In 1953, in timpul unui banchet de la New York Press Club, lui John Swinton, decanul ziariştilor din America, i s-a cerut să ţină un toast în cinstea presei independente. Iată răspunsul lui:
”Nu există in istoria Americii o presă independentă. O ştiţi şi voi, şi o ştiu şi eu. Nici unul dintre voi nu îndrăzneşte să işi exprime cinstit părerile in ziarul la care scrie. Sunt plătit tocmai pentru a nu-mi exprima opiniile cinstite in ziarul pentru care scriu. Voi, ceilalţi, sunteţi plătiţi ca să faceţi la fel şi, oricare dintre voi ar face nebunia de a-şi scrie părerile in mod cinstit, ar fi imediat expediat pe stradă, căutând de lucru. Dacă mi-aş permite o părere cinstită într-unul din numerele ziarului meu, slujba mea ar dispărea in 24 de ore. Treaba jurnalistului este să distrugă adevărul, să mintă sfruntat, să pervertească, să denigreze, să lingă cizmele lui Mamon, să își vândă ţara şi neamul pentru pâinea cea de toate zilele. O ştiţi şi voi, şi o ştiu şi eu, şi atunci de ce să inchinăm pentru presa independentă? Suntem uneltele supuse şi slugile bogătaşilor din culise. Suntem Hopa-Mitică: ei trag sforile şi noi dansăm. Talentele, posibilităţile şi vieţile noastre aparţin altor oameni. Suntem doar nişte prostituaţi intelectuali.”
”Omul obişnuit nu are acces direct la evenimentele vieţii sociale, politice şi economice; cu alte cuvinte, la ceea ce se petrece in societatea in care trăieşte. In cel mai bun caz, o persoană care nu işi petrece zece ore pe zi la locul de muncă, alte opt ore dormind şi restul in vreun local de distracţii poate avea şansa de a asista personal la unul sau două evenimente importante din oraşul său. Totul se opreşte însă aici. Pentru a se informa despre ce se petrece in jurul lui, omul modern are la dispoziţie o unică sursă: mass-media. La început au fost doar ziarele, apoi a apărut radioul, in ultimii treizeci de ani li s-au alăturat televizorul, dând oamenilor iluzia unei bogăţii informaţionale şi a diversităţii de opinie.”