Articol apărut în numărul 10 al Revistei „CERTITUDINEA”
Toată creația muzicală a lui Tudor Gheorghe s-a născut din obsesia că se duce de râpă cântecul popular. După ce a studiat trei ani la Institutul Național de Folclor, după ce a luat la mână toatre benzile cu înregistrări vechi, lăsate de Brăiloiu, după ce a lucrat lângă Alexandru Amzulescu, Mihai Pop, Emilia Comișel și Tiberiu Alexandru, a înțeles ce înseamnă folclorul. Abia după aceea a făcut cele cinci spectacole care s-au transformat în tot atâtea discuri cu spectacole de folclor . Pe urmă, a luat la „puricat” muzica ușoară a perioadei interbelice, pe care a materializat-o în acele patru spectacole cu cele mai frumoase și mai reprezentative cântece din acea perioadă… Apoi, pe aceeași linie a restituirilor, a ajuns la „Rândunici printre lozinci” – o reconstituire muzicală a perioadei post-staliniste…
„Un nene mai puriu, care cântă altceva”
Miron Manega. La ultimul spectacol din București, „Iarna simfonic”, m-am uitat cu atenție în sală să văd cam care e media de vârstă a spectatorilor dumneavoastră. Urmăresc asta demult, de la primul spectacol de la Sala Palatului, când nu știu dacă erau 20% spectatori tineri. Neică Tudore, v-a întinerit publicul, știați?
TUDOR GHEORGHE. Da. Acum sunt peste 70% tineri.
Miron Manega. Și care-i explicația?
TUDOR GHEORGHE. Tăcerea mea. Tăcerea mea rublioviană, ca să zic așa. Am tăcut din ’90 până în 1999… Ca Andrei Rubliov. Asta a făcut ca o mare parte a generației tinere, furată de ce i se oferea prin mass-media în vremea aceea, să nu mai știe de existența mea. Iar când am apărut cu ciclul meu de spectacole debusolante – și pentru cei care mă cunoșteau, și pentru cei care nu mă cunoșteau deloc – a fost pentru toți un șoc. Nu mai auziseră așa ceva, pentru că nu le oferise nimeni așa ceva. Nici pe posturile de radio, nici pe posturile TV. Știi bine că nici astăzi nu e difuzat, pe posturile de radio ceea ce cânt eu, deși nu se mai pune problema că n-aș avea audiență…
Miron Manega. De ce nu sunteți difuzat?
TUDOR GHEORGHE. Te las pe tine să dai un răspuns… Numai că generația asta tânără urmărește mai mult internetul decât posturile de radio. Și acolo au descoperit că e unu’, un nene mai puriu, care cântă altceva și face bine ce face. Săturându-se de aberațiile subculturale care li se inoculează zi de zi și nefiind un public prost, au început să-și pună problema că e nevoie de o alternativă. Adică de lucruri adevărate. Și le-au găsit în ceea ce le propun eu, adică poezia adevărată spre care mă chinui de 50 de ani să-i îndrept.
Miron Manega. Adică e „un nene mai puriu” care le spune lucruri tinere… Da’ apropo de tineri și de tinerețe, m-a întrebat unu’, odată, care a fost cea mai fericită perioada din viața mea. I-am spus că în timpul lui Ceaușescu. „Cum adică?… Ce, ești nostalgic după comunism?” „Nu după comunism – i-am răspuns. După tinerețea mea. Că eu atunci am fost tânăr”… Dumneavoastră aveți asemenea „nostalgii”?
TUDOR GHEORGHE. Păi așa se întâmplă cu mare parte din cântecele pe care le cântam eu în acea perioadă… Că am scris și am cântat atunci sute de cântece, am făcut spectacole pe toate temele posibile… Și mai vin unii – mai ales străinătate, din ăia mai rupți de România – care-mi zic: „Noi am vrea să ascultăm unul din alea vechi, „Acolo este țara mea”, „Muică…”, nouă d-alea ne e dor”… Nu d-alea vă e dor – le zic. Vouă vă e dor de tinerețea voastră, tată, da’ nu vă dați seama.
Miron Manega. Dar dumneavoastră cum stați cu cu tinerețea?
TUDOR GHEORGHE. Eu? Cu tinerețea mea?… Păi e veșnică. Nu uita că semăn atât de tare cu domnul Alecsandri – până la identificare fizică – încât domnul Eminescu a scris despre noi – adică despre mine și Alecsandri – niște versuri memorabile: „Și-acel rege-al poeziei, veșnic tânăr și ferice/ Ce din frunze îți doinește, ce cu fluierul îți zice/ Și cu basmul povestește – veselul Alecsandri”. Deci eu sunt aici.
Diversiunea „zaibăr”
continuarea pe certitudinea.ro