Filiala Presă Culturală a UZPR. În numele limbii române 

Poporul român a supravieţuit două mii de ani împărţit în câteva zeci de imperii, populaţiile strămutate dintr-o parte într-alta a Carpaţilor, dintr-o parte într-alta a Dunării, fără să aibă armată naţională, fără să aibă parlament, fără să aibă conducere politică. Poporul român a supravieţuit două mii de ani prin limba română. Limba română este medicamentul miraculos care a asigurat supravieţuirea poporului român. N

u este lipsit de importanţă faptul că orice putere străină care cucereşte un teritoriu primul lucru pe care-l face este să impună noii populaţii cucerite administraţia şi limba proprie ca limbă oficială. De ce spun asta? Pentru că, aşa cum s-a întâmplat şi în alte epoci istorice, limba română este supusă unui proces masiv de agresiune publică (în întreg spaţiul public, de la discursul de tip politic până la sentinţele judecătoreşti; de la discursul public de pe televiziune până la discuţiile din cercurile de intelectuali). Limba română este leacul supravieţuirii poporului român. Dacă limba română este îngenuncheată, armata naţională nu mai are ce apăra şi nu-şi justifică existenţa. Poporul român a supravieţuit două mii de ani fără armată, prin limba română. Dacă astăzi Academia română – la resursele pe care le are, la personalul pe care-l are şi muncind la capacitate maximă – s-ar apuca să normeze toate aluviunile intrate în limba română în ultimii 30 de ani, ar avea nevoie de aproximativ 150 de ani. 

Limba română a mai trecut prin perioade de agresiune masivă. Este suficient să amintim despre perioada dominaţiei slavone, despre perioada dominaţiei greceşti-fanariote, despre încercările de deznaţionalizare în Imperiul Austro-Ungar sau în Ungaria. Ceea ce este frumos la limba română este că, din toate aceste încercări, a ieşit întărită. A preluat tot ce-a putut prelua, a înglobat tot ce-a fost cu sens şi a ieşit mai puternică decât a fost înainte. Convingerea mea intimă este că aşa se va întâmpla şi acum. Treaba noastră este să fim soldaţi ai limbii române. În limba română, aşa ca şi în Filiala Presă Culturală a Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, există sergenţi, soldaţi, colonei, generali – toate gradele. Este atât de inutil să ne batem capul noi acum ce grad avem ca soldaţi ai armatei limbii române, în condiţiile în care oricare soldat poate să devină general şi niciun general nu are niciun sens dacă nu are soldaţi pe care să-i ducă înainte – încât ăsta este primul scop al existenţei acestei Filiale: ea va deveni, va fi şi va funcţiona ca un cuib de rezistenţă în fața degradării limbii române. 

Al doilea scop – care este al meu personal – este să împrietenim cu limba română şi cu breasla ziariştilor cât mai mulţi oameni tineri şi foarte tineri. Oameni pe care în general îi ignorăm, pentru că ni se pare că sunt din altă generaţie şi vorbesc altă limbă decât noi, dar care, aduşi între noi şi puşi la masă cu noi, pot să aducă un plus de valoare construcţiei pe care o facem.

Soldați ai limbii române, atât vrem să fim! Restul sunt mărunțișuri și ifose. 

 

Adrian Suciu

 

(Revista UZP nr. 20/2020)

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.