Socialiștii, printr-un proiect de lege înaintat săptămâna trecută în Parlament, vin iarăși cu idei trăsnite, propunând ca în Republica Moldova totul să fie tradus în rusește: domnului Furculiță să i se spună și tovarișci Vilka, socialistului Batrâncea – Staraia Deva sau Odreahlevșii, deputatul Para – să fie de azi înainte și deputat Grușa, alesul Țurcan (cum conform DEX-ului, cuvântul înseamnă „oaie care face parte din rasa țurcană de oi”) preferă să rămână deputat Ovța, Rădvan va fi Telega, Pascari – Râbac, Țărdea – Țâr-Țâr! (interjecție pe care o scoate cel mai des atunci când își pune mintea în mișcare) etc.
Deputații socialiști au propus chiar că va fi dublat și numele prim-ministrului Ion Chicu, permițindu-le găgăuzilor să-i zică Upavșii.
Totul e bine până aici, dacă n-ar fi rău mai departe.
În proiectul de lege înaintat de socialiști se afirmă că „limba rusă trebuie protejată”, ca și cum aceasta ar fi pe cale de dispariție și n-au mai rămas decât cele 4,8% de ruși din totalul populației Republicii Moldova (câți au fost atestați la ultimul recensământ) pe tot globul.
Grija lui Dodon pentru limba rusă, pe care o vorbesc, în detrimentul limbii lor, găgăuzii, bulgarii și ucrainenii din Republica Moldova, e absurdă, atâta vreme cât toți moldovenii știu rusește, iar rușii în proporție de 95 la sută nu cunosc româna, limba statului în care locuiesc.
Datorită eforturilor fostelor guvernări, comuniste și socialiste (anti-moldovenești) de a-i face pe ruși să se simtă ca la ei acasă la noi acasă, la ora actuală, în 41% din instituțiile de învățământ din Republica Moldova studiile se fac în limba rusă. Pentru cine pregătește cadre Ministerul nostru de Învățământ din banii noștri? Nu se știe.
Majoritatea elevilor din clasele rusești au părinți moldoveni. Iar ei sunt mai ruși decât rușii, care strigă la mitinguri: „Наша Мaлдова!”
Din osârdia politicienilor s-a ajuns la situația când, la 30 de ani de la proclamarea independenței, în Bălți, un oraș cu populație românească în proporție de 58%, doar 5 școli de cultură generală sunt cu predare în limba română (4.736 de elevi) și tocmai 17 școli cu predare în limba rusă (15.170 de elevi). Școala bălțeană, cu atâtea tradiții bune, îi deznaționalizează în continuare pe moldovenii de aici. Și atunci de ce ne-ar mai mira faptul că un primar al urbei, atunci când a avut o întrevedere cu ambasadorul Japoniei, care a vorbit cu el în română, ca să-l priceapă ce zice japonezul – el, edilul unuia din cele mai mari orașe din republică – și-a chemat de urgență un traducător din română în rusă.
Să nu fie acest caz o lacună a procesului de învățământ? Ca și acela când fostul ambasador al Republicii Moldova la Beijin, Vasile Șova, atunci când și-a prezentat scrisorile de acreditare președintelui Chinei Xi Jinping și acesta, având studii la București, a vorbit cu el în limba română, reprezentantul țării noastre, neînțelegând ce-i spune conducătorul Chinei, i-a reproșat acestuia, deloc diplomatic: „Вы извините, но я китайский язык не понимаю!” („Vă rog să mă iertați, dar eu nu cunosc limba chineză”). Pentru el, ca și pentru mulți dintre șefii de la noi, limba noastră e un fel de chineză. Și va rămâne încă mult timp cât guvernanții noștri se îngrijesc cu atâta zel de destinele limbii ruse.
Ce fel de țară suntem, dacă moldovenii sunt deznaționalizați în continuare, dacă minoritarii nu recunosc limba oficială a statului, iar în clasele unde stuiază copiii lor nu se predă limba țării în care locuiesc?
Creștem cetățeni ai țării Republica Moldova sau – doar votanți pentru politicieni de o anumită orientare?
De ce nimeni dintre cei responsabili de această situație n-a fost tras la răspundere, ba, mai mult, au fost lăudați pentru „toleranța” (prostia lor, devenită a întregului popor) și făcuți deputați, ambasadori, miniștri?
Cu vreo 10-15 ani în urmă citisem în „Община”, publicație a comunităților rusești din Republica Moldova, următorul îndemn-manifest, despre care am mai vorbit, tipărit cu litere de-o șchioapă chiar pe pagina întâia a ziarului: „Даже если знайте ихний язык, говорите по-русски. Только так мы будем добиваться своих прав” („Chiar dacă cunoașteți limba lor (adică a noastră – n.n.) vorbiți numai rusește. Doar astfel ne vom putea obține toate drepturile noastre”).
E o diversiune, devenită capcană, din care concetățenii noștri minoritari nu pot ieși.
Cineva afirmase: câte limbi cunoști de atâtea ori ești om.
Eu mă bucur că știu limba rusă, care mi-a deschis orizonturi noi de lectură, de cultură, de comunicare.
Din păcate, nu același lucru îl împărtășesc și vorbitorii acestei limbi, ai căror strămoși, în proporție de 50-60%, cu câteva generații în urmă vorbeau alte limbi. Promovând o politică șovină de asimilare a altor popoare, începând cu secolul XVII rușii și-au sporit numărul națiunii lor de peste 100 de ori din contul altor neamuri rusificate.
Ideologizarea acestei limbi este în detrimentul ei: „Limba rusă aș învăța-o, pentru că-n ea a vorbit Lenin”, spunea V. Maiakovski despre evreul kalmâc V.I. Lenin.
Fratele lui întru crime, gruzinul I.V. Stalin menționa și el: „Îi vom impune pe toți dușmanii noștri să vorbească rusește”. Adică – numai rusește.
Limba rusă a devenit astfel limba pericolelor care veneau peste noi în permanență dinspre răsărit, începând cu migratorii slavi și sfârșind cu tancurile sovietice, care ne-au rupt bucăți din țara noastră, care ne-au despărțit de Patria noastră și Europa, înfrățindu-ne cu Asia, limba batalioanelor de execuții, a unităților militare care i-au deportat pe moldoveni în siberii, a șefilor care au mutilat sufletul Neamului nostru etc.
Evident, ea nu poartă nicio vină, vina cea mare e a purtătorilor ei de minciună și rău.
Din necunoașterea limbii noastre, vine și ura celora cărora le-am făcut țară (autonomie) la sudul republicii din contul pământurilor noastre, din puținul care ne-a mai rămas după ce „eliberatorii” ne-au tot forfecat harta cu fiecare nouă „eliberare”, ură care se manifestă la fiecare scrutin electoral, când aceștia votează doar pentru trădătorii noștri de neam și hoții de miliarde.
Aceștia și-au abandonat demult limba lor în favoarea limbii ruse.
Ivan Dundarev, bulgar născut la sudul Basarabiei, care locuiește în Bulgaria, mi-a spus că toți bulgarii lui nu vorbesc bulgara, ci rusa, folosind în graiul lor rusesc câteva cuvinte bulgărești, acesta fiind pentru ei limba bulgară.
Același lucru se poate spune și despre găgăuzi, care nu cunosc găgăuza (o turcă veche) decât pe apucate, o dovadă fiind discuția pe care a purtat-o acum câteva luni președintele Turciei Erdogan la Comrat, unde a vorbit cu copii găgăuzi în… rusește.
Ceea ce propun socialiștii în proiectul lor de lege se conține, de fapt, în „Legea despre funcționarea limbilor”, aprobat la 31 august 1989, încă în timpul URSS, pe care n-a anulat-o nimeni.
Dar ei vor să arate Kremlinului că sunt cu toții patrioți ruși și asta – în loc să fie patrioți moldoveni, cum le-ar sta bine unor membri ai Legislativului, plătiți din banii tuturor contribuabililor.
Din păcate, ceea ce se întâmplă cu ei, nu este nou în istorie.
Unii dintre moldoveni, dodonii secolelor anterioare, strigau acum câteva sute de ani: „Suntem turci!”
Îmbrăcau turbane și sandale turcești și le dădeau de înțeles sultanilor că ei sunt mari patrioți ai Imperiului lor.
Azi, urmașii acelora țipă: „Suntem ruși!”
Pe timpul URSS ni se spunea că pe viitor, când comunismul se va instala în toate țările, globul va vorbi de la un capăt al lui la celălalt, numai în limba rusă.
Pe atunci, noi nu ne puteam apăra de limba rusă decât vorbind-o corect.
O sintagmă din acele vremuri spunea: „Dacă cineva vorbește trei limbi e semit, dacă vorbește două – e naționalist, iar dacă știe doar una e internaționalist”.
„Internaționaliștii” nu și-au uitat nici azi misiunea: să ne facă pe toți ca ei, vorbitori de limba lor și nevorbitori de alte limbi.
Dodon se crede și el „internaționalist”.
După ce a pierdut alegerile, vrea să ne atragă într-un război civil dintre cei care cunosc o singură limbă – limba rusă – și cei care cunosc și limba de stat.
Mancurtul Bogdan Țârdea declara vineri într-o emisiune a postului de televiziune NTV: „Noi suntem pregătiți să punem mâna pe arme ca să apără limba rusă”.
Politicienii noștri, în loc să se ocupe de creșterea bunăstării populației, au fost preocupați cu toții de la 1991 încoace de problemele limbii și ale istoriei, cu cunoștințe despre aceste domenii sensibile preluate în cadrul Universității Agrare din Chișinău.
Din păcate, minoritarii, inclusiv rușii care nu vor să se resemneze cu statutul lor de minoritari, se apără de limba noastră ca de foc. Ziarul șovin „Koмсомольская правда”, care ne înjură în fiecare număr, o numește cu dispreț „limbă țigănească”, pentru ca unora dintre cititorii lor să li se face rușine că o cunosc.
Strămoșii lui Dodon care și-au abandonat limba lor de la Gange, ne îndeamnă prin el să o abandonăm și noi pe a noastră, dacă vrem să fim fericiți.
Or, în concepția regelui Dragober al francilor din sec. X, cele mai fericite sunt popoarele fără istorie, fără memorie, fără limbă, fără țară, doar acelea, afirma el, nu au probleme. Asemănătoare acestora, adică – scutiți de probleme –, vrea să ne facă Dodon și ortacii lui, „îndrăgi-i-ar ciorile…”
Nicolae DABIJA / UZPR Chișinău