◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro28.03.2024

Îndumnezeirea pastelului

Boabe de piper crud

Îl cunosc de mulţi ani pe părintele Ignatie Grecu de la Mânăstirea Cernica. Îndrăznesc să cred că şi pe poetul autentic despre care am mai scris, Ignatie Grecu, îl cunosc bine. I-am citit cărţile de poeme, pe unele chiar în manuscris, înainte de a ajunge la tipar.

Doamne, ce suflet de poet, de prieten, de om al lui Dumnezeu mi s-a revelat de fiecare dată!

În această oază de sfinţenie şi de frumuseţe a naturii sudiste care este Mânăstirea Cernica am fost de multe ori. Printre altele, sfânta mânăstire este şi un monument al istoriei şi al culturii române. Tihnă, pace adâncă, lumină lină şi înaltă mi-a adus în viaţă ori de câte ori am ajuns acolo să duc o floare şi o lumânare în amintirea părinţilor mei, învăţătorii Ion şi Narcisa, care dorm somn veşnic sub iarba de lângă lacul Cernicăi.

Întotdeauna, părintele Ignatie Grecu a fost lângă mine şi lângă familia mea.

Faptul că scriu astăzi din nou, într-o revistă frumoasă, care poartă pecetea unui mare poet al literaturii române, nu e un gest de recunoştinţă. E o bucurie a descoperirii continue a unui meşter al cuvântului.

Cartea de la care pornesc în consideraţiile mele, nu de critic literar, Doamne fereşte şi apără, ci de iubitor pătimaş de poezie, se cheamă Poemele de sub stejar şi a apărut elegant, la Editura Eikon, în anul 2019.

Înţelegerea ei fundamentală este dată de împlinirea unui destin poetic, urmat cu devotament, cu adâncă răbdare, acoperit de aurul talentului adevărat.

Ignatie Grecu îşi construieşte un drum propriu spre Marea Poezie, în lumina sfântă a lui Dumnezeu. El ia o formulă de creaţie lirică clasică românească – pastelul – şi o duce în modernitate, păstrându-i muzica şi linia rimei, dar oferindu-i o măsură poetică, măsura divinului, lumina tăcerii dintre cuvinte.

Pe ce se sprijină judecăţile mele? În poezia lui Ignatie Grecu, natura e o biserică, păsările sunt nişte ecouri ale sunetului divin.

„Mult m-am rugat de portarul mânăstirii:/ – E vremea, frate,/ nu crezi?/ Iarna a trecut. Ceţurile s-au ridicat/ ca un fum./ Pomii aşteaptă/ înfloriţi pe coastă,/ fii bun,/ las-o să intre,/ să cânte de acum!”

Ea este Privighetoarea, ea este Poezia. Care ne ajută să fim „răpiţi de mireasmă” (superb titlu de poem!), apoi ne duce în zarea de inefabil în care pastelul vechi, cu amiros de ceară a eternităţii, devine un prag al îndumnezeirii.

Nu vreau să fac nişte comparaţii gratuite. Dar, fiţi martorii mei, oare versurile următoare n-au emoţia psalmului arghezian „Duhovnicească”? Iată: 

„Întunericul s-a subţiat/ până la firul de aur/ al zorilor/ Cai de argint/ Bat din copite/ Ne-aşteaptă lung drumul/ până la Ierusalim”.

Prin poemele lui Ignatie Grecu trec anotimpuri, trec păsări fermecate, privighetoarea şi mierla, trece timpul nostru omenesc, pierzându-se în veşnicie. „A-mbătrânit poetul tot căutând să dea/ Răspunsuri noi la întrebări străvechi/ O muzică sosind de mult i se părea/ Din cerul înstelat că-i sună în urechi”.

Versurile au uneori ceva din lunaritatea (iertaţi-mi acest termen ce-mi aparţine!) lui Rilke, aceea din Elegiile duineze:

„Totul acum e lină-nsingurare şi tăcere/ Pe ramuri, în grădină, sunt fructe dulce pradă/ Lumina lunii vine şi-n taină le-nfăşoară/ Şi-mbujorate, grele, aşteaptă ca să cadă”.

Poezia lui Ignatie Grecu e peste tot, dar mai ales aici: „În adevăr/ şi/ nu cum mi se pare mie/ aici,/ clipele ning/ şi devin veşnicie”.

Aromele orientale ale poemelor, care mi-i amintesc pe Tagore şi Khayam, fac un pandant desăvârşit cu pastelurile atinse de aripa divinului.

Ce e sufletul poetului? Poate doar: „Har peste har/ Cristal/ în care cerul aţipeşte/ oglindind/ un pur, întreg/ ideal”.

Am citat mult din cartea Poemele de sub stejar, pentru că ele, poemele autorului, se continuă, se contopesc (nu includ în această părere poemele cu artificiu tipografic, strofele jucăuşe care nu fac parte din jocul pur al poeziei),  mi-l păstrează sub ochi pe călugărul supus cu totul canonului credinţei, dar şi canonului poeziei, slujind sub stejarul de la Cernica, bucurându-se de fiecare anotimp, dar mai ales de toamnă, întrecându-se cu privighetoarea pe care a ajutat-o din suflet să intre în sfânta mânăstire.

Iată măsura, iată marele Amin al acestor însemnări de cititor al poemelor lui Ignatie Grecu: „Dincolo de Poezie e tot Poezia”. Pentru că, spune poetul în altă carte a lui, Prin grădinile verzi ale inimii, despre care voi scrie mai târziu: „Toamna/ De fapt/ E împărăţia poeţilor…”



Nicolae Dan Fruntelată

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *