◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro25.04.2024

Sfințirea Altarului de vară al Mănăstirii ,,Sfânta Ana” din municipiul Orșova

Sâmbătă, 5 decembrie 2020, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea ,,Sfânta Ana”, din municipiul Orșova, județul Mehedinți.

 Aici, ierarhul a sfințit Altarul de vară al mănăstirii, căruia i-a oferit drept ocrotitor pe Sfântul Sava cel sfințit, prăznuit astăzi. Acest Altar a fost ridicat între anii 1998-2000, prin osteneala şi cheltuiala obştii monahale, prin contribuţia domnului Cornel Gurbină, pe atunci director al băncii Bancorex, filiala Orşova, dar și al domnului Florian Rusu, fiind pictat în tehnica ,,frescă”, de către familia Maria și Grigore Popescu, din Câmpulung Muscel în anul 2017.          

În continuare, Preasfințitul Părinte Episcop Nicodim a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, alături de Preacuviosul Părinte Arhimandrit Calinic, Exarhul mănăstirilor mehedințene, Preacucernicul Părinte Mihai Zorilă, vicarul eparhial al Episcopiei Severinului și Strehaiei, Preacuviosul Părinte Arhimandrit Gherasim, Starețul Mănăstirii Topolnița, Preacuviosul Părinte Protosinghel Iacob, slujitor al Mănăstirii Sfânta Ana și Preacucernicul Părinte Antonie Olarean, consilier al eparhiei mehedințene, împreună cu părinții arhidiaconi Mircea Pădureanu și Constantin Gama, de la Catedrala Episcopală din Drobeta-Turnu Severin.

La comuniunea liturgică au luat parte și stareții celorlalte mănăstiri, dar și consilieri și protoierei din cadrul Centrului Eparhial, răspunsurile liturgice fiind date de către psalți ai Catedralei Episcopale din Turnu Severin.

La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Nicodim a oferit maicii starețe Iustina Popovici o cruce pectorală, lucrată la Atelierele Patriarhiei Române, în semn de prețuire și recunoștință pentru toată strădania și efortul depus în cele trei decenii de stăreție, aici în lavra Sfintei Ana din Orșova, iar maicilor Onufria, Ambrozia și Felicia, viețuitoare ale acestei obști, încă de la redeschiderea mănăstirii, câte o Gramată de Recunoștință, anul acesta împlinindu-se 30 de ani de la reînființarea mănăstirii de pe Dealul Moșului din Orșova.

În cuvântul de învățătură rostit, chiriarhul mehedințean a prezentat viața și activitatea Sfântului Sava cel Sfințit, recomandând tuturor să respecte învățăturile cuprinse în Tipicul Sfântului Sava, iar în încheiere a adus un cuvânt de mulțumire atât maicii starețe, cât și celor trei maici care, în cei 30 de ani de viețuire în această frumoasă ctitorie a ziaristului interbelic Pamfil Șeicaru, au păstrat aprinsă candela rugăciunii și au înfrumusețat întreaga mănăstire, reușind ca prin strădania lor să formeze aici o frumoasă obște monahală.

Scurt istoric

Mănăstirea Sfânta Ana este situată în orașul Orșova pe defileul Dunării, unul dintre cele mai frumoase locuri naturale din țara noastră. Ea este așezată pe coama Dealului Moșului, care domină orașul Orșova. A fost ctitorită de către ziaristul interbelic Pamfil Șeicaru, care a luptat în zona Orșovei în calitate de sublocotenent al Regimentului 17 Infanterie în Primul Război Mondial.

În 1935 a fost construit un drum de acces pietruit și lung de un kilometru și jumătate ce urca din centrul Orșovei până în Dealul Moșului. Drumul a fost numit Drumul Eroilor și era străjuit de șapte troițe sculptate din lemn de stejar masiv. Aceste troițe erau închinate regimentelor care au luptat în zonă în Primul Război Mondial. Troițele au dispărut prin anii 1960.

Mănăstirea Sfânta Ana a fost construită între anii 1936 și 1939, perioadă în care Șeicaru era director al ziarului Curentul și deputat în Parlamentul României. Mănăstirea, care trebuia să poarte hramul Sfânta Ana (după numele mamei lui Șeicaru), nu a fost sfințită imediat după încheierea lucrărilor de construcție.

După anul 1945, odată cu venirea comuniștilor, clădirea a fost transformată în restaurant.

În anul 1990, Mănăstirea Sfânta Ana a fost preluată de Mitropolia Olteniei și la 2 decembrie 1990 a fost sfințită de episcopul Damaschin Coravu, vicar al Mitropoliei Olteniei.

Marian Gherghinescu 
Episcopia Severinului și Strehaiei
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *