La Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, instituție aflată în plin proces de dezvoltare, a apărut recent o propunere de Cod Deontologic al jurnalistului profesionist. După 1989, diverse domenii ale mass-media au trecut la elaborarea unor Coduri proprii, specifice. Multe dintre aceste tentative au eșuat, fie din cauza controverselor dintre autori, fie din cauza necunoașterii exigențelor, respectiv a termenilor specifici proprii unui Cod. Începem analiza recentei propuneri de Cod a UZPR, prin câteva repere de analiză.
REPERE
În Filosofia Culturii se face distincția fundamentală dintre verbele „este – nu este” și „trebuie – nu trebuie”. Pentru al doilea termen, Constantin Noica ne indică două sinonime specific românești: „se cade”–„nu se cade” și „se cuvine”–„nu se cuvine”. Opoziția dintre „este” și „trebuie” (E-T), respectiv dintre negativele lor, este preluată în Axiologie, care distinge între valorile cognitive (epistemice), bazate pe E, și restul valorilor, bazate pe T, toate fiind în număr de 10, după Tudor Vianu. Valoarea epistemică (cognitivă) fundamentală este Adevărul, opusul acestuia fiind Falsul. Dar lângă Adevăr stă și Verosimilul, având ca oponent Neverosimilul. În practica acestor valori, putem găsi și Eroarea, care este involuntară, dar și Minciuna, care este deliberată. Jurnalismul se mișcă în cercul acestor valori, respectiv anti-valori, la care se mai adaugă pseudo-valorile și non-valorile. În acest spațiu de alternative, comparabil cu hățișul sau cu labirintul, Jurnalistul se poate orienta numai cu ajutorul Normelor, care au la bază functorul deontic Trebuie – Nu trebuie.
Deontologia este o disciplină teoretică recentă, aflată la modă, „pe creasta valului” cultural. Conceptul ei fundamental este încă disputat. Din punctul nostru de vedere, Deontologia vizează doar zona de corespondență sau de combinare dintre două tipuri de valori: valorile morale (cu infiltrate juridice) și valorile profesionale. Această zonă mixtă este una de intersecție parțială între Codurile morale și Codurile profesionale, încât conceptul fundamental al oricărei Deontologii este Corectitudinea. Așadar, nu întreaga practică jurnalistică este vizată de un Cod deontologic, după cum, invers, nu toate normele morale sunt vizate în acel Cod deontologic. Astfel, în celebrul „Editorial Guidelines” al BBC, regăsim „valorile și standardele editoriale” însoțite de un îndrumar, un „Ghid de bune practici” al jurnalistului profesionist de la cunoscuta instituție. Ghidul coboară la cele mai mici detalii practice, dar nici acesta nu le vizează pe toate. Am dezvoltat această idee mai ales în cartea „Deontologia Opiniei, între Etică și Retorică” (Editura Școala Ardeleană, 2015), apărută și în engleză, la Editura „Lambert”(2014).
În Teoria generală a mass-media sunt definite cele trei funcții ale mass-media, inclusiv ale jurnalismului. Prima este funcția de informare, iar aici intră în joc Adevărul sau Falsul, respectiv Verosimilul sau Neverosimilul. A doua funcție este aceea de Formare, iar aici intră toate Valorile, începând cu valorile morale (etice). În sfârșit, mai este și funcția de divertisment, asociată cu relaxarea, cu Jocul în sens larg. Aceasta este o matrice foarte simplă, care ar putea sta la baza unui Cod articulat sistematic, nu la voia întâmplării sau arbitrar. Există mai multe modele ale comunicării, iar Jurnalismul, fiind un mod de comunicare, poate folosi un model sau altul, pentru a asigura caracterul sistematic al Codului Deontologic. Dacă este vorba de cele trei funcții ale mass-media, un posibil Cod Deontologic ar avea trei capitole, fiecare conținând Norme specifice, cu finalități distincte.
În Teoria modernă a Acțiunii se face distincția dintre trei etape ale acesteia: 1. pe termen scurt; 2. pe termen mediu; 3. pe termen lung. Pe termen scurt, avem lumea Scopurilor, multiple și variate, ele fiind generate de diverse nevoi. Pe termen mediu, intră în joc Misiunea, care presupune selecția doar a unora dintre scopuri – cele realizabile – și a mijloacelor de îndeplinire a lor. Pe termen lung, avem Viziunea, care urmează să fie realizată efectiv. Viziunea are un statut paradoxal, întrucât ea precede întreaga Acțiune și o cristalizează efectiv în final, într-o modalitate practică. În managementul instituțiilor, este esențială stabilirea identității acestora prin Viziune, Misiune și Valori.
CODUL DEONTOLOGIC AL JURNALISTULUI PROFESIONIST PROPUS DE UZPR.
La prima impresie, dar și la ultima, acest Cod ne înfățișează o bogăție rară, atât una informațională, cât și una lexicală, de cuvinte. Codul este structurat pe mai multe secvențe, adică pe capitole și pe subcapitole. Este aici preferabil să îi redăm mai întâi Cuprinsul, care este destul de greu de cuprins, apoi să îl comentăm.
