default-logo

Out of record, despre Breaking news

Breaking news (film artistic românesc, 2016). Regia: Iulia Rugnă

Filmul bate presa….

În urmă cu ceva vreme, scriam aici despre producția cinematografică a anului 2016 care a stârnit mult interes în lumea filmului și a presei, deopotrivă – Fixeur (în regia lui Adrian Sitaru) – punând în discuție publică aspecte ale deontologiei jurnalistice încă neexploatate filmic la noi, prin acțiunile unui jurnalist stagiar, care pornește, mai mult pe cont propriu, într-o documentare a unui subiect mereu fierbinte – rețelele traficanților de minori – într-un drum aventuros și plin de neprevăzut, în lumea românească marcată încă de haosul moral, legislativ și social al anilor 1990. Presa ca subiect, dar și rețeta cinematografică, s-au dovedit nu numai de interes, ci și de succes, operând chiar în același an, de această dată sub bagheta regizorală a Iuliei Rugină (co-scenaristă a filmului), care aborda dintr-un unghi dramatic condiția încă tânărului jurnalism românesc și a slujitorilor lui. 

Live, dar nu alive. „Riscul e meseria mea”

După modelul deja consacrat de Fixeur, Breaking news (cu premiera în 2017) pariază pe un casting îndrăzneț, în sensul alegerii unor tineri actori (Andi Vasluianu, Dorin Andone, Voica Oltean), care trăiesc cu prospețime viața plină de riscuri a unor la fel de tineri reporteri (și a familiei lor), dispuși să riște totul pentru a surprinde clipa, a valorifica subiectul, a transmite evenimentul – în fine, pentru mult râvnitul live. Ironic însă, reportajul „pe viu” se întrerupe tragic, cu moartea cameramanului echipei în căutare de senzațional, moarte cauzată de prăbușirea grinzilor unei fabrici în care se produsese explozia generatoare de breaking news

Filmul debutează cu scena bulversantă (pentru spectator și, parcă, pentru protagoniști) a relatării de la fața locului, într-un decor apocaliptic, cu stâlpi de beton, resturi de construcție, cadavre pline de moloz ale muncitorilor prinși de explozie, la care se adaugă secvența izbitoare a prăbușirii grinzilor peste omul cu camera, care transmite în direct, creând privitorului o puternică emoție. Ritmul alert ale evenimentelor impuse de primele scene se domolește apoi, atenția se comută asupra stărilor interioare ale reporterului rămas în viață și trimis să documenteze, pentru un reportaj in memoriam, viața prietenului său dispărut și devenit, el însuși, subiect de presă. Ședințele de redacție lungi și cvasiindiferența colegilor, pentru care cameramanul nu e acum decât un alt subiect de fapt divers, precum și atmosfera lâncedă a redacției ori figurile placide ale jurnaliștilor vor genera revolta interioară crescândă a reporterului supraviețuitor, pe măsură ce se apropie de Mangalia, locul de baștină al eroului de presă, pentru a-i intervieva familia. 

Confesiuni. Out of record

Procesul de conștiință al documentaristului, generat de sentimentul vinovăției față de colegul mort în urma ambiției sale de a surprinde senzaționalul, determină o mai mare emoție, dar și o dublă implicare în relația cu familia victimei, de care se va apropia prin lungi dialoguri sincere (dar out of record) cu fiica adolescentă a dispărutului. Forme moderne de maieutică socratică parcă, aceste dialoguri – reticente și laconice, la început, dar emoționante mai apoi – dezvăluie nevoia confesiunii, dar și a unui sprijin patern, pe care tânăra nu-l mai are și pe care-l caută acum în colegul tatălui ei. În sens invers, reporterul vine să documenteze cu greu viața colegului său, dar ajunge să-și pună, împreună cu tânăra răzvrătită, mari întrebări ale vieții, pe măsură ce descoperă valori umane ignorate în cursa nebună după succes profesional de până acum. Împreună vor ajunge, prin dialog cu accente deseori acute, la marele răspuns cerut de întrebarea dureroasă a fetei orfane : „Ce a căutat în fabrica aia?” – „Își făcea meseria…”. Refăcând, din fragmente de memorie și de amintiri filmate, viața banală a cameramanului său, jurnalistul pleacă din Mangalia cu imaginea unui prieten, după ce venise să cunoască post mortem un coleg.

Sitting on the Dock of the Bay

Dramatismul filmului vine mai cu seamă din confruntarea protagonistului cu sinele său, impregnat de orgoliu profesional generator de victime, din lupta cu vinovăția și cu neputința reparatorie a unei crime indirecte, „prin imprudență”, dar și din bătălia reporterului cu falsitatea presei, cu ipocrizia colegilor care vorbesc banal și fad despre cel dispărut, într-o mecanică socială a onorării morților, consacrându-i reportaje anoste și convenționale, care-l revoltă. 

Tentat să aștepte, conform demarajului filmic, o acțiune complicată, cu accente hollywoodiene, spectatorul va primi o poveste emoționantă, despre frustrări, sentimente și neliniști, tensiunile propuse de scenariu fiind generate nu atât de o deontologie jurnalistică încălcată, ca în Fixeur, ci de o mică ontologie a presei, pe care jurnalistul o reface într-un context trist și într-un decor atipic, nu într-o redacție de ziar, alături de adolescenta orfană, Sitting on the Dock of the Bay (melodie de Otis Redding, peferată de jurnalistul mort). 

Povești despre povestitori

Filmul nu e, până la urmă, unul despre presă, ci mai ales despre oamenii din presă, despre riscurile, relațiile, datoriile și slăbiciunile lor, ignorate în prime time, dar revelate brutal, în momente de criză, „dincolo de sticlă”. Breaking news e un film care trece, și el, ușor ecranul, cu o poveste real(ist)ă despre povestitori care ajung ei înșiși povești sau se întorc prematur, dispăruți „la datorie”, în marea și definitiva poveste. 

 

Corina POPESCU

(Revista UZP, nr. 19/2020)

 

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.