Unirea într-o concepție filosofică unitară a două dimensiuni ale cunoașterii, necesare meseriei de jurnalism sunt: reflectorie și constructivă. Baza acestei unități fiind activitatea în ziaristică.
Prin această activitate, cunoașterea stă la baza scrierii unui articol, reportaj, informație etc, fiindcă cunoașterea re-produce și transformă ceea ce există, în așa fel încât obiectul, evenimentul se subiectivează, adică poartă amprenta subiectului dar și autorului, iar subiectul se obiectivează, fiind o parte a comunicării. În acest context, realitatea reprodusă de ziarist este și obiect al cunoașterii și obiect al acțiunii, iar ziaristul este și subiect cunoscător și agent transformator, dar în primul rând este comunicatorul principal prin presă. Prin intermediul acțiunii, ziaristul este integrat ontic, căpătând și statutul de transmițător de informație. Acționând prin scrierile sale, ziaristul devine subiect, adică se desprinde de existență pentru a o transforma în obiect al cunoașterii și al scrierilor sale , dar, tot acționând, ziaristul se integrează în existență și devine obiect al propriilor sale scrieri. Relația dintre subiect și obiect se instituie astfel ca relație acțională. Ziaristul acționează conform statutului său, pentru a cunoaște și a transmite mai departe, consecința fiind transformarea sa și ca subiect și ca comunicator.
Orice obiect cunoscător individual sau colectiv se află, în momentul când întreprinde un act de cunoaștere, într-o anumită situație praxiologică, la care se adaugă orizontul cunoștințelor pe care le posedă, precum și mijloacele (aparate de înregistrat sunetul, aparate de fotografiat și filmat ) și procedeele utilizate pentru săvârșirea actului gneosologic respectiv.
Astfel, activitatea practică și cunoașterea sunt două modalități de manifestare a ziaristului, care se presupun și se intercondiționează.