Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa – personalitate a spiritualității românești

Pãrintele Gheorghe Calciu Dumitreasa (23 noiembrie 1925 – 21 noiembrie 2006)

Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa a venit în exil ca o rază de lumină şi speranţă în anii grei dinaintea prăbuşirii comunismului ceauşist. Om bun şi blând de la natură, cu darul iertării şi cu duhul preoţiei de la Dumnezeu, părintele a fost primit cu inimă deschisă de cei mai mulţi Români din America. L-am cunoscut bine pentru că în calitate de preşedinte al consiliului parohial, eu l-am adus la Biserica Sfântă Cruce de lângă Washington unde a slujit până la sfârşitul vieţii. S-a scris mult şi frumos despre viaţă şi activitatea părintelui Calciu şi, de aceea, în rândurile care urmează voi rezuma doar jaloanele principale ale vieţii sale şi voi descrie câteva momente pe care le-am trăit împreună…

Am auzit pentru prima oară de părintele Calciu cu prilejul celei de a doua arestări a d-sale. Atunci am aflat că mai fusese închis în prealabil timp de 15 ani între 1948 şi 1963. Acest lucru m-a impresionat cu atât mai mult cu cât între 1956 şi 1958 am trecut probabil amândoi prin aceleaşi închisori. La a doua sa arestare, eu eram însă la Washington redactor la Vocea Americii şi aveam relaţii foarte bune pe Colina Capitoliului. Soarta părintelui Calciu, din nou întemniţat, ne-a mobilizat atunci pe foarte mulţi Români şi ne-a determinat să iniţiem o serie de manifestaţii publice şi demersuri oficiale pentru punerea sa în libertate.

Înainte primei sale arestări, tânărul Calciu fusese student la medicină şi urmărea să devină vindecător de trupuri. În timpul detenţiei el şi-a dat seama însă că adevărata sa vocaţie era să devină tămăduitor de suflete. Şi a devenit preot! În noua sa calitate, care de acuma era o misiune, părintele Calciu a început să le vorbească tinerilor seminarişti de chemarea spirituală a omului. Cele şapte predici către tineret pe care le-a ţinut în 1978 au atras însă atenţia securităţii şi a elementelor vândute din clerul ortodox. Mult mai târziu părintele mi-a mărturisit că pe el clerul compromis l-a băgat la închisoare. Cum putea acel cler sus pus să-şi justifice atitudinea dacă el, părintele Calciu, le predica enoriaşilor alt adevăr decât cel susţinut oficial în biserică? De altfel, într-un interviu acordat după 1989 în care a fost întrebat dacă nu i-a fost teamă să ţină acele predici după tragica sa experienţă la reeducare, părintele a răspuns: „Tocmai pentru cã trecusem prin reeducare, tocmai pentru cã știam foarte bine ce înseamnã materialismul, voiam sã le dau acestor tineri de la Seminar o rezistențã, un capãt de funie dupã care ei sã se conducã și sã iasã la un liman… Nu le ziceam lucruri noi, ceea ce fãceam eu era sã le spun într-un mod nou lucrurile pe care le cunoșteau deja. Sã ajung la inima lor…”

Preotul profesor Gheorghe Calciu a reuşit într-adevăr să ajungă la inimile tinerilor. Pentru acest lucru el a fost arestat din nou în martie 1979 şi condamnat la 10 ani sub acuzaţia falsă de complot împotriva statului. După condamnare, a fost depus mai întâi la Jilava şi apoi la Aiud, de unde fusese de altfel eliberat în 1963. În timpul detenției preotul-deţinut a fost strict supravegheat, ameninţat şi pedepsit de multe ori. În acele condiţii, în luna mai 1981 el a declarat greva foamei pentru a-şi redobândi libertatea şi a obţine dreptul de emigrare. În urma atitudinii sale dârze şi a presiunilor internaţionale – inclusiv din partea Administraţiei SUA -, părintele a fost eliberat în august 1984, primind însă domiciliu obligatoriu timp de un an de zile. Urmărirea sa de către securitate şi persecuţiile nu au încetat însă. La câteva luni după eliberarea din închisoare, preotul a fost caterisit şi lăsat practic pe drumuri. În urma altor presiuni, în 1985 părintele Calciu împreună cu soţia şi fiul au primit permisiunea să emigreze şi ulterior s-au stabilit în Statele Unite.

