În octombrie 2020, a văzut lumina tiparului, la Editura Universității Titu Maiorescu, o carte de mare valoare: Arhivele transcendente. O peregrinare prin geografia sacră a pământului românesc, scrisă de domnul profesor Constantin Giurginca, cel care, timp de câteva decenii, a descifrat tainele limbii și literaturii române, dar mai ales a descoperit și stimulat talentele literare ale elevilor liceului militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza, viitori ofițeri ai Armatei Române, mulți dintre ei fiind astăzi cunoscuți scriitori sau jurnaliști militari.
Pasiunea pentru istoria noastră străveche a completat și a îmbogățit formația filologică și literară a autorului. Descoperind încă din tinerețe Dacia preistorică, opera postumă a avocatului ardelean Nicolae Densușianu, profesorul Constantin Giurginca, bănățean de origine, aștepta cu nerăbdare vacanțele școlare pentru a-și continua peregrinările prin locurile sacre ale străvechii civilizații a geto-dacilor, asemenea înaintașului său, originar din Țara Hațegului.
„Neîndoielnic că memoria colectivă a omenirii a salvat în gândirea tradițională și în cultura populară o serie de date ezoterice, care vin din timpuri de dincolo de orizontul nostru limitat …”, ne spune autorul, și pornește de la papirusurile egiptene, ajungând până la cele mai noi cercetări arheologice și științifice care confirmă o mare parte din informațiile străvechi.
Capitolul I, intitulat Semnele primordialului, este o trecere în revistă a ipotezelor privind apariția și evoluția civilizațiilor lumii, dar și a bibliografiei disponibile în limba română și în alte limbi.
Capitolul II are un titlu și un conținut deosebit, Pentru o altfel de bibliografie, fiind dedicat celor douăzeci și cinci de personalități, adevărate biblioteci vii, care l-au călăuzit pe autor în locurile vizitate ori au contribuit la descifrarea unor înțelesuri și au înlesnit redactarea și publicarea textului. Aceste biblioteci vii se adaugă celor peste 150 de cărți cuprinse în Bibliografia aflată la sfârșitul Arhivelor transcendente.
Capitolul III se ocupă de Comorile Bucegilor. Kogaionul Bucegi, Coloană a cerului – Axis mundi, descifrând urmele străvechilor civilizații păstrate pe Muntele sacru Caraiman și pe alte vârfuri din Munții Bucegi.
Capitolul IV este consacrat menhirelor și altor monumente rupestre străvechi păstrate până astăzi în zona Carpaților de Curbură (Colchida carpato-danubiană, Caucaland sau Țara Luanei).
În capitolul V, autorul se oprește pe Dealul Istrița, pe care îl consideră „centru cultic hyperboreic și punct geometric al căilor sacre hyperboreice și al căilor sacre scitice”.
Piatra Doamnei și templul rupestru de Corbii de Piatră constituie subiectul capitolului VI al cărții, prilejuind o căutare a rădăcinilor argeșene ale neamului Corvineștilor, care a dat românilor și europenilor pe marele voievod al Transilvaniei Iancu de Hunedoara, apărător al creștinătății apusene, iar ungurilor pe cel mai important rege al Ungariei, Matthias Corvin.
Cetatea geto-dacă de la Subcetate, cunoscută îndeosebi prin Patul (sau Scaunul) Jidovului, permite autorului să meargă, în capitolul VII, pe urmele cercetărilor întreprinse, înaintea celui de-al Doilea Război Mondial, de colonelul topograf Constantin Zagoriț, colaborator al istoricului Nicolae Iorga. Cercetările lui Zagoriț au fost marginalizate deoarece contrazic concluziile arheologiei și istoriografiei oficiale.
Capitolul VIII tratează aspectele lingvistice, mitice și istorice ale variantei bănățene a baladei „orfice” Miorița, iar capitolul XIX se ocupă de urmele toponimice ale Mioriței.
În capitolul X, autorul străbate, împreună cu noi, cincisprezece situri arheologice care amintesc, prin toponimia lor, existența unui neam de uriași (numiți în memoria populară din diferite părți ale spațiului etnic și spiritual românesc, jidovi, novaci, tătari, tatani sau turci).
Capitolul XI, cel mai întins și mai bogat în informații din întreaga carte, folosește informațiile oferite de vechile dicționare geografice ale județelor României, scrise de istorici sau profesori originari din acele județe, și de marele Dicționar Geografic al României (Vol. I-V, 1898-1902), realizat de generalul topograf Gheorghe Brătianu, de istoricul Grigore Tocilescu și de inginerul George Ioan Lahovary, pe baza dicționarelor geografice județene. În acest capitol, autorul urmărește urmele lăsate de neamul uriașilor în toponimia județelor Bacău, Botoșani, Buzău, Dorohoi, Fălciu, Gorj, Ialomița, Ilfov, Mehedinți, Muscel, Neamț, Olt, Prahova, Putna, Râmnicu Sărat, Roman, Romanați, Suceava, Teleorman, Vâlcea și Vlașca.
Capitolul XII ne invită în Piramida Ceahlăului, să descoperim Peonul sau Kogaionul sacru al hyperboreilor.
Capitolul XIII caută urme ale neamului uriașilor în Banatul montan, iar în capitolul XIV, poposim în Țara Lotrului.
Cartea cuprinde numeroase ilustrații și fotografii color ale monumentelor megalitice descoperite de autor în „geografia sacră a pământului românesc” și este dedicată „Înainte-mergătorului Nicolae Densușianu și familiei, pentru sprijinul moral de care s-a bucurat.
Deoarece cartea a apărut într-un tiraj mai degrabă bibliofil, prin efortul conjugat al autorului și al câtorva foști elevi, colegi și colaboratori ai săi, trebuie să spunem că o carte de o asemenea bogăție și valoare ar merita să fie publicată într-o viitoare ediție, cu sprijinul material al Ministerului Culturii și/sau al Ministerului Educației Naționale, și să devină astfel accesibilă cititorilor, dar mai ales elevilor, din toate județele României, în bibliotecile județene, municipale și comunale, la bibliotecilor liceelor militare, școlilor și academiilor militare.
Anul viitor, când autorul acestei cărți, domnul profesor Constantin Giurginca, va ajunge la vârsta de optzeci de ani, se vor împlini o sută zece ani de la „chemarea la Domnul” a lui Nicolae Densușianu, iar cartea este un minunat omagiu adus acelui deschizător de drumuri în cercetarea trecutului nostru adeseori uitat.
Prof. dr. Mihai Popescu