default-logo

Însemnările unui jurnalist

Nici la sat nu mai e ce-a fost. Şi totuși…

Urmăresc, în fiecare zi, la posturile de televiziune, știrile de la ora 13, cu raportările despre pandemie: câți s-au mai infectat cu Covid 19, cât de aglomerate sunt paturile la ATI (că sunt locuri tot mai puține), câți au murit (Doamne ferește!). Mai că mă vad cu un pas în depresie…

Apoi, vin specialiștii cu sfaturi: să ne spălăm pe mâini, să purtăm masca și în spații închise și in cele deschise, să păstrăm distanțarea, etc. etc. Decidenții (adică cei ce ne conduc) iau măsuri ca să le respectam întocmai că (de nu vom fi ascultători) ne paște carantina și nu mai ieșim din casă fără învoire (declarație pe proprie răspundere). Și tot mai puternic mă apasă frica…de Covid și de Poliție.

Dar, gata cu televizorul. Am de lucru, că așa e la sat. Ori, aici la Prunișor, Dumnezeu mi-l scoate în cale: de dimineața, până seara, am câte ceva de făcut. Și mai uit (cât pot) de pandemia asta nenorocită.

Azi (sâmbătă, 14 noiembrie) – ca să fiu înțeles – m-am sculat pe la ora 7 (că, fiind noaptea mai lungă, se luminează ceva mai târziu). M-am îmbrăcat și am ieșit în curte, dar n-am uitat să iau o bucată sănătoasă de parizer să le dau celor trei pisici. Au urmat, la hrănit, câinele Papi și găinile. A venit și vremea pentru noi – adică eu și mama (care are 85 de ani). Mi-am pus masca, precum un costum de gală, și am trecut drumul, la magazin, să iau pâine. Pe ulițe abia erau doi-trei oameni, și ei mascați, probabil ieșiți cu treburi importante. M-am întors acasă și am luat micul dejun: două felii de jambon, puțină brânză și o roșie. Firește, a urmat cafeluța, moment de relaxare dar și de facut niște planuri. Cum ziua era frumoasă, m-am gândit să încep să tund via de pe alee (spre locul unde facem vara grătare). Am reușit să termin ce mi-am propus. Mi-a mai rămas terasa, dar era amiază și mi-era foame. Am mâncat grăbit o tocăniță de pui și m-am dus în camera mea la televizor să văd ce mai e nou la…raportare. E greu la ATI, e durere cu morții, dar ne menținem pe platou (zice unu – specialist, doar). Adică, cum? Așa ca avem tot cam 10.000 de infectați, pe zi, de două săptămâni. Și asta e bine?! Am închis televizorul, am ieșit afară, am deschis ușa la curte, cu masca în mână, m-am uitat pe uliță, în sus și-n jos, dar nici țipenie de om. Era soare, era frumos, dar nu se vedea nimeni deși, altădată, pe o vreme îmbietoare, mulți stăteau pe bănci, la povești. Aşa-s timpurile, mă apucă filosofatul, și, resemnat, am intrat în grădină. Cum soarele zbicise bine pământul, m-am gândit să sap și să pun usturoiul. Cu o pauză de o cafea și o țigară am reușit să termin pe când începea să se întunece. Am mai făcut o încercare de a ieși la uliță, să schimb o vorba cu cineva, dar nu am văzut decât doi copii (cu mască) mergând spre biserica (trebuia să înceapă vecernia). 

Nu aveam de ales decât telefonul, laptopul sau televizorul. Am început cu primul. Am citit mesajele primite de la copii și soție (Laurian e la București, Francesca și doamna sunt la Arad). Au urmat site-urile locale, unde era publicat comunicatul privind situația pandemiei la nivel de județ, pe orașe și comune. M-am întristat că orașul Sebiş (de care aparține și Prunişorul meu) are 39 de infectați activi. Cât de mare e riscul să te întâlnești cu unul dintre ei sau cu contacți (așa parcă le zice) de-ai acestora, dacă te duci la cumpărături mai mari în market-uri? Mai bine nu mă gândesc. Mâine e duminică, e sărbătoare. O să mă ocup doar de scris și ce mai am de făcut ca președinte al filialei arădene a UZPR. Iar săptămâna viitoare, dacă voi mai prinde zile frumoase, voi ajunge și pe deal să curăț prunii din mica mea livada. Ca să mai și uităm de pandemie.

Eu pot să jur că e minunat la Prunișor. E adevărat că nici la sat nu mai e ce a fost odată, când nimeni nu auzise de Covid 19. Și totuși, aici te mai poți bucura de frumusețile naturii, de feericul pastel de toamnă, mai ales dacă se află sub căldura razelor de soare.



Vasile Filip

Președintele Filialei “Ioan Slavici” Arad

 

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.