În 1988, consiliul parohial al Bisericii Sfânta Cruce a hotărât să-l aducă pe părintele Calciu să ne slujească parohia. Şi ne-a slujit-o cu dragoste până în ultima sa zi. Noi i-am oferit părintelui o slujbă permanentă, iar el ne-a oferit slujbele spirituale de care aveam mare nevoie.

„Free Reverend Calciu!”

În ce priveşte activităţile părintelui Calciu, trebuie precizat că exilul Românesc din America datează de la sfârşitul războiului şi că tot timpul au existat personalităţi marcante şi organizaţii care s-au zbătut pentru soarta ţării. Sosirea părintelui în anii încordaţi ai deceniului 80 a dat însă un nou impuls unor activităţi care începuseră cumva să stagneze. Mai trebuie precizat că principalele centre româneşti din SUA au fost şi au rămas New York-ul, cu mulţi refugiaţi din care unii sunt bine realizaţi pe plan profesional, Washington-ul, centrul politicii Americane, şi Los Angeles, unde se s-au stabilit mulţi refugiaţi de dată recentă. În aceste centre Românii au manifestat pentru eliberarea părintelui din închisoare şi apoi au militat pentru aducerea sa în America. În acest sens, noi cei din New York şi Washington, am organizat manifestaţii de stradă, am trimis nenumărate petiţii autorităţilor, şi am făcut lobby pe lângă Congres, Casa Alba şi Departamentul de Stat. În calitate de reporter, am urmărit personal la Vocea Americii situaţia sa iar autorităţile m-au încurajat şi mi-au dat mâna liberă în acest scop. Aşa cum descrie însă Neculai Popă, fost deţinut politic în ţara timp de 14 ani, cele mai mari manifestaţii de stradă au avut loc la Los Angeles.

America, miraj și hãțiș

Şi mai trebuie explicat un lucru. În Statele Unite religiile, bisericile şi cultele sunt libere, dar statul nu le sprijină financiar. În acest sens, găsirea unei parohii şi a unui post de preot or pastor poate fi înceată şi dificilă. Timp de 2-3 ani după sosirea sa în America, părintele Calciu nu a avut o parohie şi nu s-a descurcat uşor pe plan financiar. În acea perioadă el a iniţiat însă o mică organizaţie, Coaliţia pentru Credinţă şi Libertate, şi în numele ei a activat şi a vizitat diferite comunităţi româneşti. Prezenţa sa la Los Angeles a fost de importanţă esenţială în ultimii ani ai regimului ceauşist. În cartea Fără Închisoare aş fi fost Nimic, de Neculai Popa în dialog cu Flori Bălănescu, fratele Neculai descrie entuziasmul cu care Românii din metropola Californiană îl primeau pe părintele Calciu şi marile demonstraţii publice pe care le făceau împreună pentru libertate în România.

Altfel, mai trebuie spus că oricât de important ar fi cineva, şi părintele Calciu a fost o personalitate, noii veniţi trebuie să-şi facă şi ei o anumită ucenicie în exil ori să înveţe din experienţa înaintaşilor. Americă pare că un miraj când o priveşti de departe, dar poate fi un hăţiş când ajungi în ea. Mulţi din noii veniţi sosesc cu entuziasm, dar unii obosesc repede şi uneori se dau la o parte dezamăgiţi. Părintele Calciu a venit în exil cu mult zel, a întâmpinat şi el greutăţi şi şi-a făcut chiar şi duşmani. El a fost urmărit de oamenii securităţii şi s-a lovit de invidia unor emigranţi dizidenţi care îşi vedeau prestigiul adumbrit de activitatea sa. Părintele Calciu a fost acuzat de legionarism şi antisemitism, aşa cum au fost acuzaţi de altfel şi alţi refugiaţi cu dragoste de ţară şi cu credinţă în Dumnezeu. Ca orice om, desigur, şi părintele Calciu a făcut greşeli, dar când îşi dădea seama avea tăria morală să-şi ceară iertare. Şi mai ales, el nu s-a lăsat descurajat şi nu a încetat niciodată lupta pentru dreptate şi credinţa.

Omul politic bisericesc

Un punct de cotitură în evoluţia părintelui Calciu în Statele Unite a fost aducerea sa la Biserica Sfântă Cruce de lângă Washington. Noi, enoriaşii, i-am oferit un post permanent în inima Americii unde el s-a putut stabili definitiv împreună cu familia. Părintele la rândul său ne-a devenit simbol şi ne-a păstorit până la retragerea sa în lumea cerească. Pe parcursul colaborării noastre de mai mulţi ani am vizitat împreună senatori, deputaţi şi alţi demnitari Americani.

