Din cuvinte și imagini încropii aceste pagini…
Cuvintele, de fapt, nu-s ale mele, alții găsit-au cu cale a le așterne în calea mea. În poze sunt, dar, eu.
Ce m-am gândit? Să le iau, bucată cu bucată, încercând a reconstitui ani, zile, clipe în care s-au ivit.
Să recompun momente trecute, cu veselii, tristeți, zvăpăieli, emoții, entuziasme, suferințe. Doar eu pot face asta. Doar eu știu freamătul de frunze din imediata lor vecinătate. Să le las să se spovedească. Iară eu, pe o sofa roșă, să le privesc cu bucuria de a-mi aparține. Mă simt în stare să le cern cuminte prin fața ochilor, să le privesc cu înțelegere, poate chiar cu un anume simț de proprietate, îndatoritor, sigur. Încap de toate în aceste revederi.
Așadar, pe drumul lung, cunoscut mie, mă aventurez conștient că tot ce-i acolo îmi aparține. Mă bucură densitatea respirărilor, mă ustură felurite răni ascunse strecurate fără să ne ceară permisiunea, năvălesc vorbe de recunoștință, în varii direcții, rostite sau nu.
O invitație: căutați a mă recunoaște!
Neagu Udroiu