Alte măști, aceeași scenă…
Rezumat
În ultimii 30 de ani, omenirea a continuat să se înarmeze, să se războiască pentru… pace, putere, influență, piețe și resurse, să se înrobească modern și sofisticat, să migreze și să urmeze disimetric ;i asimetric pregătirile de toate felurile pentru Marele Război. Desigur, în numele democrației, libertății, al păcii, securității și prosperității. Avem stații orbitale și mii de sateliți care țin sub ochean tot ce mișcă sau nu mișcă pe Terra, suntem deja în măsură să vedem și dincolo de ceea ce se vede, descoperim exoplanete, vortexuri și galaxii, iar bătălia pentru putere, resurse, piețe și influență se continuă. Puterea nu este, desigur, o iluzie, dar este foarte posibil ca, astăzi, iluzia să aspire nonșalant la condiția de mare putere.
Același pământ, aceeași realitate…
De când se știe lumea lume, conflictualitatea ei nici nu s-a diminuat, nici nu s-a echilibrat, ci doar s-a perpetuat în aceeași determinare a nedeterminării. Omenirea este unitară în fundamentul ei, în arealul ei de valori ancestrale, de cultură și civilizație și conflictuală în zona ei de interese, de atitudini și motivații, de proiecte și, mai ales, de acțiuni. Acțiunea umană – eficientă sau nu – nu are la bază un sistem de valori, ci un pachet de interese. Interesele – individuale, comunitare, colective, particulare, generale, conjuncturale, intempestive, permanente sau aleatorii, organizate sau haotice etc. etc. – au fost și vor fi mai totdeauna diferite, opuse, conflictuale, dar rareori consonante și cu atât mai puțin armonioase. Este adevărat că oamenii se asociază și alcătuiesc comunități care nu se bazează doar pe sisteme comune de valori, ci mai ales pe seturi comune de interese. De aceea, interesele fundamentale, chiar vitale, ale comunităților migratoare războinice sunt esențialmente diferite, chiar opuse intereselor populațiilor sedentare. Aceste interese se află și se vor afla totdeauna într-un raport de conflictualitate, oricât de bine colorată și de fluidă ar fi haina stratagemică în care sunt îmbrăcate cele ale populațiilor războinice migratoare și oricât de naive, de credule și de binevoitoare ar fi cele ale populațiilor sedentare, care încă mai cred că e destul loc sub soare pentru toată lumea.
De la nașterea lor încă misterioasă (sau de la venirea lor încă nedovedită pe deplin) pe planetă și până la mâinele și poimâinele lor geopolitic și geostrategic, populațiile războinice migratoare (indiferent în ce formulă și în ce stadiu civilizațional s-ar afla) vor continua să atace totdeauna și în toate felurile sedentaritatea altora, inclusiv a altor migratori războinici sedentarizați, pentru a le domina, pentru a le acapara resursele, pentru a stăpâni piețele și pentru a impune regulile convenabile lor de supraviețuire în bogăție și putere și de continuare a construcției unei ontologii complicate și sofisticate în care și prin care puterea absolută și, prin urmare, dreptul de decizie să le aparțină, creând în acest sens fel de fel de iluzii, în care umilii sedentari originali încă mai cred.
Din momentul în care a început bătălia pentru un spațiu mai bun sub soare, pentru resurse și pentru piețe, pentru putere discreționară și dominanță politică, economică, strategică, informațională, militară și cognitivă, adică totală, s-a declanșat și acel război fără limite, acel război contra-simetric, cu formele și formulele lui de toate felurile – de la cele economice la cele militare, non-militare și cognitive –, de care, probabil, nu vom scăpa decât odată cu stingerea ultimei picături de viață pe planeta albastră.
Poate că, doar atunci când focul din centrul Terrei se va stinge, când magma va deveni poroasă și rece, permițând infiltrarea oceanelor în adânc, adică atunci și numai atunci când frumoasa noastră planetă albastră se va răci complet și va muri, va exploda sub propria-i presiune endogenă, își va pierde forța de gravitație, sau va deveni pur și simplu un bolovan ceresc, va înceta și conflictualitatea endogenă a lumii oamenilor. Desigur, dacă, între timp, supraviețuitorii speciei nu vor fi părăsit corabia și nu vor fi emigrat spre alte exoplanete.
Dacă analizăm cauzele tuturor războaielor de pe Planetă, sau măcar, ale unora dintre ele – așa cum o tot facem probabil de vreo două-trei milenii sau cine știe de când! –, vom ajunge, după logica Stagiritului, la concluzia că războaiele fac parte intrinsecă din viața omenirii, că, în Universul pe care îl cunoaștem și în care ne aflăm, regula de bază este războiul, conflictualitatea, tensiunea interioară, mișcarea și nu echilibrul durabil, pacea, încremenirea și nemișcarea. Cu alte cuvinte, războiul este cvasi-permanent, absolut și implicit, în timp ce pacea este relativă, vremelnică și haotic distribuită. Europenii de azi, mai ales cei occidentali, vor să îndepărteze războiul de bijuteriilor lor de țări, așa cum au făcut-o mereu, deși cele mei teribile războaie ale lumii – inclusiv cele două Războaie Mondiale – s-au desfășurat, în principal, pe teritoriul lor, dar, după cum merg lucrurile azi, se pare că, nu peste multă vreme, va izbucni, tot aici, în acest spațiu al tuturor minunilor civilizaționale moderne și al tuturor relelor endogene, și cel de al treilea război mondial, care, probabil, va fi și ultimul.
Că lucrurile stau așa și nu altfel, o dovedește nu doar istoria cunoscută a civilizației noastre, a speciei hominienilor pe planeta Pământ, ci și realitățile actuale, vremurile în care trăim.
După încheierea Războiului Rece, cu toții ne-am fi așteptat ca ostilitatea Est-Vest și Nord-Sud să înceteze sau măcar să se diminueze, marile identități să-și dea mâna, iar direcția principală de efort să fie consolidarea păcii, rezolvarea problemelor presante ce țin de resursele de apă, de protecție a mediului, de cunoaștere a Universului, de lichidare a sărăciei, de protecție împotriva calamităților, de cunoaștere a necunoscutului, concomitent cu o posibilă colaborare cu alte civilizații și chiar de penetrare a în alte file din Univers sau în alte universuri.
Fără a nega și existența unor astfel de preocupări (Acceleratorul de la Cern este o dovadă în acest sens, ca și Laserul de la București, construit pe locul unui excepțional accelerator de particule, la care, probabil, România slugarnică sau sluțită a renunțat de bună voie și nesilită de nimeni sau alte centre de cercetări și experimentări în acest sens, impuse de stadiul actual al cunoașterii), trebuie să spunem că bipolaritatea geopolitică și geostrategică din vremea Războiului Rece nu s-a spart pus și simplu, ci s-a transformat într-un război foarte complicat, fără reguli, fără morală și fără limite. Clasicul nostru război de apărare, de cucerire, de constrângere sau de evadare din orice constrângere, dar cu reguli clare, statornicite de mii de ani, s-a transformat într-o o competiție care tinde spre o dimensiune extrem de complicată, chiar haotică, fără sens și fără limite.
Războiul de azi poate fi unul de susținere sau de impunere pe piața lumii (prin tot felul de politici, de strategii, de operații, de acțiuni, folosind-se tot felul de forțe, mijloace și resurse) a interesului unor corporații, de dominanță informațională, cognitivă, geopolitică și geostrategică, de reamplasare a forțelor și mijloacelor în vederea constituirii unor dispozitive de toate felurile (politice, economice, militare, C4I2SR, cognitive etc.), de control, supraveghere și securitate a rutelor planetare de transport, strâmtorilor, punctelor vitale etc., de realizare a unor amplasamente și puncte sau zone de sprijin strategic și operațional, astfel încât ele să transmită mesaje, avertismente, să efectueze acțiuni preventive, preemptive sau disuasive, să încercuiască, să fragmenteze, să impună reguli, să provoace „stricăciuni”, cum spunea George Friedmann, și, în final, dacă va fi nevoie, să lovească năprasnic, să distrugă complet adversarul, chiar dacă realitatea disuasivă a mediului strategic actual este cea a distrugerii reciproce garantate. Se așteaptă ca rachetele hipersonice, sistemele antirachetă actuale și, mai ales, cele viitoare, probabil încă ascunse privirilor, dispozitivele de amplificare a undelor și de folosire a acestora ca arme extrem de complicate, aviația strategică hipersonică, robotica militară și sistemele de arme capabile să acționeze inclusiv în spațiul geofizic, geoclimatic și cosmic, în cel cognitiv și în cel mintal să schimbe regula și să aducă, în ultimă instanță, câștigul de cauză pe care fiecare din marile puteri ale lumii și-l dorește cu ardoare.
Omenirea nu a ieșit încă din filozofia și fizionomia dominanței strategice a marilor puteri învingătoare, flancate de marile puteri revanșarde, iar jungla de tratate, legi, garanții și măsuri asiguratorii nu face altceva decât să complice și mai mult situația. Băncile de pretutindeni, FMI-ul și întregul dispozitiv financiar al Planetei, scăpat de sub determinarea și de sub controlul pieței și al factorului economic, nu fac altceva decât să îndatoreze, în modul cel mai abstract, dar și cel mai concret, mai brutal și mai ticălos cu putință, toți oamenii obișnuiți de pe planetă. Vânzându-le cămătărește și foarte scump iluzia că, prin împrumuturi de o viață, pot să devină bogați și independenți, îi înrobește, de fapt, pe cei mai mulți dintre ei pentru tot restul zilelor pe care le mai au de trăit. Exact același lucru se întâmplă și cu țările. Unele dintre aceste țări, care dispun de resurse naturale și umane suficiente, de pământ fertil, de păduri seculare, de populații inteligente, de structuri, infrastructuri și mijloace cu ajutorul cărora pot genera activități educaționale, sociale, economice și politice prospere, care să le ajute să ajungă la un nivel înalt de libertate, de civilizație, bunăstare și securitate, sunt, peste noapte, obligate să-și concesioneze resursele (adică se le doneze marilor companii ale lumii), să facă împrumuturi înrobitoare la acești cămătari oficiali globali, să-și redimen¬sioneze activitățile economice, sociale, culturale și, mai ales, educaționale după voia și recomandările altora, să renunțe la valorile lor și la tradiții și, astfel, în loc să prospere, să ajungă, în câțiva ani, în situații dezastruoase, cu milioane de oameni alungați peste hotare în căutarea unui loc de muncă, slugă pe la alții, cu sistemul educațional făcut varză de niște figuri conducătoare care nu știu nici măcar tabla înmulțirii, cu creierele nației încurajate, obligate și chiar somate să întărească potențialul uman nedegradabil al marilor capitale dominante ale lumii, cu moralul națiunii zdruncinat, cu o populație înjumătățită, îndobitocită, divizată și pusă pe harță și, mai ales, cu o armată redusă, ca în cazul României, de la peste 300.000 de militari activi și câteva milioane de rezerviști instruiți, cu armamente și tehnică de luptă fabricate, în majoritate, în țară, la o mini-armată sub 75.000 de militari, cu o rezervă aproape inexistentă, cu o industrie a apărării complet distrusă, cu armament și tehnică militară cumpărată, pa bani grei, din cimitirele tehnice ale altora etc. etc…
Aceasta este, de fapt, situația României de azi. O Românie căreia nu-i mai aparțin nici resursele sale proprii, cu care a înzestrat-o Dumnezeu, cu petrolul exploatat, azi, de austrieci, cu 40 la sută din pământul său arabil donat străinilor, cu serviciile încredințate altora, tot unora din afara țării, ca și cum ei ar veni cu energia electrică, cu apa și cu gazul de la ei din țară sau de aiurea și nu chiar din pământul românesc, produse de români, cu pădurile rase de pe suprafața pământului de o firmă austriacă, cu un capital românesc făcut să fie inexistent prin distrugerea sistemului financiar național, cu un sistem de legi mai încurcate decât jungla amazoniană, cu un sistem educațional care produce creiere pentru alții și analfabeți pentru România, cu oameni dezrădăcinați, alungați de acasă, cu sate, în majoritate părăsite, cu o Justiție care face totdeauna dreptate străinilor și care lovește năprasnic în capii clasei politice, dar și cu o clasă politică de țațe care se ceartă peste gardul de sârmă ghimpată tras chiar de ea și de acoliții ei prin inima țării, cu un sistem anticorupție care nu numai că nu combate corupția, dar, făcându-și din lupta împotriva corupților un blazon, atentează, arbitrar, voluntarist, subiectiv și nonșalant, încălcând Constituția și legile țării, și fiind încurajată chiar de președintele țării (el însuși având grave probleme cu Justiția), la siguranța și securitatea structurilor alese în mod democratic, cu zeci de procese pierdute la CEDO, cu incultură și prostie cât roata carului…
