Uriaşele manifestaţii şi demonstraţii populare, organizate în anii 1914‑1918, miile de voluntari care s‑au înrolat să lupte pentru cauza întregii naţiuni, acţiunile ferme ale poporului au dat glas voinţei generale de unitate. Cu deosebită vigoare s‑a manifestat mişcarea de eliberare naţională la românii din Banat şi în Ţara Almăjului.
Paralel cu avântul luptei mişcării revoluţionare de la oraşe, s‑au desfăşurat şi în satele bănăţene lupte ţărăneşti de mari proporţii. O trăsătură caracteristică a mişcării ţărăneşti, în toamna anului 1918, o constituie împletirea strânsă a caracterului social şi naţional, participarea unită a sătenilor la lupta împotriva autorităţilor şi a burgheziei rurale.
Trebuie subliniat faptul că, în toate localităţile, atacarea şi alungarea autorităţilor austro‑ungare a fost însoţită sau urmată imediat de constituirea Consiliilor Naţionale şi a gărzilor naţionale, de exprimarea fermă a năzuinţei de făurire a statului naţional unitar român .
În plasa Bozovici, primul grup de soldaţi vine de la Biserica Albă, în ziua de 2 noiembrie, pe ruta Cheile Nerei – Şopotu‑Nou, spre Bozovici; era condus de sergentul Solomon Rotariu din Prigor, caporalul Ion Boloantă din Prilipeţ şi Nicolae Stângu din Mehadia. În total erau 60 de ostaşi.
Cătanele intră în Bozovici şi merg la Pretură. Funcţionarii unguri, în frunte cu prim-pretorul Argalasch, fugiseră din comună mai înainte. De la Pretură merg la închisoarea corecţională din cazarmă, căreia i‑au spart porţile, dezarmează paznicii şi eliberează ultimii deţinuţi. Trec apoi la postul de jandarmi unguri, la casa lui Voica Pâşlea, le iau armele şi muniţiile existente. Ajunşi la fabrica de ţuică a lui Constantin Burdea, acesta şi cu oamenii lui i‑au oprit, ameninţându‑i cu armele.
Deputatul Constantin Burdea era omul guvernului şi avea concesiunea achiziţionării prunelor din Almăj şi din alte părţi; era primarul Caransebeşului, şeful poliţiei oraşului şi preşedinte al Comunităţii de Avere. Prezenţa soldaţilor, pe care îi calificase ca „dezertori”, îl îndârjise cu atât mai mult cu cât alături de ei au venit la fabrica lui şi oameni din comună. Vrea să tragă în soldaţi, dar mai repede trage Rotariu, fără a‑l nimeri însă. Burdea dispare şi începe răfuiala, atât la Bozovici, cât şi în celelalte sate almăjene.
La Bozovici, sătenii devastează depozitul de ţuică al lui Burdea, distrugându‑i toate instalaţiile de fabricare a răchiei.
Sunt devastate băncile din centru, sediul de intabulare a averilor, judecătoria, debitul de tutun – de unde în timpul războiului se distribuia numai la favoriţi4 . Sunt sparte prăvălia lui Spergher şi alte dughene, luându‑se produsele raţionalizate, ca şi clădirile în care era direcţia minelor. Sunt tăiate liniile telefonice, rămânând izolat întregul ţinut.
Revoltele din Almăj au continuat în tot cursul lunii noiembrie; o relatare a Consiliului Naţional Român din Caransebeş, de la începutul lunii decembrie, menţiona că în satele plasei Bozovici sunt mari tulburări, furturi, jafuri, tăierea pădurilor.
Au fost omorâte vite, incendiate sălaşele celor înstăriţi şi care au fost în legătură cu autorităţile locale în timpul războiului, săvârşind numeroase abuzuri. Aceste aspecte îl fac pe preotul Vasile Popovici din Pătaş să ceară ajutorul Consiliului Naţional Român din Caransebeş, printr‑o scrisoare trimisă la 25 noiembrie 1918 (preotul Vasile Popovici este autorul unei valoroase Monografii a satului Pătaş – n.n.).
La Prilipeţ, soldaţii au judecat şi au împuşcat în stradă pe notarul Ilies Karol, care nu apucase să fugă. Este omorât pentru nedreptăţile făcute văduvelor, orfanilor, ca şi altor cetăţeni în timpul războiului.
La Bănia, în urma certurilor dintre două familii, este împuşcat Pavel Curcă, în prăvălia lui Cioară, de către proprietar, care apoi fuge din sat. Notarul şi jandarmii fug, iar sătenii le iau bunurile.
La Dalboşeţ, sunt sparte depozitele de ţuică ale lui C. Burdea, fabrica de sticlă a lui Haniciko şi este devastată locuinţa notarului Teodor Lukici. Acum este distrusă şi arhiva notarului maghiar. S‑au întâmplat şi unele incidente cu foşti protejaţi ai autorităţilor care sfidau neajunsurile şi greutăţile celor săraci.
Şi la Şopotu‑Vechi, au fost devastate depozitul şi instalaţiile de făcut ţuică a „primei case de păstrare din Caransebeş” şi magazia cu cereale rechiziţionate, „care au fost restituite celor de la care au fost luate”.
La Lăpuşnicu‑Mare, întoarcerea soldaţilor a fost sărbătorită de toată comuna. Doar câţiva turbulenţi au atacat prăvălia comerciantului Andrei Bârsan. Aceştia sunt pedepsiţi de către Nicolae Obeşterescu, comandantul gărzii naţionale, prin împuşcarea conducătorului răufăcătorilor, Gheorghe Bihoi. Locuitorii, împreună cu cei din Dalboşeţ şi Şopotu‑Vechi, au spart bazinul cu prune al lui Burdea, dând drumul prunelor şi ţuicii pe apa Nerei.
Iar, la Prigor, soldaţii împreună cu sătenii devastează fabrica de ţuică a „primei case de păstrare din Caransebeş”, notariatul comunal, apoi magazia în care au fost depozitate cerealele adunate prin rechiziţii ilegale de la populaţie. Cerealele şi celelalte produse găsite în depozit sunt împărţite la săraci.
Îndepărtarea autorităţilor maghiare a fost urmată imediat de constituirea Consiliului Naţional şi a Gărzii Naţionale româneşti şi în plasa Bozovici. Sarcina aceasta şi‑au asumat‑o tinerii intelectuali ca inginerul Damaschin Stroca şi sublocotenentul Alexa Pungilă, originari din Bănia, care cutreierau satele plasei Bozovici, propagând ideea de conştiinţă naţională, îndemnând populaţia la păstrarea demnităţii şi înfiinţarea de gărzi naţionale.
În fiecare localitate s‑au format Consilii Naţionale, fiind subordonate celui din capitala judeţului. Pe lângă aceste Consilii Naţionale, pentru paza ordinii publice s‑au format gărzile naţionale. Cătanele întoarse de pe fronturi intrau în gărzile naţionale. Acestea erau formate din cele mai bune elemente din fiecare localitate.
Satele erau cutreierate de trimişii consiliilor comitatense care ţineau adunările de alegeri ale consiliilor. Adunările de constituire a Consiliilor Naţionale se terminau cu strigăte entuziaste: „Trăiască Consiliul Naţional Român şi unitatea românilor de pretutindeni!”. Se cânta „Deşteaptă‑te, române”, „Pe‑al nostru steag e scris Unire”, „Trei culori”, apoi urma „Jurământul de credinţă” faţă de Consiliul Naţional Român Central.
Dintr‑o şedinţă a Consiliul Naţional Român din Caransebeş reiese că, pentru constituirea consiliilor în Valea Almăjului, este rugat a se preocupa protopopul militar Pavel Boldea. Din alte documente rezultă că au fost şi alţi trimişi pentru Almăj: prof. Grecu la Rudăria, prof. Călţun.
La 3 noiembrie s‑a organizat Consiliul Naţional Român din Bozovici, avându-l ca preşedinte pe preotul Ion Brânzeiu, iar ca secretar, pe notarul locţiitor de prim-pretor al plasei, Pavel Disela, cu următorii membri: preot Nicolae Bihoi, căpitan Nicolae Popişti, Dumitru Ionescu, Nicolae Ciosa‑Ogaş, Ilie Beloiescu, Pavel Jurchescu, Dumitru Terianu, Ilie Borlovan – secretar la pretură, Nicolae Bololoi, Pavel Mihăiuţ, Alimpie Conciatu, Ilie Ruva, Pavel Matei, Meilă Pâşlea, Nicolae Beloiescu, Nicolae Olaru, Marin Budu, Pavel Ieva‑Şnaidăru. Paralel cu alcătuirea comitetului de conducere a Consiliului Naţional Român s‑a organizat Garda Naţională, condusă de căpitanul Mihai Popişti cu 20 de soldaţi demobilizaţi.
O activitate remarcabilă, pentru apărarea siguranţei satelor şi spre a favoriza desfăşurarea transformărilor revoluţionare, din proprie iniţiativă, a desfăşurat căpitanul Mihai Popişti, ne spune un document de‑atunci: „În aceeaşi zi de 1 noiembrie 1918, am dispus prin curierii comunelor din Valea Almăjului să procedeze la înfiinţarea de atari gărzi. În Bozovici, garda a fost înarmată cu arme de ale lor, apoi cu cele confiscate de pretură, cu vreo 11 aduse de doi, trei inşi, din depoul Regimentului Caransebeş, ba şi cu furci de fier, ordinea publică fiind păzită prin patrulări de zi şi noapte la intrările în comună, posturi fixe, restul eşalonat pe diferite sectoare”.
În aceste condiţii, gărzile naţionale au oprit dezordinile, reuşindu‑se şi refacerea liniilor telefonice, restabilindu‑se legătura cu prefectura.
La Rudăria, în 12 noiembrie, a avut loc adunarea de constituire a Consiliului Naţional Român. Între oratorii mai de seamă au fost: profesorul Pavel Grecu, delegatul Sfatului Naţional din Caransebeş, precum şi dr. Ion Sârbu, care a fost ales ca delegat să reprezinte comuna la adunarea generală din Caransebeş, la 27 noiembrie 1918. Această adunare a Sfatului Naţional din comună a prilejuit o bucurie spontană şi o horă românească. Componenţa Consiliului Naţional din Rudăria era: dr. Ion Sârbu – preşedinte al Consiliului Naţional, Miron Dancia, Petru Doda, Petru Şuta, Ambrozie Dancia, Pavel Dancia, Petru Sârbu şi Clement Dobren – preot.
În aceeaşi zi, întocmesc o scrisoare de credinţă prin care se adevereşte că Sfatul Naţional din Rudăria a ales ca delegat pentru adunarea de la Caransebeş pe domnul dr. Ion Sârbu, parohul comunei şi administratorul protopopesc.
După adunare, corul bărbătesc din comună a cântat „Deşteaptă‑te, române”. Taraful de lăutari a cântat „Hora Unirii” şi toţi locuitorii prezenţi se prind în horă, purtând în frunte un steag naţional românesc. La un moment dat, Ion Sârbu a trimis pe Ion Dancia să aducă şi un steag alb pe care era brodat chipul lui Mihai Viteazul, improvizat dintr‑un peşchir lung, brodat de surorile lui Sârbu. A fost o mare însufleţire. Din ochii lui Sârbu curgeau lacrimi.
Gărzile Naţionale din satele almăjene aveau următorii comandanţi: Petru Budescu la Dalboşeţ, Alimpie Stoicu la Moceriş, Nicolae Obeşterescu la Lăpuşnic, Damaschin Stroca (fost stegar al Regimentului 43 din Caransebeş pe frontul de la Piave, decorat – n.n.) – Bănia, Nicolae Novacovici – Gârbovăţ, Pavel Mirea – Şopotu‑Vechi, Iosif Toader – Prigor, Ion Cojocariu la Prilipeţ, învăţătorul Pavel Borchescu la Borlovenii Vechi, Mihail Grivei la Borlovenii Noi şi dr. Ion Sârbu la Rudăria. La Pătaş, garda avea ca membri pe numiţii: Nicolae Vuiescu, Nicolae Serafin, Vasile Serafin, Vasile Terian, Grigore Simion, Zaharia Hânda şi Luca Serafin.
Odată cu alegerea Consiliilor Naţionale, în comune, au fost aleşi şi delegaţi pentru adunarea de la Caransebeş, din 27 noiembrie 1918 – care urma să desemneze pe cei 5 delegaţi ai judeţului pentru Marea Adunare de la Alba Iulia, ce se pregătea pentru 1 Decembrie 1918.
Plasa Bozovici trimite următorii delegaţi: dr. Ion Sârbu de la Rudăria, preotul Dionisie Goanţă şi primarul Nicolae Obeşterescu de la Lăpuşnic, Nicolae Novacovici de la Gârbovăţ, Pavel Borchescu – Borlovenii Vechi, Petru Borchescu – Borlovenii Noi, Nicolae Serafin – Pătaş şi Pavel Lăzărel din Prigor. Adunarea electorală, ţinută la Caransebeş în ziua de 14/27 noiembrie 1918, îi alege pe cei cinci delegaţi care să reprezinte judeţul la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, convocată pe 1 Decembrie. Aceştia sunt: George Ion, Nicolae Ivănescu, dr. Alexandru Moraru, Ilie Roman şi dr. Ion Sârbu.
La Alba Iulia, istoricul Ion Sârbu îşi impunea părerea asupra drepturilor bănăţenilor în provincia lor, fiind trecută şi în moţiunea Unirii. Aici este ales ca membru în Marele Sfat Naţional din Sibiu, referent în Consiliul Dirigent şi în Comitetul pentru redactarea moţiunii pentru Unire.
Face parte din delegaţia aleasă de Liga Bănăţeană care pleacă la Paris să reprezinte interesele poporului român asupra teritoriului locuit de bănăţeni. Cunoştinţele de istorie ale dr. Ion Sârbu au fost folositoare şi pentru informarea delegaţiei României la Conferinţa de Pace.
După alungarea autorităţilor maghiare din Almăj, organele locale noucreate, Consiliile Naţionale şi Gărzile Naţionale, au restabilit ordinea şi au făcut dreptate, depistând şi restituind cea mai mare parte din bunurile furate, ca şi marfa luată din prăvălii, atât la Bozovici, cât şi în celelalte sate almăjene. Voinţa tuturor este de a se guverna singuri şi au făcut‑o prin oamenii de bună-credinţă în întreaga zonă. Populaţia plasei Bozovici aştepta cu nerăbdare ajungerea scopului secular, de a se vedea liberi în ţara liberă românească.
Aşadar, la 10 decembrie 1918, când au sosit în Bozovici un escadron de cavalerie sârb şi o companie de infanterişti, ordinea era deja stabilită, prin conlucrarea populaţiei cu Consiliul Naţional şi Gărzile Naţionale, care au instalat în fiecare comună primari cunoscuţi pentru spiritul lor gospodăresc, fiind recunoscuţi şi de Consiliul Dirigent ca adevăraţi reprezentanţi ai poporului.
Sârbii sunt încartiruiţi la Bozovici în cazarmă, iar ofiţerii au fost repartizaţi la familiile intelectuale.
Deşi au încheiat un act scris cu reprezentanţii Consiliului Naţional Român din Bozovici, prin care se obligau să respecte ordinea şi aprovizionarea să o facă numai prin primărie, soldaţii sârbi s‑au purtat diferit în satele almăjene. Astfel, dacă la Prigor, Pătaş, Putna, Borlovenii Noi şi Vechi, Prilipeţ, Moceriş şi Şopotu‑Nou, sârbii s‑au purtat omeneşte, trimiţând numai patrule din când în când, fără a le face neplăceri locuitorilor, în satele Rudăria, Dalboşeţ, Bănia, Gârbovăţ, Şopotu‑Vechi şi Lăpuşnicu‑Mare, sârbii se poartă brutal, batjocoresc locuitorii; la Rudăria maltratează femeia Afemia Popovici, nu permit plecarea la Alba Iulia. La Dalboşeţ interzic întâlnirile cu caracter românesc; la Bănia şi Şopotu‑Vechi fac percheziţii în locuinţe, luând haine şi alimente, iar la plată spun că va plăti „Bog” (Dumnezeu). La plecare iau din Dalboşeţ peste 50 de vite şi alimente.
La 31 martie 1919, pleacă definitiv din Almăj trupele de ocupaţie sârbe, populaţia scăpând de întreţinerea străinilor.
La 1 aprilie 1919, populaţia Almăjului, pe întregul parcurs, de la Borlovenii Noi – Prigor – Prilipeţ, întâmpină cu mare însufleţire armata română. La Bozovici a fost aranjată o primire triumfală. Taraful lui Sâmu Luca a cântat hora almăjană. S‑au rostit cuvântări şi s‑a jucat hora – soldatul român cu fata almăjană.
La Marea Adunare Naţională de la 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia, alături de Ion Sârbu, care participa ca reprezentant al Almăjului cu drept de vot, au fost prezenţi şi alţi almăjeni care au reuşit să scape de trupele de ocupaţie. Amintim pe preotul Vasile Popovici din Pătaş, care la Teregova a trebuit să treacă peste munţi pentru a scăpa de jandarmi şi soldaţi, preotul Nicolae Novacovici din Gârbovăţ şi preotul Nicolae Bădâni din Dalboşeţ, învăţătoarea Sofia Zarva din Prigor, precum şi preotul Traian Călţun din Borlovenii Noi, care‑l însoţeşte pe doctorul Ion Sârbu, ca secretar personal al acestuia.
