default-logo

Nicolae Labiș – 85 POETUL „PRIMELOR IUBIRI”

L-am descoperit pe Nicolae Labiș, poate la fel cum au făcut-o cei mai mulți dintre noi, fascinați și impresionați până la lacrimă, de poemul „Moartea căprioarei”, inclus în manualele școlare, fără să realizez atunci, dincolo de „poveste”, drama unei lumi, bântuită de sărăcie și foamete. De altfel, într-o mărturisire, sora poetului, Margareta, spunea că Eram atât de săraci şi de neavuţi încât nu aveam nici pâine, nici mămăligă”. Era prin 1954, nu se închiseseră rănile războiului, nici ale secetei din 1946, iar lumea era bântuită de maladiile staliniste.

Vânătoarea care l-a inspirat pe poet era gestul disperat al luptei supraviețuirii.

 

 

 

După un tumult poetic care prefigura un destin ieșit din tiparele epocii, trecut prin experiențe literare la Fălticeni, Iași și București, Nicolae Labiș ajunge în toamna lui 1952, la 17 ani neîmpliniți (născut la 2 decembrie 1935), la Școala de Literatură și Critică Literară „Mihai Eminescu” din București.

În plin elan creator, în 1954, Labiș își scrie capodopera care avea să-l consacre și să-i aducă distincție, notorietate.

Dispariția lui tragică în 1956, de-abia trecut de pragul celor 21 de ani, n-a pus punct operei sale ci, dimpotrivă, după „Primele iubiri” (1956), scrierile lui au fost puse în circulație masiv, în tiraje impresionante, inclusiv în celebra colecție BPT (Biblioteca pentru Toți) – în volumele Lupta cu inerția, Albatrosul ucis, Vârsta de bronz,  Moartea căprioarei, Sunt spiritual adâncurilor ș.a., cărți apărute până în 1971, pe care i le citisem, urmate de cartea lui Gheorghe Tomozei, în 1972, Moartea unui poet, cea care a fost lectura unei nopți, trei ani mai târziu, înaintea probei de bacalaureat, la… matematică.

Ajunsesem să fiu marcat de poezia și de destinul lui Labiș – prima mea carte, confecționată artizanal, într-un exemplar, se chema Cădere în vârstă și purta amprenta spiritului labișian. Totul, după ce conștientizasem că teribilul accident care a dus la moartea poetului a avut loc în noaptea (9 spre 10 decembrie) în care mă nășteam, în 1956.

În viziunea mea de atunci, fiind și tizul său, consideram că era un semn și că trebuia să urmez, să continui un drum intrerupt.

Nicolae Labiș ar fi împlinit în acest 2 decembrie 2020, 85 de ani. Ar fi putut fi printre noi. Și, până la urmă, este printre noi prin poezia lui, prin exemplaritatea operei sale.

Ne rămâne doar să-l (re)descoperim, dincolo de prejudecăți și… comodități.

„Lupta cu inerția” nu s-a încheiat.

NICOLAE BĂCIUȚ
 
Foto: Mălini, Suceava, la Casa Memorială „Nicolae Labiș”, 2009
 
 
 
 
 

 
 
 
 
 
 
Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.