PREAMBUL
ARHITECURA ETICĂ ȘI PROFESIONALĂ A ACTULUI JURNALISTIC
- Adevărul; 2. Calitatea; 3. Loialitatea profesională; 4. Obiectivitatea; 5. Imparțialitatea; 6. Realismul; 7. Legalitatea; 8. Libertatea; 9. Responsabilitatea; 10. Respectul persoanei; 11. Integralitatea; 12. Integritatea; 13. Operativitatea; 14. Ingeniozitatea; 15. Perseverența; 16. Creativitatea jurnalistică implicit.
REPERE ȘI NORME ALE DEONTOLOGIEI JURNALISTULUI
Respectarea adevărului, așa cum este el
Libertatea, independența și suveranitatea jurnalistului și a actului journalistic
Loialitatea profesională jurnalistică, raționalitatea și responsabilitatea
Atitudinea echidistantă a jurnalistului, obiectivitatea și respectarea dreptului persoanei la
propria imagine și la propria personalitate
Definiții, precizări
Jurnalist
Jurnalist independent
Independență și suveranitate jurnalistică
Produsul jurnalistic
Posibil Decalog al jurnalistului
Paradoxuri
COMENTARII
Codul elaborat de Gheorghe Văduva are ca subtitlu termenul VIZIUNE. Chiar din Preambulul acestui Cod, ne dăm seama că este vorba de o Viziune holistică asupra Jurnalismului și a Jurnalistului, privite din cele mai variate unghiuri, unele previzibile, altele neașteptate. Ideea fundamentală este că Jurnalismul este o profesie de creație, cu un câmp vast și complex de acțiune.
Nu este, însă, foarte clară legătura internă dintre diversele capitole, întregul textului dând impresia unei suite de secvențe separate, chiar eterogene. Oricum, autorul pornește de la o Viziune, apoi trece la Misiune, inclusiv la diverse Scopuri ale profesiunii de Jurnalist.
Capitolul „Arhitectura etică și profesională a actului jurnalistic” ne prezintă nu mai puțin de 16 valori, începând cu Adevărul și sfârșind cu Creativitatea. Descrierea acestor valori este în esență una corectă. Este marcată esența valorilor, unele diferențe dintre ele, fiind date și exemple din aplicarea lor practică în Jurnalism. Dar acestea sunt valori generale, iar autorul indică doar o parte din punctelede incidență, de interferență, dintre aceste valori și Jurnalism sau Jurnalist. Elementul de specificitate jurnalistică al acestor valori este, totuși, unul redus, dacă nu chiar minim. Apoi, nu este evidentă logica sau axiologia succesiunii de la prima la ultima valoare. Altfel spus, sistematizarea este una exterioară, fondul gândirii fiind unul ne-sistematic. În esență, Viziunea autorului este una holistică, dar nu sufficient de bine structurată în interior.
Capitolul „Repere și norme ale deontologiei jurnalistului” ni se pare cel mai reușit. Autorul preia, din literatura consacrată deja, doar 4 Norme, pe care le expune, le comentează și le ilustrează corect. Aceste Norme au un caracter specific, adică ele se află în conexiune directă cu Jurnalistica și cu Jurnalistul.
Capitolul „Definiții, precizări” este unul complementar, dacă nu chiar suplimentar. Aici sunt reluate teme sau probleme tratate deja anterior, dar îmbogățite cu unele nuanțe sau accente. Era mai bine, probabil, dacă el era integrat în unul dintre capitolele anterioare. De altfel, de la un capitol la altul, găsim și enunțuri care revin, fiind reluate în alte expresii lexicale. Pe această cale crește, desigur, efluorescența stilistică a textului, precum și capacitatea lui persuasivă.
Capitolul „Posibil decalog al jurnalistului” ni se pare cel mai puțin inspirat. Toate cele 10 Norme (Decalog) au un caracter parțial subiectiv, referindu-se mai ales la propria persoană a Jurnalistului. Or, dacă nu are deschidere universală, Norma este narcisică și ea poate avea soarta lui Narcis. Pentru ilustrare, cităm doar două Norme. Norma 1: „Scrie numai despre ceea ce vezi, știi, cunoști, înțelegi, dar nu uita că, uneori, și simțurile înșală”; Norma 10: „Nu uita că, și în truda jurnalistică, clipa este tot eternitate. Iar tu nu ești doar cronicarul unei clipe, ci și al unei eternități”.
Dincolo de observațiile și sugestiile noastre, Codul elaborat de General în retragere, dr. Gheorghe Văduva merită să fie citit și studiat cu atenție. După cum menționam la început, Codul conține o vastă și variată informație din domeniu. La nivel de limbaj, expresia este clară și cursivă (discursivă), deși adesea este marcată de un exces de sinonime, cu efecte tautologice. Un Cod autentic – că este vorba de „Codul lui Hipocrat” sau de „Decalogul” iudeo-creștin – conține un set de enunțuri succesive simple, clare, transparente și mai ales convingătoare. Dar în întregul lui, acest Cod are mai degrabă o turnură eseistică, de comentariu al unui posibil Cod. Ca organizare generală a întregii expuneri logice a Codului, am putea spune că ea merge pe modelul cultural Mozaicat. Dar, din secvențele acestuia, poate fi elaborat și un Cod care să fie Piramidal, model care stă subsidiar, tacit, chiar și în structura acestei forme, recent elaborată.
Tudor Cătineanu
P.S. „În dulcele stil clasic”, cum ar spune Nichia Stănescu, suntem cu acest Cod deontologic în prezența unui „Manifest” sau a unei „Carte” a Jurnalisticii din România post-revoluționară.
(Revista UZP nr. 20/2020)