default-logo

Ochii bătrânilor

Ochii bătrânilor sunt plini de tristețe. O tristețe profundă în care s-au coborât toți anii lor.

Îi observ peste tot: pe stradă, în biserici, magazine, spitale, speriați de singurătate.

Iar cei care sunt mai puțin singuri, își așteaptă nepoții la poarta vreunei școli.

Aceștia le mai pot dărui câte un zâmbet. Însă acesta durează până urcă-n primul troleibuz. Acolo se așează pe-un scaun și se concentrează la tristețea lipită de geamul murdar. Și se lasă tăcere. Tăcerea aceea care nu are niciodată nimic de spus, dar care știe să provoace toate amintirile de-o viață. Iar când se ridică și coboară în ultima stație, tristețea urcă înapoi c-un alt bătrân și se întinde pe același geam nespălat, încât ai impresia că aceasta și-a făcut cuib în toate troleibuzele din oraș. Și nu mai știe nimic altceva decât să coboare cu unii călători și să urce cu alții. Respectând același și același scenariu.

Iar noi, cei de dincolo de geam îi privim cum vin și cum pleacă, cu ridurile lor extinse peste pleoape, încât ni se face frică să mai îmbătrânim vreodată.

 

Doina DABIJA / UZPR Chișinău

 

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.