Între cei care întotdeauna ne primeau cu căldura îi menţionez pe deputatul Frank Wolf din Virginia şi pe fostul ambasador al Statelor Unite la Bucureşti David Funderburk. Împreună, am organizat conferinţe şi întruniri de sala cu participarea unor personalităţi importante şi am transmis la Vocea Americii nenumărate reportaje şi interviuri pe teme româneşti.

La un moment dat şi pentru că unii îl acuzau în legătură cu reeducarea din închisoarea Piteşti, i-am cerut părintelui să lămurească în mod creştinesc acel subiect delicat. El mi-a răspuns însă blajin că s-a spovedit Maicii Domnului şi că a închis definitiv acea veche şi dureroasă rană.

Un subiect de uşoară neînţelegere era tendinţa să de a face politică de la altar, ceea ce în principiu nu îi este permis unui preot. Personal, îmi dădeam seama însă ca noi aveam nevoie tocmai de un preot-activist, dar ştiam că Occidentul a despărţit de mult timp Biserica de politică. Cumva, amândoi am continuat totuşi să le amestecăm. Şi îmi amintesc că după o călătorie de reporter prin URSS părintele Calciu a insistat să le vorbesc enoriaşilor strânşi în biserică despre cele văzute în Basarabia şi Bucovina. La sfârşitul prelegerii un tânăr m-a întrebat zâmbind cu înţeles: cum de fac politică în incinta bisericii? Am răspuns deasemenea zâmbind ca eu nu sunt preot şi sunt doar temporar preşedintele consiliului parohial. Altfel m-am înţeles bine cu părintele Calciu şi în timpul păstoririi sale biserică era mereu plină de enoriaşi.

1989 și dupã

Colaborarea noastră şi activitatea bisericii s-a intensificat brusc după evenimentele din decembrie 1989. Părintele a fost imediat solicitat de cei din ţară şi noi, consiliul parohial, am accelerat eforturile menite să strângem donaţii şi să le trimitem în România. S-au majorat însă substanţial şi cheltuielile. Îmi aduc aminte ca înainte de revoluţie nota de plată a telefonului parohiei era de 30-40 de dolari pe lună. Imediat după revoluţie, notele lunare de plată au sărit la două mii de dolari. Biserica a devenit însă centrul oaspeţilor Români din ţară şi ne-au vizitat într-adevăr multe personalităţi postrevoluţionare. Şi mi-i amintesc bine pe Octavian Paler, pe Doina Cornea şi pe senatorul Ticu Dumitrescu, care a venit cu soţia şi fiica, şi pe care i-am găzduit în apartamentul meu.

Apoi, au început să frecventeze slujbele duminicale ale bisericii şi securiştii de la ambasada Română din Washington. De acuma, aceştia ne făceau curte şi deodată se închinau alături de noi. Atunci m-am împrietenit cumva cu ambasadorul Mircea Goană şi cu alţi reprezentanţi ai ambasadei. Părintele nu era prea entuziasmat, dar în calitate de funcţionar guvernamental şi de preşedinte al consiliului parohial, eu am insistat să fim amabili şi să nu respingem o mână care ni se întinde…

După revoluţie, părintele Calciu s-a întors cu regularitate în ţară, unde a fost primit cu căldură de mulţi preoţi şi credincioşi, dar cu răceală de autorităţi. Apoi, când eu m-am pensionat în 2001 am înfiinţat împreună cu câţiva prieteni Comitetul Româno-American pentru Basarabia. Ulterior, m-am concentrat asupra acestui subiect care pentru toţi Românii cu dragoste de ţara ar trebui să fie o preocupare permanentă. Şi când am avut nevoie de un simbol, l-am rugat pe părintele Calciu să accepte funcţia de preşedinte de onoare al comitetului. Colaborarea noastră a mai continuat astfel câţiva ani, dar negăsind un post de profesor în Statele Unite, în 2005 eu am plecat în Africa. Un an mai târziu, părintele Calciu ne părăsea! Odată cu el, s-a stins o stea care ne călăuzise în miezul nopţii regimului comunist.

Prof. Dr. Nicholas Dima,
New York

N.N. Pãrintele Gheorghe Calciu este înmormântat la Mãnãstirea Petru Vodã, potrivit dorinței sale testamentare.

 

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.