Tabloul României, oricât l-ar cosmetiza televiziunile și toți cei interesați să distrugă în continuare bruma de țară care ne-a mai rămas, nu este unul încurajator. România este singura țară din Europa care și-a expulzat, pur și simplu, populația calificată, și-a redus armata la câteva divizii, neglijând complet problemele de securitate și de supraviețuire a țării, probabil pe motiv că ne apără NATO, a încurajat regionalizarea și n-a descurajat trădarea, minciuna, prostia și incompetența. Atacurile la veterani, la pensionarii militari, la rezerviști – atâția câți or mai fi –, la sistemul de securitate și apărare, incompetența crasă a celor care concep și pun în operă legi, ochii bulbucați și zâmbetul mefistofelic al unor unși zei politici sau de care or fi, proveniți din împărăția lui Hades, sunt realități care arată cât de jos am ajuns și cât de mari și de grave sunt vulnerabilitățile produse de ei…
Când nu ai o economie puternică și sigură, când nu-ți mai poți controla resursele strategice, când ești aservit la alții, când ai renunțat de bună voie și nesilit de nimeni la puterea pe care ți-o dădeau finanțele proprii, sistemul economic, industria, agricultura, pământul Dumnezeiesc și resursele, când te-ai transformat dintr-o națiune demnă, școlită și educată într-o producătoare de badante, de imigranți și de creiere pentru alții, golindu-ți subsolul, visteria, patrimoniul cultural, satele, rezervorul de inteligență și sufletul, viața și demnitatea de miezul lor cel mai fierbinte, ești nimeni. Nu mai ai nicio importanță pe lumea aceasta. Ești la mâna unui destin care nu mai este al tău. Ai pierdut moștenirea sacră a strămoșilor și zestrea pe care ei au păstrat-o cu prețul sângelui și ți-au dat-o ție, nu pentru a o dărui la alții, cu prețul aruncării tale în rândul sclavilor lumii, ci pentru a împlini visul lor și al celor care au murit pentru el – acela de a fi o țară liberă, prosperă, prietenă cu toate lumea, dar stăpână pe resursele ei, pe destinul ei și pe viața ei.
Bravos, națiune! Halal să-ți fie!, cum ar fi spus conu Iancu.
În acest timp, toată lumea se înarmează. Si vis pacem para bellum, zicea Publius Flavius Vegetius Renatus… Ei, și?! Ce dacă zicea!
Vorbe! vor spune aleșii nației, în ton cu groparii ei.
Conducătorii de după 1990 ai României au înțeles altfel acest mesaj. Ei au înțeles că, dacă vrei pace, trebuie să renunți la armată, la serviciul militar obligatoriu, la demnitate națională, la condiția ta de țară suverană și de popor liber, educat și prosper și să te cufunzi cât mai adânc în mocirla sclaviei, umilinței, lipsei de educație și prostiei…
În acest timp, toată lumea se află într-un război fără limite, fără reguli și fără orizonturi, în care contează, în primul rând, aliniamentul misiunii imediate și ajustarea cât mai rapidă a dispozitivelor necesare pentru bătăliile următoare. Desigur, marile puteri ale lumii sunt, ca de fiecare dată, în top. Tot ele sunt cele care fac, direct sau indirect, regulile. Regulile care le convin.
Imperiul Roman, dar și urmașii Romei sunt tot acolo, sus, pe listă. Germania și Japonia au fost învinse în cel de-Al Doilea Război Mondial, dar, acum, după mai bine de șapte decenii de la finalul celei mai dezastruoase conflagrații mondiale, sunt tot în topul celor zece.
După Primul Război Mondial, Imperiul Otoman a dispărut, dar Kemal Atatürk a reușit să mențină Turcia unită în rândul țărilor lumii și s-o modernizeze, aproximativ după legile Occidentului. Dar și epoca Atatürk a trecut. Probabil, conducerea actuală a Turciei și, mai ales, nostalgicii otoman-ismului visează la un nou Califat. Oricum, ultimul în funcțiune a fost Imperiul Otoman. Nu întâmplător, în cartea sa Ciocnirea civilizațiilor…, Samuel P. Huntington, spunea că războiul viitor va fi unul inter-civilizațional, îndeosebi între civilizația musulmană și cea occidentală. Iar unul din posibilele state-pivot ale Civilizației Musulmane este Turcia. Armata Turciei este a doua ca mărime din NATO și a opta armată a lumii.
La un nou Califat visează și Statul Islamic (SI), alcătuire apărută de niciunde, dar care, o vrem a făcut regula în Siria și chiar în Irak și a înspăimântat lumea. Nici acum acest SI nu și-a diminuat intențiile, filosofia și rațiunea de a exista. Dar știm cu toții (sau, măcar, bănuim) ce făcătură este și acest Stat Islamic. Cine l-a încurajat, cine l-a susținut, cine îl subvenționează și cine se teme de el. Teatrul de război din Siria – primul ca durată, amploare și intensitate din secolul al XXI-lea – este doar una dintre fațetele noului areal al zeului Marte.
(va urma)
G-ral. (r)Gheorghe VĂDUVA/ UZPR