Incitant și șocant! Un muzeu nou… în Primăverii! Au fost primele cuvinte care mi-au venit în minte atunci când am citit pe net despre deschiderea Muzeului de Artă Recentă. În timp ce privirea parcurgea articolul respectiv, gândul îmi zbura la muzeele din București și la amărăciunea lăsată în sufletul meu de numărul mic al vizitatorilor. Mirarea mi-a fost cu atât mai mare cu cât mi-am dat seama că era necesar un asemenea muzeu în spațiul cultural bucureștean. Mi-am zis că, poate, acesta nou va capta mai mult atenția oamenilor. Momentul deschiderii nu putea fi unul mai potrivit, fiind în preajma sărbătoririi, la 1 Decembrie, a o sută de ani de la Întregirea Țării. Întâmplarea a făcut să aflu despre deschiderea muzeului, și tot ea m-a oprit să fiu prezentă în data de 9 octombrie 2018. Dar nimic nu este întâmplător. Și iată că într-o zi de august, pașii m-au condus, sau mai bine zis un taxi Uber m-a dus spre parcul Herăstrău. Doar l-am privit din mașina care a cotit spre Bulevardul Primăverii, și am coborât la numărul 15. Dacă nu aș fi văzut clădirea în fotografiile de pe net, cu siguranță aș fi fost șocată. Și cum să nu fii, când vezi în acea zonă o clădire neagră, modernă, cu aspect de monolit negru, de buncăr, din cărămidă, așezat deasupra unui spațiu complet vitrat! După cum am aflat, ideea nu a fost întâmplătoare, dimpotrivă a avut un scop precis – s-a dorit să fie o urmă a trecutului din perioada comunismului, dar și o sfidare la adresa exclusivis-mului acestui cartier, când casa inițială, o vilă privată datând din 1939, devenise locuința temporară a Anei Pauker (à propos, la subsolul clădirii s-a păstrat buncărul!), iar în apropiere existase reședința lui Ceaușescu. Iată că vila aceea a fost reconstruită și dedicată, exclusiv, unui muzeu de artă – recentă!
Clădirea cu cinci niveluri respectă întocmai standardele impuse unei asemenea instituții de cultură și a devenit primul muzeul de artă privat din România existent în prezent, pentru că în 1910 a fost inaugurat Muzeul Simu, dărâmat mai târziu de comuniști. Un proiect ambițios și curajos în opinia mea. În fond, ce se poate face fără ambiție și curaj?! Și fără viziune?! Arhitectul YTAA (Youssef Tohme Architects and Associates) și curatorul Erwin Kessler, directorul muzeului – colecționar de artă, istoric de artă, filosof – au vrut să realizeze un muzeu – altfel – și au reușit!
În ciuda culorii exterioare, în interior nu este deloc sumbru. Un mic magazin pentru suveniruri în stânga, drept înainte ajungi la cafeterie, din care, dacă dorești, ieși pe terasa-amfiteatru. Însă cafeaua trebuie să mai aștepte, mai bine te întrebi cum vrei să pătrunzi în spațiul expozițional, pe scări sau cu liftul transparent. Coridoarele muzeului creează impresia unui labirint, iar spațiile nu sunt mari, arta este mai aproape de privitor. La etajele 1 și 2 se află colecția permanentă, denumită „Diversitate stilistică cu răspundere limitată”, cuprinzând cele mai reprezentative lucrări de artă românească realizate din anii 1960 și până astăzi. Etajul al treilea și subsolul sunt dedicate expoziției temporare de artă românească, mai sunt și trei inter-etaje pentru expozițiile solo temporare ale artiștilor internaționali. Aflasem că deja fuseseră expuse lucrări ale artistului canadian Jeff Wall, ale artistului german Thomas Ruff și ale britanicului Martin Creed.
Dar de ce arta de după 1960? Simplu. În anul 1965 s-a produs o schimbare în ceea ce privește ideologia oficială, care s-a dezis de dogma realismului socialist, încurajându-se „diversitatea stilistică” în artă. În primăvara anului următor a avut loc prima expoziție a lui Ion Țuculescu, la sala Dalles. De fapt, cea mai valoroasă lucrare a muzeului este „Lumi nenumărate” a lui Țuculescu. O lucrare de dimensiuni mari, a doua lucrare a lui ca mărime și cea mai mare dedicată în prezent publicului. Trecând prin muzeul-labirint am putut vedea pe lângă lucrările lui Ion Țuculescu și pe cele ale artiștilor Andrei Cădere, Ion Grigorescu, Mihai Sârbulescu, Horia Bernea, Paul Gherasim, Ștefan Bertalan, Roman Cotoșman, Pavel Ilie, Alexandru Chira, Florin Mitroi, Marian Zidaru, Ioana Bătrânu, Vlad Nancă, Anca Mureșan, Ovidiu Feneș, Cristina David, Ion Bârlădeanu și mulți alții. În clădire mai există o bibliotecă și un auditorium, în care nu am intrat, am aflat însă că este perfect antifonat, cu tehnologie audio și video de ultimă generație, dedicat conferințelor, dar mai ales experimentelor curajoase în domeniul acustic și video. Nici nu m-a mirat, în fond, tot muzeul – interior si exterior – este o dovadă de curaj. Îndrăzneț, controversat, nu contează. Contează doar rezultatul – un nou muzeu în România, care reunește trecutul cu prezentul, pentru că, oricum a fost el, trecutul ne aparține. Nu trebuie uitat, trebuie făcut cunoscut tuturor. Numai astfel putem să îndrăznim să construim prezentul. Să construim „un monolit negru” care să dezvăluie comorile prezentului. Lumini în întuneric.
Gânditoare, am ieșit din clădire, am străbătut terasa și am pășit pe aleea îngustă, salutată parcă de superbele hortensii care o străjuiau…. Și din nou, Bulevardul Primăverii.
Camelia Pantazi Tudor / UZPR