La sfârşitul războiului, ofiţerii almăjeni, aidoma tuturor ofiţerilor români din armata austro‑ungară, eliberaţi de jurământul dat împăratului, se pun la dispoziţia consiliilor militare române şi a gărzilor naţionale, organizate în diferite centre. Aşa este cazul preotului maior Iosif Serafin din Pătaş, care se pune la dispoziţia Consiliului Naţional Român Militar din Viena. De aici vine la Sibiu, în februarie 1919, şi se înrolează în armata română. Este numit şef al clerului ortodox militar al Corpului VII de armată. La aceeaşi unitate sunt repartizaţi şi preoţii militari, ca voluntari în armata română, Coriolan Buracu din Prigor, Ioan Stroca din Bănia, Nicolae Bădâni din Dalboşeţ, precum şi sublocotenentul Constantin Ruja din Prigor, numit adjunct al generalului Dănilă Papp. Constantin Ruja – noiembrie 1918 – se pune la dispoziţia Consiliului Naţional Român din Arad şi este repartizat pe lângă Ştefan Cicio Pop, în care calitate participă la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, veghind la buna desfăşurare a lucrărilor Adunării.
De asemenea, şi locotenentul Grigore Mihăiuţ din Bozovici se încadrează în armata română, fiind repartizat la Regimentul 92 infanterie din Orăştie. Ocupă funcţia de adjutant al comandantului Regimentului şi şef al biroului de instrucţie. Alături de aceşti ofiţeri, s‑au înrolat în armata română ca voluntari şi maiorul Grigore Boldea, la 1 februarie 1919, şi Romulus Boldea – fiind numit comandant de divizion –, amândoi din Borlovenii Vechi şi din aceeaşi familie.
Încadraţi în rândurile armatei române, ofiţerii almăjeni participă la luptele de la Tisa împotriva trupelor maghiare care invadaseră ţara, în vara lui 1919.
Se disting prin vitejie, contribuind la alungarea invadatorilor şi, la 5 august 1919, trupele române ajung la Budapesta. În satele almăjene se trag clopotele, exprimându‑se bucuria resimţită de populaţie la primirea veştii victoriei. În acest război s‑au distins toţi ofiţerii almăjeni, fiind decoraţi cu diferite ordine şi medalii. Romulus Boldea este decorat de două ori, iar Grigore Mihăiuţ primeşte ordinul „Mihai Viteazul”, fiind singurul ofiţer care obţine această înaltă decoraţie română.
Anul 1918 aduce satelor almăjene marea bucurie a realizării visului secular. La aceasta au contribuit şi cei 152 de voluntari almăjeni care au luptat pe diferite fronturi din Italia, Rusia şi România, mai ales după intrarea României în război, în vara anului 1916. Din acel moment, almăjenii se predau în masă, înrolându‑se ca voluntari în legiunile din Italia îndeosebi. O parte dintre ei, întorşi acasă, participă la realizarea unei vieţi noi cu entuziasm. Almăjenii îşi aleg ca deputat al judeţului Caraş-Severin pe dr. Ion Sârbu, reprezentantul lor în primul Parlament al României întregite. El a avut un rol important la adunarea de la Lugoj, organizată la 10 iunie 1919, luând atitudine, în semn de protest, împotriva ciuntirii Banatului. Aici ia cuvântul şi dr. I. Sârbu, vorbind şi aducând argumente pentru drepturile românilor bănăţeni asupra provinciei.
În acelaşi scop se organizează la 15 iunie, la Bozovici, o mare adunare populară la care participă şi delegaţi din afara Almăjului. Discutând problema Banatului, iau cuvântul dr. Cornel Corneanu, secretarul Episcopiei Caransebeşului, Dimitrie Zgăvârdia, contabil-şef al Episcopiei, dr. Avram Imbroane, Alexandru Birăescu – ziarist, dr. Ioan Ţeicu – medic, Iancu Conciatu, Nicolae Bihoi – preot la Bozovici.
În această ardentă preocupare, o bogată activitate a desfăşurat şi Coriolan Iosif Buracu, în vara anului 1919. Organizează adunări şi manifestaţii, întocmeşte memorii pe care le predă generalului francez Berthelot, la trecerea sa prin gara Mehadia, ca şi regelui Ferdinand I la Braşov. Semnarea tratatelor de pace încheie prin biruinţă şi această problemă.
Încununarea victorioasă a luptei seculare dusă de poporul român pentru păstrarea fiinţei naţionale, pentru libertate şi independenţă, desăvârşirea procesului de făurire a statului naţional unitar român, în istoricul an 1918, a avut o însemnătate deosebită pentru dezvoltarea României moderne, pentru afirmarea poporului român.
Almăjenii şi bănăţenii au luptat pentru Unire, pentru Banat, ca parte componentă a ROMÂNIEI MARI, împlinind un vis de veacuri.
Prof. Pavel Panduru