◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro29.03.2024

Avocatul dr. Mihail Gropșianu (1869-1952), susținător al înființării Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române

Biserica noastră aniversează, anul acesta, 96 de ani de la înființarea Patriarhiei Române și de la înscăunarea mitropolitului-primat Miron Cristea în demnitatea de patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

Primele demersuri pentru înființarea Patriarhiei au fost făcute, deja, la sfârșitul secolului al XIX-lea, însă contextul istoric și, mai ales, opoziția Patriarhiei Ecumenice au condus la amânarea acestui moment istoric până după înfăptuirea Marii Uniri de la 1 decembrie 1918.

Realizarea unității naționale trebuia consolidată și prin întărirea unității bisericești, așa încât problema înființării Patriarhiei a fost reluată. Primul pas în acest sens a fost făcut prin alegerea episcopului Miron Cristea de la Caransebeș în  demnitatea de mitropolit primat, la 18/31 decembrie 1919.

Românii ardeleni și bănățeni, încurajați de alegerea episcopului de la Caransebeș ca mitropolit primat, s-au înscris, la rândul lor, în lupta pentru întărirea unității noastre bisericești prin înființarea Patriarhiei.

 Astfel, la Congresul preoțimii din Transilvania, întrunit la Sibiu, în zilele de 6-8 martie (19-21 martie st.n.) 1919, preotul dr. Gheorghe Ciuhandu, consilier eparhial la Arad și președinte al Asociației Clerului „Andrei Șaguna” din Transilvania, a făcut propunerea de înființare a Patriarhiei Române. „Odată ajunși la unitatea ierarhică bisericească – spunea cunoscutul istoric arădean – avem dreptul să ne gândim și la înființarea demnității de patriarh ortodox român”.

În anii următori, propunerea formulată de preotul Gheorghe Ciuhandu a fost susținută de mulți politicieni, istorici și oameni de cultură români, precum și de preoții întruniți în cadrul unor congrese în toate provinciile românești.

Sfântul Sinod al Bisericii noastre a luat în dezbatere problema atât de importantă a înființării Patriarhiei în ședința sa din 4 februarie 1925 și, în urma argumentelor formulate, a fost aprobat Actul de înființare a Patriarhatului ortodox român, în care se sublinia că „poporul român își înființează de astăzi înainte, prin propria lui suveranitate politică și bisericească, Patriarhatul pentru Biserica Ortodoxă Română, recunoscându-i mitropolitului de București al țării, titlul de patriarh al României, în locul titlului de până aci de primat al României”.

Propunerea adoptată de Sfântul Sinod a fost aprobată de Senatul României și de Camera Deputaților, la 12, respectiv 17 februarie 1925, Legea pentru ridicarea Scaunului arhiepiscopal și mitropolitan al Ungro-Vlahiei, ca primat al României, la rangul de Scaun patriarhal fiind promulgată prin Decret regal la 23 februarie 1925. Patriarhul ecumenic Vasile al II-lea a emis, conform rânduielilor bisericești, Tomosul pentru recunoașterea Patriarhiei Ortodoxe Române, la 30 iulie 1925.

Ceremonia de investire și de înscăunare a mitropolitului primat Miron Cristea în demnitatea de prim patriarh al Bisericii Ortodoxe Române a avut loc în ziua de duminică, 1 noiembrie 1925. La acest moment istoric din viața Bisericii noastre au fost de față ierarhii Sfântului Sinod, autoritățile centrale ale statului și delegații Bisericilor Ortodoxe surori, între care 9 ierarhi.

Pe lângă preotul Gheorghe Ciuhandu de la Arad, la momentul istoric al înființării Patriarhiei Române a contribuit și avocatul dr. Mihail Gropșianu din Oravița.

Născut în localitatea Sasca Montană, la 23 decembrie 1869, Mihail Gropșianu a urmat cursurile Facultății de drept la Budapesta și la Oradea, a fost mobilizat și trimis pe frontul din Albania și s-a implicat activ în mișcarea pentru înfăptuirea Marii Uniri de la 1 decembrie 1918.

Făcând dovada unui curaj deosebit, Mihail Gropșianu și dr. Petru Corneanu au tipărit și difuzat o proclamație către români, la 4 noiembrie 1918, prin care au cerut ca România „să fie una și nedespărțită”.

