◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro28.03.2024

„Gândirea lui Eminescu”-„medicament” pentru actuala Democrație

„Ce-o să fie, ce-o să fie” în anul nou 2021? – se întreabă mulți români, care au familii și salarii modeste. Mulți dintre sătmărenii noștri au un loc de muncă la ora actuală, în sistemul de stat sau privat, dar se tem că vor fi disponibilizați în urma unor „decizii politice economicoase” sau le vor fi diminuate salariile. Din cauza efectelor nefaste al pandemiei, disponibilizații caută locuri de muncă. Cine, cine să-i ajute ? când unii aleși sunt preocupați cu împărțeala Puterii… Frământările politice contradictorii din zilele noastre, după alegerile parlamentare, crează această neliniște în rândul populației. Există și români extrem de supărați, care se gândesc să plece din țară în anul 2021. Bine-ar fi dacă Cineva i-ar opri, cu promisiuni realizabile, să nu plece de-acasă… Perspectivele se-arată atât de sumbre și neconcludente încât încrederea în prosperitatea economică este foarte șubredă. Mult invocata ,,siguranță a zilei de mâine” nu este motivată de niciun fel de program de relansare economică convingător, sigur, riguros și promițător, care să întrezărească prosperitatea unei dezvoltări confortabile a vieții economice. Mai presus de marile probleme și prioritățile românilor, domină în continuarea pandemia! „Campania de vaccinare” a început să-și „arate colții imperativi”, chiar dacă nu sunt dispersate, cu agrumente mai credibile, prejudecățile românilor în ceea ce privește neîncrederea în eficiența vaccinului anti-covid. E greu să dovedești profesional eficiența acestui vaccin primit „cu surle și țambale” în patria noastră ?

„Ce-o să fie, ce-o să fie” în anul nou 2021? Există anumite bariere politice, care stopează dezvoltarea armonioasă și eficientă a societății românești? Dintr-un articol scris de conf.univ.dr. N. Grigorie Lăcrița, intitulat „Cuvinte înțelepte eminesciene”, am desprins câteva citate selectate din articolele publicate în ziarul TIMPUL de poetul național Mihai Eminescu. Aceste constatări  sunt de mare actualitate pentru mediul politic din România postdecembristă. În urma unei analize atente se poate observa să ele se pretează foarte bine la metehnele actuale ale politicii românești. Aceste repere critice realiste, din publicistica lui Eminescu, ar trebui să fie ca „un duș rece” pentru noii aleși ai poporului. 

Iată câteva „semnale de alarmă” pe care Mihai Eminescu le-a lăsat posterității în textele sale, care sunt ,,o adevărată evanghelie pentru poporul român” – după cum a scris conf.univ.dr. N. Grigorie Lăcrița: „ Greșelile politicianului sunt crime, căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovați, se împiedică dezvoltarea unei țări întregi și se împiedică, pentru zeci de ani înainte, viitorul ei”( Mihai Eminescu). Nu e greu să constatați ce greșeli de neiertat au săvârșit anumiți politicieni din zilele noastre, care au îndatorat țara și-au creat nenumărate disensiuni politice devastatoare. Oare?, Justiția din zilele noastre va deveni unealta  unor „politruci”? Iată ce scria jurnalistul Mihai Eminescu în ziarul „Timpul”: ,, Justiția, subordonată politicei, a devenit o ficțiune și nu mai există nici o garanție pentru cele mai prețioase interese ale societății”. Despre guvernare și administrațiile locale găsim câte un corespondent tot în cuvintele scrise de Eminescu: ,, Arta de a guverna în România este sinonimă cu arta de a amăgi poporul, de a-l cloroformiza cu utopii demagogice…Viciul organic al lipsei unei administrații instruite, echitabile și binevoitoare, a creat starea actuală de lucruri și a fost izvorul abuzurilor…un mic sâmbure greșit în organizarea societății, în viața economică crește și îngroapă o națiune…Funcțiunile publice sunt adesea în mâinile unor oameni stricați…Ierarhia socială n-ar trebui să fie decât o ierarhie a muncii…”. Cât de actuale sunt concluziile eminesciene, vă las pe dv. stimați cititori să le analizați pe îndelente, dar mai ales pe noii noștri parlamentari și guvernanți coalizați de Măria sa „Interesul (care) poartă fesul…”.

Corupția domină încă viața socială și politică din țara noastră. Acestea sunt avertismentele scrise de Mihai Eminescu în ziarul „Timpul” în 1882: ,,Nimic nu e mai periculos pentru conștiința unui popor, decât priveliștea corupției și a nulității recompensate… Mita e-n stare să pătrundă orișiunde în țara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administrației vând sângele și averea unei generații”. Unii ,,politruci” sunt în stare să vândă orice „pentru 30 de arginți”, numai să guste din paharul ademenitor, plin cu potențial profit, al „Puterii depline”. Cât despre iubire, respect și înțelegere ce să mai spunem în zilele noastre brăzdate în permanență de ură, subestimate și dezbinare politică? Despre stările tensionate din societate, Eminescu a scris: ,, De aproape două mii de ani ni se predică să ne iubim, iar noi ne sfâșiem.”Adevărul e că foarte mulți „politruci” nu se duc la biserică, decât în campaniile electorale, și nu au de unde să cunoască profunzimea cuvintelor înțelepte rostite de preoți în timpul predicilor…despre „iubie, pace și bună conviețuire între semeni”. Acești „politruci”, cocoțați precum ciorile pe un copac fructifer, (care este România), din cauza unor legi defectuoase, poate ar trebui să țină seama de cuvintele înțelepte ale poetului Eminescu, care a mai scris printre altele:,, Secretul vieții lungi a unui stat este păstrarea ierarhiei meritului”. Voi, diletanților, doriți, oare!, neapărat să transformați statul în „Colonie de consum?”.

Dumitru Țimerman / UZPR

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *