default-logo

Nevoia de echilibru în jurnalism

În ultimele luni, din februarie spre prezent mai ales, consumatorii de presă au fost asaltați zi de zi de o sumedenie de informări oficiale ambalate jurnalistic, în măsură să lămurească adevărul privind „vedeta” începutului de an: pandemia de Covid-19. Când este în centrul unei nenorociri de maximă cruzime, cititorului i se livrează comunicate seci, modelate grăbit, cu evidente fisuri în zona corectitudinii și credibilității jurnalistice, care le face să alunece în inobservabil în multe situații. În atare condiții, se pune, firesc, întrebarea dacă sunt toți ziariștii „așezați” cu rigoarea morală şi profesională de ținută în aceste vremuri tulburi.
Parada de competență jurnalistică în fața interlocutorului, împrumutată din intervențiile procurorilor, de multe ori dusă la un nivel de agresivitate maxim, poate fi osursă de derapaj profesional care nu poate trece neobservată și nesancționată de public. Pentru că trebuie să recunoaștem, la fel ca alte domenii, și presa a avut de pierdut, mai ales în ultimii ani. A pierdut cititori, ascultători și telespectatori. După progresul din primul deceniu prodescembrist, cu o libertate de exprimare așezată în matca jurnalismului ofensiv, cu îndrăzneală eficace și un curaj investigator, a urmat cotitura spre confuzii, derapaje, partizanate, lipsă de obiectivitate și eșecuri – nu doar pentru ziare – cu publicații și jurnaliști de tranzit angajați politic, cu vocații duplicitare și cu vădite înclinații spre subiectivismul păgubos.
Goana după susținere financiară i-a împins pe unii conducători de redacții cu pretenții să apeleze la compromisuri, care s-au dovedit cu timpul nocive din punct de vedere moral, profesional și existențial. O capcană în care au căzut nu doar patronii de publicații, ci și redactorii care asigură materia primă funcționării redacțiilor. S-a trecut într-un timp relativ scurt de la faza cu presă ofensivă, credibilă, echilibrată și riguroasă, apreciată de masa de cititori și de marele public, la stadiul la care criteriul rating-ului a devenit „ordin de zi” în ședințele de sumar.
Actualul context mediatic, generat de răspândirea coronavirusului, ne oferă un bun prilej ca, în urma unei introspecții sumare, să înțelegem, măcar în parte, modul cum ziarele, revistele și posturile de radio și televiziune încearcă să reziste în perioada de criză generalizată. O criză în care s-a intrat adânc nu doar din cauza problemelor financiare acutizate în această perioadă, cât și din pricina diminuării randamentului jurnalistic, devenit neconvingător și fără originalitate în multe cazuri. Sigur că este bine să fii „lângă” cititor sau privitor, dar să o faci cuviincios și demn, nu aspru, partizan sau nărăvaș în exprimare, pentru a da „bine” cu riscul de a plonja în penibil.
Există în producțiile unor gazetari care trec la spate rigorile jurnalismului o mare discrepanță între știrea crudă și materialul livrat publicului. Se amplifică evenimentul de dragul unui senzațional ieftin, găunos și plictisitor. Goana după ce e mai rău, cruzimea dusă la maximum, divertismentul ieftin, ridicol în unele cazuri, sunt considerate așa-zise bombe jurnalistice, aducătoare de publicitate, iar producția de fake news pare de neoprit. Vedem cum bruma de credibilitate este risipită de știri alarmiste, fanteziste, croite fie după capacitatea redusă de înțelegere a faptelor petrecute, fie în funcție de un anumit tip de cointeresare între mediile politice și patronii unor ziare și posturi radio-tv. În unele cazuri nu există despărțirea reală, clară, între politica editorială și diverse interese. În aceste condiții, întregul devine fragment, orice formă de curiozitate se stinge, orice interes pentru ce se întâmplă în realitate se pierde. Fapt pentru care, în ce mă privește, am convingerea că modul cum înțeleg unii să „facă presă” nu reprezintă o contribuție pozitivă la acea așezare jurnalistică amintită anterior, în măsură „să combine tonul destins cu bunul gust, permisivitatea echilibrului democratic cu rigoarea morală şi profesională”, cum bine menționa un reputat scriitor.
Un disconfort la consumatorul de presă există și se amplifică atunci când orizontul informativ de așteptare este dezamăgitor, când între actul creativ actual și public nu mai este apropiere, ci distanțare. Nevoia de echilibru este mai actuală ca oricând în mass-media.

Eliade Bălan

(Revista UZP nr. 19/2020)

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.