default-logo

Pauză de cafea

În vacarmul zilei și în spăimoșenia pandemică, paradoxal, departe de lumea dezlănțuită, fără televizor, ca o detașare sanitară, s-a creat un timp al privirii înapoi, cu sentimentul de a face ordine în risipa atâtor elanuri culturale, de a face conexiunea între viață și cărți, cu grija/gândul că posteritatea nu va mai avea timp de cei ieșiți din scenă, prea preocupați de propriile roluri pe care le învață sau de care se dezvață.

Pentru că în ultima perioadă am avut un calendar al priorităților din care m-am exclus, alocând o bună parte din bugetul meu de timp „Vetrei vechi”, „Cadranului”, cărților altora, proiectelor culturale, m-am decis ca, totuși, să-mi fac ordine și în lucrurile mele, să le pun într-o coerență a unei proiecții care se numește, vai, atât de pompos, „operă”.

Am considerat că e necesar să adun între coperte de carte o parte dintre „isprăvile” mele din ultima vreme – poeme, interviuri, comentarii critice, jurnal etc, în condițiile în care cerul ni se întunecă, lentilele se aburesc, sufletele se zbârcesc, conturile se volatilizează, măcar cuvintelor din viața noastră să le dăm sens și durată.

Că vor fi printate, că vor zburătăci prin spațiul internautic, important e ca, înainte de toate, cărțile să existe. Dacă vor avea șansa să se întâlnească și cu cititori, ferice de ele, de nu, vor rămâne acoperite de praful uitării, până când cineva, curios să vadă cum gândeam pe vremuri de pandemie, măcar într-o pauză de cafea, va frunzări ceea ce noi am clădit cu bună credință și cu deplină responsabilitate față de importanța mărturisirii.

Au fost păcatele noastre literare, care vor fi sau nu iertate, dar ele sunt dovada că și noi am trăit și noi am visat și noi am murit în numele vieții ce ni s-a dat.

Am stat de vorbă cu sute de scriitori, iar unele dintre acele dialoguri au devenit istorie literară, singura istorie literară în interviuri, realizată în spațiul românesc de către un singur autor.

Cum era și firesc/fatal, nu doar am pus întrebări, mi s-au pus și mie întrebări, iar acele provocări au fost adunate sub genericul unui simbol, Babilonul, în care fiecare crede că poate găsi limbajul comun.

Nu sunt în acest volum toate dialogurile purtate, vor mai fi și altele, le voi găsi, după legile lui Murphy, după ce acest op va fi tipărit.

Dar ele vor fi cele care se vor așeza la temelia altor întâmplări de acest fel, care fac posibile cordialitate, dialogul, polemica neîncrâncenată.

Sunt „zări și etape”, din 2001 încoace, (de-aceea succesiunea dialogurilor e cronologică) în orizontul încrederii în „dreptul la timp”.

Toate la timpul lor, se spune.

Am încercat întotdeauna să amân cât mai puține lucruri. Dacă am restanțe, le am pentru că m-am înhămat la prea multe deodată.

Acum încerc să recuperez. Mi-am luat o pauză.

Mereu vom mai găsi timp pentru o „pauză de cafea”.
 
Nicolae BĂCIUȚ
Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.