N
u știu de ce, dar în ultimii ani, toate marile celebrări dau senzația unor parastasuri. Când vorbim de aniversare Revoluției din Decembrie 1989, de pildă, sigur e vorba de o comemorare, nu de o aniversare. Explicații? Nu cred că e cazul… Când vorbim de sfârșitul celui de-al doilea război mondial, ce altceva a însemnat data de 9 mai 1945 pentru România, dacă nu intrarea într-o epocă de teroare și genocid? Avem, deci, motive de îngropăciune, în niciun caz de bucurie. Noroc cu Ziua declarării Independenței (care a fost tot în 9 Mai, dar în 1877), ca să uităm de Ziua Uniunii Europene, atât de nefastă pentru noi.
Suntem, cu toții, înclinați mai degrabă spre comemorări, decât spre aniversări. Cutuma parastasului ne este atât de intrată în sânge, că nu mai știm să facem diferența între colivă și tort. În 2016, de pildă, primarul orașului Tg. Jiu a transformat prima sărbătoare națională Constantin Brâncuși (19 februarie) într-o parodie lugubră, convertind ziua de naștere în parastas. Mai exact, a găsit de cuviință să-l celebreze pe marele artist universal, cu colivă, lumânări și sobor de preoți, care au cântat „Veșnica pomenire”.
Să vedem cum se prefigurează centenarul Marii Uniri de la 1 Decembrie 2018. Așa cum se știe, în prima jumătate a anului 2017, Ministerul Culturii a derulat un concurs de selecţie a unui logo pentru Centenar, iar între 23 și 31 august populația a putut alege între cele 13 propuneri care au ajuns în finală. Ceea ce este incredibil și de neacceptat în acest demers este faptul că recomandarea făcută de Ministerul Culturii și IDENTITĂȚII NAȚIONALE către agențiile de publicitate care au venit cu propunerile de logo a fost următoarea: „Fără hărţi, fără să folosim în comunicare «România Mare», fără să ne poziţionăm teritorial“! Este posibilă această indicație? Din partea Ministerul Culturii și IDENTITĂȚII NAȚIONALE? Adică să ascundem exact ceea ce aniversăm, respectiv România Mare? Să ne mărginim la România mică, cea din granițele actuale? Păi hai să celebrăm atunciTratatul Ribbentrop-Molotov, prin care am pierdut Basarabia și Bucovina, și să mutăm Ziua României de la 1 Decembrie 1918, la 23 august 1939! Așa ar fi politicește corect, nu? Deci este posibil ca Ministerul Culturii din guvernul României să vină cu o propunere atât de ticăloasă? Se vede treaba că e posibil și cred că există și o explicație. În antiteză cu Centenarul Unirii României, guvernul Ungariei are și el un proiect, „Trianon 100”, căruia i-a alocat 300 de milioane de euro. Banii sunt investiți în lobby extern intens, pe la marile cancelarii europene. Mesajul acestui lobby este, pe scurt, acela că Transilvania nu aparține de drept României, ci Ungariei, și că Tratatul de la Trianon le-a adus ungurilor un prejudiciu istoric imens, pe care Europa trebuie să-l repare. Urmarea? Cu excepția Poloniei, toate țările din Europa Centrală și de Vest au fost convinse în privința drepturilor istorice ale ungurilor asupra Transilvaniei.
Iar noi, ce facem? Serbări școlare, spectacole, cenacluri tematice, statui. Sunt bune și astea, nimic de zis, dar războiul declanșat de unguri se desfășoară în antecamera marilor puteri, care pentru guvernul României nu par să prezinte interes. E ca într-un război în care ești atacat la Carei și tu te aperi la Vama Veche. Dar „noi suntem români”, nu? Ce ne pasă nouă că harta Europei se reconfigurează sub ochii noștri? De ce să contracarăm pretențiile maghiare printr-un lobby, poate nu de același rang propagandistic, dar măcar cu prezentarea, prin tipărituri, a istoriei reale, în aceleași locuri în care ungurii promovează o istorie falsă? Sunt, desigur, întrebări retorice cu răspuns inclus, căci am tristă bănuială a unor complicități guvernamentale și instituționale finanțate din afară. Și nu mă refer la instituțiile ca atare (Ministerul Culturii, de pildă), ci la reprezentanții acestora. Adică, pe șleau spus, cred că o parte din cele 300 de miloane de dolari, investiți de guvernul Ungariei în vasta operațiune „Trianon 100”, a ajuns și pe la „romunculii” din guvernul României. Pentru că nu cred că aici e vorba de o simplă incompetență managerială sau culturală. Nu cred că simpla incultură a făcut ca logo-ul câștigător („Hora”) să aibă culorile tricolorului puse invers. Mi-e teamă că lucrurile sunt mult mai grave și că în acest război imagologic câștigă numai cei care luptă, nu cei care au dreptate.
În concluzie, nu știu dacă la 1 Decembrie 2018 vom cânta „Deșteaptă-te, române!” sau „Veșnica pomenire”.
Nr. 4 din CERTITUDINEA – noiembrie 2017
Miron Manega