default-logo

Studenții de la „UMF Iuliu Hațieganu”, implicați activ în lupta împotriva COVID-19

Studenții de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca sunt implicați în două noi inițiative destinate gestionării epidemiei de SARS-CoV-2. Viitorii medici s-au alăturat echipei de voluntari din cadrul DSP Cluj și, în paralel, organizează o campanie de donare de plasmă convalescentă, ce se folosește pentru tratarea pacienților cu COVID-19 aflați în stare critică.

Aproximativ 120 de studenți de la UMF „Iuliu Hațieganu” lucrează zilnic, împreună cu Direcția de Sănătate Publică Cluj, în realizarea anchetelor epidemiologice și a deciziilor de carantinare, respectiv de izolare a fiecărei persoane depistate pozitiv cu virusul Sars-CoV-2 sau care a intrat în contact cu o persoană infectată cu acest virus.

Ionuț Dumitru, student în anul IV la Facultatea de Medicină, spune că experiența sa în cadrul voluntariatului la DSP Cluj este una aparte și plină de satisfacții. „Activitatea se desfășoară în felul următor: preluăm un caz confirmat pozitiv, discutăm cu pacientul, realizăm ancheta și luăm legătura cu contacții acestuia. Chiar dacă acest lucru poate părea unul foarte rece și lipsit de orice implicare personală, de fapt, munca este una cu totul deosebită fiindcă, în cele din urmă, realizăm o conexiune cu oamenii, le ascultăm îngrijorările, empatizăm și îi ajutăm să depășească momente dificile din viața lor.”

Daniela Stan, studentă în anul II și, de curând, voluntar în cadrul DSP Cluj, mărturisește că nu și-a putut imagina până acum munca istovitoare a celor de la Direcția de Sănătate Publică, până când nu a început să lucreze alături de ei la efectuarea anchetelor epidemiologice. „Sunt pe deplin încrezătoare că noi, voluntarii, împreună cu doctorii, care ne îndrumă mereu cu drag, am creat o echipă ce va reuși să contribuie la îmbunătățirea acestei situații anevoioase în care ne aflăm. Virusul ne ține la o distanță de cel puțin doi metri unul față de celălalt, dar dorința de a ne revedea cu bine la sfârșitul pandemiei ne aduce pe toți mai aproape decât oricând.”

În paralel cu activitatea de voluntariat, studenții mediciniști au demarat și campania „Donează plasmă, fii erou!” cu sprijinul Centrului Regional de Transfuzie Sanguină Cluj-Napoca. În săptămâna 2–6 noiembrie 2020, toți pacienții vindecați de COVID-19, care sunt eligibili pentru donare și care doresc să ofere ajutor pacienților aflați în stare gravă, sunt invitați să doneze sânge la Centrul de Transfuzie Sanguină situat pe Str. Nicolae Bălcescu nr. 18, în intervalul orar 7.30–13.30.

Numărul cazurilor de pacienți infectați cu SARS-CoV-2 continuă să crească, iar tratamentul pentru afecțiunea provocată de acest virus se află încă sub semnul întrebării. Până la aprobarea unui vaccin, cel mai sigur și eficient tratament pentru bolnavii de COVID-19 este transfuzia de plasmă convalescentă, provenită de la pacienții vindecați. Având în vedere faptul că opțiunile de tratament pentru bolnavii infectați cu COVID-19, aflați în stare critică, sunt limitate, plasma convalescentă ar putea fi o opțiune terapeutică eficientă, cu dovezi promițătoare în ceea ce privește ameliorarea simptomelor și reducerea mortalității.

„Pregătirea campaniei a reprezentat o provocare pentru noi, deoarece contextul epidemiologic actual impune atât reducerea numărului de voluntari care se pot implica activ la Centrul de Transfuzie, cât și imposibilitatea promovării fizice a evenimentului. Astfel, am lucrat mult online, promovând campania pe rețelele de socializare și lansând pagina web a proiectului www.doneazasangefiierou.ro, pentru ca apelul nostru pentru donarea de plasmă convalescentă să ajungă cât mai departe. Noi credem că donatorii sunt cu adevărat eroi”, transmite Damian Marc, student în anul IV la Facultatea de Medicină și coordonatorul campaniei.

Organizația Studenților Mediciniști din Cluj-Napoca este cunoscută deja pentru numeroasele proiecte pe care le organizează atât pentru studenți, cât și pentru membrii comunității clujene. Campania „Donează sânge, fii erou” este una dintre cele mai cunoscute inițiative civice prin care se promovează beneficiile donării de sânge și care a mobilizat sute de donatori.

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.