Lecții de noologia inteligence-ului.
„Elitele lumii se vor alia cu unul dintre cele două tipuri de procese internaționale și astfel se vor despărții patrioții de globaliști, precum providențial s-a exprimat președintele american, D. Trump” (Ilie Bădescu, referire la celebrul discurs al Președintelui SUA la ONU[1]).
Soarta popoarelor va depinde hotărâtor de profilul elitelor conducătoare: elitele patriotic-naționale vs cele globaliste, care vor instaura regimuri oligarhice
Soarta României depinde azi de soarta Americii. Iar „America este astăzi cumpăna apelor fiindcă acolo se va hotărâ destinul lumii pentru perioada care va veni. Indiferent de deznodământul electoral de acolo, cele două curente ale procesului de internaționalizare vor continua să se înfrunte aplecând balanța când într-o parte când într-alata. Lumea de mâine va fi internațional hegemonică și/sau internațional coexistențială, cu elite naționale și/sau cu elite globaliste. Cele două tendințe vor continua să se confrunte în forme pașnice sau prin ciocniri din care vor rezulta nenorociri după nenorociri. Soarta popoarelor va depinde hotărâtor de profilul elitelor conducătoare: elitele patriotic-naționalevor apleca balanța spre bunăstarea popoarelor, cele globalisteo vor apleca în direcția feluritelor interese supranaționale pe care le vor sluji ca să se slujească instaurând regimuri oligarhice, care vor sacrifica interesul național și soarta celor mulți pentru interesul grupului conducător și deci pentru binele meschin al celor puțini. Omenirea se află la această răspântie. Rodul Unirii de la 1918 și deznodământul Trianonului depind și ele de această răspântie”.
Istoria inteligence-ului. La cumpăna Europei. Interogația profetică a Elenei Văcărescu[2]
Fiecare civilizație și-a alcătuit, după stihiaei (energia ei directoare elementară), instituții de accesare a semnelor/informațiilor cu caracter pre-vestitor. Recursul la folosința acestor informații în arta și tehnica guvernării, a organizării și conducerii cetății, a polis-ului traversează ca un fir roșu istoria inteligenței politice a omenirii. Nici un conducător înțelept n-ar fi purces la o faptă crucială fără de o cercetare amănunțită a acestor semne. Altminteri spus istoria inteligence-ului este incomprehensibilă în afara cunoașterii formelor istorice și socio-culturale ale u tilizării inteligenței pre-vestitoare. Angoasa (înfiorarea//cutremurarea) profetică este mărturisită, în primul rând, de marile texte ale umanității, adică de cărțile sfinte.Pe de altă parte, această angoasă profetică răzbate în fiorul sufletului contemplativ al marilor conștiințe oglinditoare ale neamurilor. O atare angoasă este comună spiritului uman chiar dacă se distinge prin excepționalismul celor care folosesc acest gen de harisme sau capacități în acte pre-vestitoare. Altfel spus, incidența psiho-umană, personalizată, a acestei funcțiuni cade asupra oricui, doar că unii se disting de ceilalți printr-o sensibilitate aparte, o înfiorare a sufletului în fața timpurilor care vin. Recurența acestui tip de angoasă o regăsim, de pildă, în interogația înfrigurată a Elenei Văcărescu la cumpăna veacului al XX-lea, adică în pragul războiului al doilea mondial: „Ce suntem ? și ce vom mai fi ? Noi, românii, popor risipit pe o suprafață mare, dar cu un stat mic ca bază de susținere; cu o cultură nu încă bine afirmată; cu un trecut glorios, dar așa de posomorât! Ce ne rezervă viitorul? Ce vom mai fi? în jurul nostru, astăzi ca și altădată aceleași năzuințe egoiste din partea celor puternici, aceeași nesocotire a principiilor de dreptate și fraternitate! Așezați în pragul Europei, legănați de vijelii, neliniștiți, nelămuriți, ce ne mai trebuiește pentru ca rădăcinile noastre să nu mai tremure în pământul în care s-au afundat?”[3].
Cascada aceasta de întrebări s-a revărsat și peste elitele politice românești dar, vai!, prea adeseori, de sub puhoiul stihiei interogative, nu s-au putut scormoni decât cadavre verticale. Politicienii n-au arătat destulă putere de asumare a acestei cascade purificatoare a neliniștii identitare, pierzându-și sufletul, adică murind sufletește. Morții politici, adică cei sugrumați de stihia interogațiilor ființiale, sunt cea mai mare amenințare a unui neam fiindcă riscă să preschimbe locul acestei cascade profetice într-o înfiorătoare mlaștină. Singurii care au ieșit vii de sub copleșirea cascadei interogative au fost elitele spiritului de neam, marii gânditori, poeții, scriitorii, duhovnicii, eroii, sfinții și martirii neamului. Pe acești nu-i prea mai ascultă decât foarte puțini, nu-i cercetează nimeni, nu-i consultă nimeni. Fiorul, înfiorarea profetică a Elenei Văcărescu este ca un fulger care străbate firmamentul istoriei românești, bolta noastră cerească și crugul unui timp românesc insuficient cercetat și de la o vreme alungat din tabla de funcții sufletești ale inteligenței politice românești.
De ce, de către cine și cu ce scop? Iată întrebări demne de inteligence-ul românesc. Mai ales, astăzi, după cele înfiorătoare petrecute în jurul sărbătorii din ceruri a neamului românesc, sărbătoare de venerare a Întâiului chemat dintre Apostoli, care ne-a făcut pe noi românii frați întru și ai lui Iisus Hristos Domnul. De care mulți ar dori să ne rupă și să ne spulbere cu năsprasnica dezbinare. Diferența dintre elitele lumii de ieri și cele de azi constă în modul de raportare la aceste semne. Elitele înțelepte aveau venerație și smerenie în fața acestor semne și se străduiau să se acomodeze la ele, cele de azi, neînțelepte, se cred ele sursa unor asemenea semne, și se autopercep, în chip deopotrivă tragic și absurd, a fi ele autoarele viitorului. Rezultatul va fi unui singur: dezastrul. Istoria acestei mutații la scara conștiinței europene atinge culminația cu acel octombire/ noiembrie 1917 în Rusia, când din tenebrele „înșelătorului” au răzbit pe scena lumii elite ale trufiei care au crezut că ele singure, fără de legătură cu sfatul tainic al lui Dumnezeu, sunt făuritoare ale viitorului. Este semnul inspirației demonice. Astăzi mai toți președinții și inteligence-ul lumii sunt absorbiți de această maladie a imaginarului distopian crezându-se limbă la cumpăna lumii.
Profetism transilvănean. Rădăcinile transilvănene ale Marii Uniri.
La începuturile formațiunii întregite a neamului, în acel decembrie 1918, neliniștea românească asupra viitorului atinsese praguri de maximă intensitate în condițiile în care osbtacolele în calea afirmării întregitoare a românismului păreau insurmontabile. Viața în formele ei obișnuite era sub „asediul” unei pandemii de proporții copleșitoare. 1/3 din omenire fusese lovită de acel țunami viral numit gripa spaniolăîncât fenomenul mulțimilor părea suprimat. Biologia umană era vulnerabilizată de pandemie. Energia socială, adică frecvența și intensitatea relațiilor sociale creatoare, armonizatoare, care este cărămida societății, era puternic represată de starea de război la scară mondială. Formațiunile imperiale, cu armatele, polițiile și administrațiile lor, amenințau să strivească însăși ființa popoarelor. Nenorocirile războiului, pandemia, imperiile opresoare peste marginile suportabilității omenești, au condus toate la o cumplită istovire energetică a lumii și a profetismului mondial.
Toate forțele păstrătoare de viață păreau înfrânte, lumea se asemăna unui peisaj scufundat într-un ocean de neputințe. Într-un asemenea context de înfrângere planetară s-a petrecut incredibilul. Din adâncul de nedreptăți, de nenorociri și de abandon a țâșnit energia salvatoare și marele profetism al îndreptățirii popoarelor. Această energie, însă, nu era din lume fiindcă lumea era istovită în toate articulațiile ei; imperiul din lume o purtase la marginea apocalipsei celei mari. La ceasul marelui dezastru planetar, de proporții apocaliptice, a venit salvarea prin acele energii necreate, accesate de arterele credinței, care nu se istovise în sufletul claselor populare și în stratul elitelor cu fața spre Dumnezeu. Emoțiile popoarelor au preluat șocul divin, prin ele a pătruns în articulațiile lumii energia necreată prin care s-a făcut voia lui Dumnezeu împotriva voii stricate a stăpânitorilor lumii.
Din același izvor a țâșnit noul profetism, asumat spontan, apogenetic, de conștiința planetară a elitelor lumii. Energia necreată, pe care n-o pot atinge nici bolile, nici războaiele, nici marea anarhie, nici represiunile, a fost energia salvatoare a unei omeniri ajunsă aproape la pragul colapsului planetar. Această conectare a popoarelor, prin arterele credincioșiei, la energia necreată a duhului lucrător a lui Dumnezeu a fost factorul catehonical istoriei, cel care a împiedicat la ceasul acela deznodământul dezastrului final pe care-l anunțaseră semne indubitabile: războaie devastatoare la scara lumii, epidemii teribile, nedreptăți strigătoare la cer etc., presărate toate de la o margine la alta a lumii. Niciodată în ultimul mileniu nu pare mai adevărat versetul evenghelic: „de n-ar zidi Dumnezeu casa, în zadar s-ar osteni ziditorul”. Aceasta a fost energia care a susținut fenomenul semiplanetar denumit de Massaryck „revoluție mondială”, adică ridicarea popoarelor hotărâte să arunce în aer cumplita carcasă a imperiilor care ținuse neamurile în întuneric și cumplită opresiune veacuri la rând. În Transilvania, aflăm din Discursul lui Simion Bărnuțiu rostit la 2/14 mai în Catedrala Blajului, opresiunea națiunii române începuse la 1291.
Până la 1291, remarcă marele vizionar al Transilvaniei, relația dintre seminții s-a menținut în cadrul unor „legături de pace și de egalitate” încât, în „dietele țării”, românii și ungurii au stat laolaltă pe acest temei de egalitate; de la 1291 încolo, subliniază Bărnuțiu, „ungurii au început a deveni tot mai tirănoși” ceea ce a condus la marea răscoală de la Bobâlna din 1437-1438 pe cenușa căreea s-a ridicat cel dintâi Tripartit etnpolitic antiromânesc: Unio Trium Nationum (1438).
Iată comentariul profetic al lui Simion Bărnuțiu: „Păcat însă că această purtare blândă a ungurilor nu ține mai mult decât până pe la 1291. De aici încoace ei încep a fi tot mai tirănoși, atât cu poporul cât și către alte națiuni, încât pe la anul 1437, poporul nu mai putu suferi toate batjocurile marilor (nobililor) ungurești, alergă drept aceea la arme… Dar aceștia făcură svatca să stârpească pe popor, nu cauzele răului. Mijlocul cel mai bun îl aflară marii ungurilor în uniunea celor trei națiuni: a nobililor dimpreună cu sașii și cu secuii, Durerile românilor numai atunci le-am putea cunoaște, când s-ar scula românii din morminte cu lacrimile pe față, care le-a stors Uniunea celor trei națiuni de la anul 1437 până acum. Ajunge căuniunea aceasta n-a fost decât o conspirație împotriva poporului”.
După cum s-a precizat mai sus, după o etapă istorică de relativă egalitate între semințiile transilvănene, se trece la o etapă nouă, ne spune Simion Bărnuțiu, care este prima dintr-un lung proces de codificare etnolingvistică și etnojuridică total potrivnică românilor. Această etapă s-a încheiat prin elaborareaTripartitului etnopolitic antiromânesc,adică a dat startul eliminării românilor din suprastructura conducătoare a Transilvaniei. Etapa a doua, de după răscoala lui Gheorghe Doja, are ca ax celebrul Cod Werboczi, așa numitul Tripartitum Werboczi.„În 1517 este emis Tripartitum-ul lui Ștefan Werboczi, un cod de legi care apare imediat după Războiul țărănesc condus de Gheorghe Doja. Prin Tripartitum se definește denumirea de <popor˃, care=”” îi=”” cuprinde=”” doar=”” pe=”” nobili,=”” și=”” denumirea=”” de=”” <plebe˃,=”” atribuită=”” ne-nobililor,=”” adică=”” țărănimii,=”” deci=”” majorității=”” românilor.=”” prin=”” acest=”” act,=”” românii=”” sunt=”” excluși=”” complet=”” la=”” viața=”” politică=”” a=”” transilvaniei<strong=””>[4]”.</popor˃,>
A treia etapă s-a derulat vreme de 130 de ani, între 1540-1669, când, practic, sistemul etnopolitic antiromânesc și totodată verigă a Etnopoliticii Mitteleuropei de sud, de esență biopolitică, este perioada elaborărilor progresive, more rethorio, prin actele dietelor, sintetizate în Aprobatae Constitutionis Regni Transilvaniaeși în Compilatae Constitutiones Transilvaniae, a întregului eșafodaj al etnocrației antiromânești din Ardeal fiindcă, precum confirmă și Simion Bărnuțiu, aceste legi sunt „mormântul în care zace natiunea noastră din Ardeal”. În aceste acte, subliniază Ion Chindriș, „se formulează explicit eliminarea politică a românilor din cadrele constituției principatului”. Prin urmare, instrumentul uzurpării drepturilor și libertăților de ființă națională a românilor a fost întrunit, în decursul celor circa 600 de ani de dominație etnopolitică antiromânească în Ardeal, de și prin mijlocirea transformărilor politice derulate pe două linii: de eliminare a românilor din cadrele constituției principatului, cum se exprimă Ioan Chindriș, adică de excomunicare a unui popor întreg din spațiul comunicării publice (nobilii uzurpatori „purtau grijă ca nu cumva să apuce nobilii românilor la dregătorii cardinale…și așa să apuce vreo putere mai însemnată, temându-se ca să nu facă aristocrație română”, cf. S. Bărnuțiu, în ibidem) și, în al doilea rând, de dezromânizare a celor trei piețe vitale pentru substructura unui popor: piața circulației bunurilor („de la 1836, subliniază Simion Bărnuțiu, Dieta Ungariei puse lege ca să se ducă ungurește toate negoațele administrației publice”), piața circulației cuvintelor (limba), („s-au apucat ungurii, subliniază Bănuțiu în Discursul său, cu toate puterile lor, ca să-i facă unguri pe toți”, cf. ibidem) și piața patronimic-matrimonială (maghiarizarea numelor etc.).
Revoluția națională și pacea prin drept. Vizionarismul lui Donald Trump
Această situație desființătoare a fost cauza ridicării românilor și valul acelui elan național s-a propagat veac după veac, prin acte pașnice sau prin acele tumultus rusticorum(răscoale țărănești) spre a culmina pe Câmpul lui Horea, la 1 Decembrie 1918, în Marea Adunare de la Alba Iulia. Acest val a creat Marea Unire, încât Tratatul de la Trianon doar a validat-o la scara gândirii sănătoase a elitelor mondiale, n-a creat-o. Este evident că profetismul transilvănenilor a fost ieri și este azi piatra din vârful unghiului de la zidul de temelie al ființei de neam a românilor. Fără cei 600 de ani de profetism românesc în Transilvania suntem îndrituiți să credem că deznodământul din 1918 ar fi fost altul. Profetisimul păstrător de ființă al transilvănenilor ne-a restituit întregitatea sfâșiată de atâtea evenimente, furtuni și cutremure etno-spirituale, care au fost biruite în cele din urmă de forța dreptății nepieritoare a neamului creștin al românilor de la Dunăre, Carpați și Marea Neagră.
Unirea a fost lucrarea conjugată a voinței lui Dumnezeu cu voia poporului opresat ca să triumfe în lume legea divină a densității morale și a dreptății nepieritoare. Aceasta a fost energia pe care s-a zidit edificiul unirii, și pasionarismul acestei energii divino-umane s-a transmis gânditorilor însemnați ai planetei care au realizat acea capodoperă de gândire diplomatică și geopolitică de valoare universală denumită Tratatul de la Trianon. Prin acest Tratat a triumfat în istorie un tip nou de pace, „Pacea prin drept”, prin care s-a consacrat un nou model de lume, modelul națiunilor reprezentate de și prin state naționale. Din acel moment s-a afirmat la scara planetei un nou tip de proces de internaționalizare a vieții colective și anume internaționalizarea coexistențială a națiunilor suveraneîn locul internaționalizării hegemonicepe care o denumim astăzi globalizare.
Elitele lumii se vor alia cu unul dintre cele două tipuri de procese internaționale și astfel se vor despărții patrioții de globaliști, precum providențial s-a exprimat președintele american, D. Trump. America este astăzi cumpăna apelor fiindcă acolo se va hotărâ destinul lumii pentru perioada care va veni. Indiferent de deznodământul electoral de acolo, cele două curente ale procesului de internaționalizare vor continua să se înfrunte aplecând balanța când într-o parte când într-alata. Lumea de mâine va fi internațional hegemonică și/sau internațional coexistențială, cu elite naționale și/sau cu elite globaliste. Cele două tendințe vor continua să se confrunte în forme pașnice sau prin ciocniri din care vor rezulta nenorociri după nenorociri. Soarta popoarelor va depinde hotărâtor de profilul elitelor conducătoare: elitele patriotic-naționalevor apleca balanța spre bunăstarea popoarelor, cele globalisteo vor apleca în direcția feluritelor interese supranaționale pe care le vor sluji ca să se slujească instaurând regimuri oligarhice, care vor sacrifica interesul național și soarta celor mulți pentru interesul grupului conducător și deci pentru binele meschin al celor puțini.
Omenirea se află la această răspântie. Rodul Unirii de la 1918 și deznodământul Trianonului depind și ele de această răspântie. Europa va fi trianonică sau va intra și ea în țesătura intereselor globaliste provocând o nefericită înstrăinare a elitelor sale de interesele popoarelor și deci de linia destinului european la cumpăna mileniilor. Soarta Uniunii Europene va depinde de unitatea în diversitate a popoarelor însele nicidecum de trufia acelor lideri care se cred limbă la cumpăna Europei.
Prof. univ. dr. Ilie Bădescu, Membru corespondent al Academiei Române