Mihail Gropșianu a făcut parte din delegația orașului Oravița la Alba-Iulia și a fost ales, după Marea Unire, în Marele Sfat Național Român.

După 1918, a profesat ca procuror, avocat și decan al baroului timișorean și vicepreședinte al Uniunii Avocaților. De asemenea, a fost ales, de două ori, senator și membru în Consiliul Comunal Timișoara.

A colaborat, de asemenea, la unele publicații din Banat și a făcut carieră juridică în calitate de judecător, avocat și procuror. Doctoratul în drept luat la Budapesta și pregătirea de excepție l-au recomandat pentru numirea în prima Comisie de examinare a magistraților de la Cluj.

Pe lângă activitatea patriotică, profesională și culturală, dr. Mihail Gropșianu s-a implicat și în viața bisericească a Oraviței și a Banatului, fiind membru în Congresul (consiliul) bisericesc de la Sibiu. „Intelectual român-ortodox, crescut la umbra Bisericii strămoșești”, Mihail Gropșianu s-a implicat în acțiunea de reînființare a Episcopiei Timișoarei. În acest scop, el a întocmit patru memorii pe care le-a adresat patriarhului Miron Cristea, mitropolitului Nicolae Bălan, ministrului Cultelor și Artelor, Alexandru Lepădatu și Consiliului Central Bisericesc din București, în care a cerut mutarea sediului episcopal de la Caransebeș la Timișoara. Mai presus de toate însă, în calitate de senator, el a susținut proiectul de lege pentru înființarea Patriarhiei Române și a ținut o cuvântare înflăcărată pe această temă în forul legislativ de la București.

„Nu cred să fie astăzi în țara românească un suflet curat românesc, care să nu tresară de bucurie – spunea Mihail Gropșianu de la tribuna parlamentului – și să nu salte vesel, atunci când se înalță nouă cel mai mare Sion românesc”.

Iubitor de locurile natale și fiu devotat al Bisericii bănățene, Mihail Gropșianu nu uită să puncteze că „Banatul v-a trimis pe cel mai falnic preot pe care l-a avut al său (Miron Cristea n.n.). Văzând zece ani de păstorire laborioasă, Banatul are azi o îndoită bucurie și mândrie: că în fruntea Bisericii noastre ortodoxe naționale, a ajuns acel fiu al Mântuitorului, pe care întotdeauna l-a respectat cu profundă venerație”.

Adresându-se guvernului, vorbitorul solicită ca acestui „Sion românesc” să i se acorde „toată zestrea cuvenită, ca să aibă tot fastul său exterior, pentru ca așa să poată deveni acest Scaun de patriarh un far luminos, care să strălucească asupra valurilor oceanului sălbatic, să ne mântuie și să ne ducă pe noi la limanul dorit…”.

Dorința fierbinte a senatorului bănățean este ca „acest Scaun de patriarh să devină un templu de educație îndeosebi pentru preoțimea noastră […], care nicicând vreo clipă n-a fost despărțită de Biserică și tot ce s-a făcut bun și tot ce s-a făcut glorios și s-a scris cu litere nepieritoare pe paginile acelei istorii, este făcut de Biserică și de fiii credincioși ai acestei Biserici, de noi mirenii, cu preoțimea noastră”.

O activitate meritorie a desfășurat Mihail Gropșianu în cadrul „Astrei”, despărțământul Oravița. Mai întâi, avocatul Gropșianu a fost ales ca „membru ajutător”, la 29 octombrie 1898, apoi ca secretar, la 15 septembrie 1901.

De-a lungul anilor, M. Gropșianu a coordonat adunările generale de înființare a noi agenturi culturale în jurul Oraviței, spre pildă la Sasca Montană, a susținut prelegeri în unele sate și a fost ales președinte al cercului cultural din Cărbunari.

Avocatul dr. Mihail Gropșianu și-a petrecut ultimii ani ai vieții pământești la Oravița, unde a construit edificiul actualei biblioteci a orașului.

La data de 25 octombrie 1952 a plecat la ceruri și a fost înmormântat în orașul Oravița, pe care l-a iubit din tot sufletul și a luptat să-l îmbogățească prin promovarea valorilor bisericești, naționale și culturale.

 

                                                                         Preot dr. Ionel Popescu / UZPR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *