default-logo

Donald Trump, singur în tranșee

Donald Trump nu a zăcut în spital. A lucrat. Au fost probabil cele mai rodnice trei zile din mandatul său. 

A ordonat să fie declasificate toate documentele legate de scandalurile „Russia Gate” și „E-mail-urile lui Hillary Clinton”. Absolut toate și „fără editări”. Adică fără porțiuni, nume sau cifre, acoperite cu tuș negru. 

Este vorba de 1.000 de pagini de documente care ar trebui să facă lumină în ceea ce Trump a numit „cea mai mare crimă politică din istoria țării noastre”.

În baza acestor documente declasificate, care ar conține „dovezi din abundență” despre Statul Paralel („Deep State”), președintele i-a cerut Procurorului General să îi pună sub acuzare pe vinovați, „inclusiv pe Obama, inclusiv pe Biden”.

Cutremurul politic este colosal. Prin comparație, scandalul „Watergate” pare o gâlceavă de puști în curtea școlii. Când s-a mai auzit ca un președinte în exercițiu al Statelor Unite (sau al oricărei țări nebananiere) să ceară fățiș, frontal, direct, punerea sub acuzare a contracandidatului său în alegeri și a fostului președinte al țării? Mai ales că până la alegeri nu mai este timpul fizic pentru așa ceva […].

Pentru că în presa românească, la fel ca în presa americană și în cea europeană, puteți să citiți sau să auziți rareori ce spune Trump și foarte des ce spun alții despre ce spune el, iată cum și-a explicat președintele SUA gestul declasificării și tardivitatea sa:

„Dacă (Procurorul General) Bill Barr nu îi acționează în judecată pe acești oameni pentru infracțiuni penale, cea mai mare crimă politică din istoria țării noastre, atunci nu se va mai face niciodată dreptate, afară de cazul când câștig (alegerile) și atunci va trebui să acționăm, deoarece eu nu o să uit […]. Aceștia sunt oameni care au spionat echipa mea de campanie electorală și avem toate dovezile. Acum, ei spun că au mult mai multe (dovezi). OK? Iar eu spun, Bill, avem destule, nu ai nevoie de mai multe. Avem atât de multe – uitați-vă la raportul despre (fostul director FBI James) Comey, 78 de pagini nimicioare, întocmit de (Inspectorul General Michael) Horowitz, pentru care am foarte mult respect, și care a zis să fie începută o acțiune în justiție. El a recomandat acțiunea în justiție, dar ei nu au făcut-o. Nu-mi venea să cred, dar ei nu au făcut-o, deoarece au spus că mai sunt pești mult mai mari de prăjit…”

Continuarea

Articol apărut în numărul 75 al revistei „CERTITUDINEA

 

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.