Mulțumit nevoie mare că am încheiat încă un număr al revistei care îmi mănâncă sufletul, dar mă și bucură nemăsurat, că altfel ce mama supărării să-mi pierd timpul, și fiindcă noaptea-i lungă-lungă, ia să văd ce mai face vechiul și bunul meu prieten, Radio România Actualități, așa îl cheamă pe cel mai loial prieten al meu, care nu tace niciodată, da’ nici nu-l opresc, că spune mai puține prostii decât alții.
Inspirată idee, căci sunt răsplătit cu muzică și poezie absolut cuceritoare, într-o rostire de nedescris.
Protagonistul a părăsit deja studioul, desigur, dar eu am rămas cu ce am ascultat în aproape două ore de audiție. Atât de mult m-a răscolit totul, încât aș vrea să vă spun totul, dar știți bine că asta nu se poate. În schimb, voi încerca să vă spun impresia mea despre. În primul rând, am avut șansa să dau peste un creator de excepție, obișnuit de-acum să umble prin lume cu Doru-n spate (intenționat am scris cu literă mare cuvântul care definește sentimentul unicat), din dragoste de oameni o face, itinerariile sale cu nedespărțita-i chitară fiind de poveste.
Mi-a plăcut mult că a pronunțat des, foarte des și cu drag, cuvântul bibliotecă. Întâlnirile dese, în spațiul sfânt al cărții, cu o diversitate uriașă de iubitori ai artei sale, m-au trimis cu gândul la Nicolae Dabija care spunea că, într-un presupus război dintre două state, învingător va fi nu acela cu multe tancuri, ci acela cu multe biblioteci. Apoi mi-a plăcut ce a spus despre bisericile din comunitățile de români din SUA, cu respect și admirație a spus, și m-au încântat incursiunile prin propriile amintiri, savuroase și pline de învățăminte. Mereu cu Doru-n spate, altfel nu s-ar fi întors acasă din America, din Anglia și din toate locurile prin care l-a dus destinul, bate necontenit cărările menirii sale însoțindu-se cu muzica și poezia întru împlinirea unei rare și înălțătoare comuniuni cu semenii.
Mi-a mai plăcut că nu are supărări, nici măcar pe edilul actual al orașului său natal, cei care au ascultat emisiunea știu de ce, dar cel mai mult mi-a plăcut că a reușit să nu se contamineze de vedetism, un microb mereu actual, prim semn de prostie, după spusa unui dascăl de geografie din Târnăveni. Și uite așa, umblând talentat și modest cu Doru-n spate către inimile iubitorilor de frumos, cunoscutul cantautor Ovidiu Scridon a intrat adânc, pe-o rază de lumină, și în sufletul meu.
Firiță Carp / UZPR