◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro29.03.2024

Scriitorul și jurnalistul George Titus Albulescu inclus în Enciclopedia Scriitori din Generația 2000

Enciclopedia Scriitori din Generația 2000, apărută recent la Editura UZP din București, îl include și pe scriitorul și jurnalistul George Titus Albulescu, al cărui profil de autor a fost realizat de către Antoaneta Rădoi, redactor-șef al revistei Convorbiri literar-artistice.

George Titus Albulescu a publicat, de-a lungul timpului, 5 cărți de proză, printre care amintim: ”România cucerește America”, 1994, ”Totul despre Campionatul Mondial de fotbal, Franța”, 1998 și ”Euro 2000, Un pariu pentru România”, 2000, toate la Editura Odeon din București. De asemenea, el și-a făcut debutul și în poezie, în volumul colectiv intitulat ”Undeva în…poezie”, Editura Inspirescu, Satu Mare, 2014.

Vă prezentăm mai jos, un C.V. literar și un fragment din referințele critice incluse în Enciclopedia Scriitori din Generația 2000, volum care conține 72 de profile de autor și care a fost coordonat de către Nicolae Vasile, președinte Literar-Ing.

Activitate literară

Prezentări de proză și poezie în cadrul Fundației literare Liviu Rebreanu, la Centrul Cultural și la Biblioteca Județeană Dinicu Golescu din Pitești. Apariții publicistice de proză în revistele Argeș, Săgetătorul, Cafeneaua literară și în publicațiile Juventus, Gâscanul, Cronica sportivă, Argeșul și pe site-urile Ziare.com, Gsp.ro, UZP.org.ro. Participări la manifestări literare si culturale desfășurate la Centrul Cultural, Biblioteca Dinicu Golescu, Centrul Creației Populare, Muzeul Județean din Pitești și în cadrul Filialei locale a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România. Este membru al Fundației literare Liviu Rebreanu din Pitești, din anul 1987, și al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, din ianuarie 2006. 

Cărți publicate:

– Turneul final de fotbal Euro’92, Editura Vlasie, Pitești, 1993, proză ; 

– România cucerește America, Editura Odeon, București, 1994, proză; 

– Totul despre Campionatul Mondial de fotbal, Franța, 1998, Editura Odeon, București, 1998, proză; 

– Euro 2000, Un pariu pentru România, Editura Odeon, București, 2000, proză; 

– Campionatul Mondial de fotbal fără România, Editura Tipoart, Pitești, 2002, proză; 

– Apariție în volumul colectiv Undeva în …poezie, Editura Inspirescu, Satu Mare, 2014, poezie.

Referințe critice

”Citind cărțile lui George Titus Albulescu am retrăit momente de reală bucurie, am vibrat cu fiecare por al meu la bucuria, la inegalabila fascinație pe care a oferit-o, cu generozitate, sportul rege, fotbalul, milioanelor de oameni ai lumii, am trăit, împreună cu autorul, cu sportivii jucători implicați, dar și cu spectatorii și telespectatorii, drama, suferința pierderii unui meci cu miză mare, și am trăit triumful, am trăit deplin gloria marilor noștri jucători ai acelui timp: Selymeș, Ilie Dumitrescu, Belodedici, Dan Petrescu, Lupescu, Gică Popescu, Răducioiu, Prunea, Stelea (ultimii doi, portari inegalabili, adevărați îngeri păzitori ai porții), măreția marelui, unicului Hagi, regele fotbalului românesc (la World Cup `94, și nu doar), și a antrenorului, colosal, la acea vreme, Anghel Iordănescu.

George Titus Albulescu, în cărțile sale, redă cu sufletul pus în palmă evenimentele fotbalistice, evenimente de anvergură, gen România cucerește America! (la Word Cup U.S.A. ’94), Campionatul mondial de fotbal, Franța 1998 sau Euro 2000 un pariu pentru România, redă, uneori, fără să respire, și l-am simțit bucurându-se, precum un copil fericit care-și primește jucăria preferată, atunci când Hagi înscrie formidabilul său gol, ”UN GOL GALACTIC, un gol dincolo de perfecțiune, unul dintre golurile care l-a înscris pe Gică Hagi (al nostru) în istoria fotbalului”, golul din cauza căruia ”Pământul stă câteva secunde din treburile sale pentru a privi această minge plecată din piciorul lui Hagi, dar parcă venită din altă planetă” (pg. 29; România cucerește America!), gol ce l-a făcut, totodată, și pe Cristian Țopescu să intre în istoria comentatorilor sportivi cu interminabila exclamație: GOOOOOOOOOOOL, GOOOOOOOOOOOOOL, GOOOOOOOOOOOOOOOL, de credeam toți c-o să-și dea obștescul sfârșit de atâta bucurie și extaz!!”

(Antoaneta Rădoi, text publicat în revista nr.14 din Convorbiri literar-artistice, ianuarie-februarie 2020)

”George Titus Albulescu: ”România cucerește America!”. Titlul spune totul. Pagini dedicate de confratele piteștean ”aventurii americane” a echipei naționale. Și nu numai ei. Autorul urmărește, cu o precizie de cronometru, cu un ochi competent, filmul ediției nr. 15. Cititorul retrăiește, pas cu pas, desfășurarea marii competiții din S.U.A., cea care a atins recordul absolut al popularității prin cifrele spectatorilor și telespectatorilor. Completele ”fișe” de meciuri, agrementate cu multe observații interesante, te fac să parcurgi cu ușurință paginile acestei povești atât de frumoasă retrăită prin condeiul cronicarului. Cartea editată de Casa Odeon, o gazdă primitoare a lucrărilor de beletristică sportivă”. 

(Cronică apărută în revista Fotbal, sub semnătura prestigiosului cronicar Eftimie Ionescu)

 

Antoaneta Rădoi / Redactor-șef al revistei Convorbiri literar-artistice

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *