◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro29.03.2024

AȘCHII DE CER (XXXVI)

  1. În ultimul an, pandemia a pus amprente pe felul omului de a fi. Ne-am obișnuit atât de mult cu ea, încât, am impresia, după ce va trece, n-o să ne mai recunoaștem unii pe alții decât dacă vom purta mască. S-ar putea atunci, să ne rugăm unul de celălalt: „Pune-ți, te rog, masca, pentru ca să știu cu cine vorbesc!”
  2. Pe Eminescu îl vor egala doar cei care îl vor întrece.
  3. Unele texte de-ale lui Dostoievski sau Eminescu pot fi anexate la Evanghelie: la Apocalipsă – ale celui dintâi, sau la Cântarea Cântărilor – în cazul Poetului nostru.
  4. „Fericirea pe oamenii înțelepți nu-i ascultă, ca și cum fericirea doar pentru proști e făcută”.

Acest distih îi aparține poetului Al-Mutanabbi (915-965), cel mai important clasic al literaturii arabe.

Acesta a fost ucis în timp ce traversa deșertul de lângă Bagdad de către un grup de tâlhari, care crezuseră că sacul plin cu cărți pe care-l ducea în spate era greu pentru că avea aur în el.

După crimă, hoții au aruncat în pustie acele hârtii netrebuincioase, care au fost ulterior adunate de alți beduini, salvându-le astfel.

Ele prețuiesc azi mai mult decât greutatea lor cântărită în aur.

  1. Găsesc în mai multe enciclopedii că poetul Ion Vatamanu s-a născut în 1937 în satul Costiceni – Hotin, Basarabia.

Aflu între timp că la 1 mai 2017 la Costiceni urma, la inițiativa unor consăteni, să se desfășoare Festivalul „Ion Vatamanu”. 

Primarul însă a fost împotrivă:

– Da’ ce-a făcut Ion Vatamanu pentru satul nostru?

Adică: ce drumuri a asfaltat, ce clădiri de însemnătate publică a înălțat, ce gazoducte a tras cunoscutul scriitor și savant pentru satul în care se născuse?

Faptul că enciclopediile lumii, manualele de literatură, dicționarele în care e trecut numele poetului, tac și nu vorbesc nimic despre latrina din centrul localității, unicul lucru pe care l-a făcut primarul de-a lungul tuturor mandatelor sale, probabil că ultimului i se pare de-a dreptul revoltător.

Dar, întreb: faptul că o personalitate ca Ion Vatamanu a făcut cunoscut pe glob numele localității nu este oare suficient?

Ipotești a devenit renumit datorită lui Mihai Eminescu, Pererâta e vestită grație lui Grigore Vieru, Căinari, știe toată lumea că aici s-a născut Alexe Mateevici ș.a.m.d.

Dacă n-ar fi fost ei – norocul nu e atât al lor, cât al acestor localități – cu toată roada pământului sau infracțiunile care se comit în ele din când în când, acestea ar fi rămas anonime.

Anii trec, satele dispar, iar numele fiilor localităților noastre rămân.

  1. Tinerețea e sfântă, pentru că are – și poate că o are în măsura în care crede că o are – toată veșnicia în față.

În timp ce tinerii visează să fie zei, zeii visează să fie tineri.

  1. La o ședință, un vorbitor iese la tribună și prinde să cocheteze, întrebând asistența:

– Ce să vă spun?! Nici nu știu ce să vă spun…

Și a vorbit două ore.

Oare cât ar fi vorbit, dacă ar fi știut ce să ne spună?!

  1. Geniul fizicii moderne Albert Einstein atunci când i-a făcut o vizită altui savant de geniu Bohr, fondatorul mecanicii cuantice, a văzut prinsă pe ușa acestuia o potcoavă.

Einstein a privit uimit la ea și a întrebat gazda:

– Bohr, prietene, și tu chiar crezi în bazaconii de astea?

Bohr i-a răspuns:

– Nu cred, dar am auzit că ajută și celor care nu cred.

La fel, Dumnezeu îi ajută și pe cei care nu cred în El.

Sau mai ales pe ei, dacă aceștia fac fapte bune, sunt corecți, generoși, milostivi, spre deosebire de unii credincioși, care nu se grăbesc să facă binele, să-și trateze cu dragoste aproapele, să fie corecți cu lumea, deci, și cu Dumnezeu.

  1. Icoanele văd. Ochii sfinților, chiar dacă nu clipesc, au vedere. Ei nu se uită rău la nimeni, nici chiar la cei care o merită, ci pot cel puțin închide ochii fără să coboare pleoapele sau – să se prefacă de la locul de unde veghează, că nu-i văd. Pentru a asista la liturghie într-un locaș intră mai mulți oameni. Dar icoanele, se pare, îi zăresc doar pe unii. Vederea acestora de ce depinde oare – de faptele sau de rugile celor observați?

De multe ori unii dintre cei prezenți la slujbe lasă impresia că se roagă nu atât să fie auziți, cât se roagă să fie văzuți, inclusiv de icoane.

  1. Dumnezeu nu intervine în evenimentele trecutului, dar El poate să le dea o altă interpretare, o cu totul altă semnificație și un alt sens, câteodată inverse decât cele cu care fuseseră obișnuiți oamenii. Iar asta e cea mai importantă imixtiune: nu în a schimba evenimentul, cazul, întâmplarea, ci în a le acorda alte înțelesuri.
  2. Citesc pagini de literatură proletcultistă, unele bine scrise. Și atunci întrebarea firească e: bucuria creației o încearcă oare și robul care și-a făurit lanțurile singur?
  3. Unui oaspete care se reține prea mult, ca să-i dai de înțeles să plece, te ridici de la masă, te duci în grădină și te apuci de prășit.

Dacă vine cu tine – e prieten.

Dacă pleacă – e oaspete.

Dacă se reține la masa cu bucate de unul singur – e „eliberator”.

  1. Am un vecin care lucrează la Fabrica de Lapte și Brânzeturi și care îmi aduce, din când în când, lactate proaspete.

De la un timp am început să mă uit, obicei prost!, și la data fabricării imprimată pe etichete.

Așa am descoperit un lucru care m-a impresionat profund: majoritatea acestora sunt produse poimâine.

  1. Filozoful Confucius credea că orice om aspirând la înțelepciune trebuie să-și poarte în carul cu care umblă prin lume – sicriul.

De ce?

Ca să nu uite nici pentru o clipă că e om muritor și el, trecător prin această viață.

  1. Pentru cineva care a ajuns în cariera sa undeva sus, dar a uitat să ceară și binecuvântarea părintească sau duhovnicească ar însemna – precum în jocul din copilăria ta – a-i lua scara cuiva care s-a urcat în pod…

Cum mai coboară? Cum se va simți în fața golului ivit acolo pe unde a urcat?

Binecuvântarea necesară este scara care rămâne rezemată de gura podului pentru întoarcere, pentru revenirea de unde a pornit, pentru gândul că e în siguranță acolo unde se află.

  1. Toți scriitorii sunt egali între ei. Abia opera acestora creează diferențe.
  2. Un sfat pe care mi l-a dat Vieru:

– Nu crede chiar totul ce se spune despre tine. Mai ales când ești lăudat!

  1. Un tânăr filozof urma să susțină un examen în fața profesorului său mai în vârstă. Acesta din urmă a umplut un pahar cu apă în care nu mai încăpea o altă picătură.

– Vei susține examenul dacă vei pune ceva – orice – în acest pahar, dar fără ca să se verse din el măcar o singură picătură.

Și tânărul a pus pe suprafața paharului o frunză…

Totdeauna se găsesc soluții și acolo unde s-ar părea că acestea nu există.

  1. Celebrul antrenor de atletică ușoară A.V. îmi povestea acum câțiva ani:

– I-am antrenat un an de zile pe patru tineri pentru un maraton. Le-am împărtășit toată experiența și priceperea mea, ca unul dintre ei sau toți patru să iasă învingători. La competiție s-au detașat de toți ceilalți: alergau compact în frunte. Dar, la vreo zece-douăzeci de metri de linia de finiș, unul dinte ei s-a împiedicat, a căzut și și-a făcut o luxație la un picior. Ceilalți trei, în loc să mai depună un pic de efort, pentru ca, așa cum mă așteptam, să ia Marele Trofeu, care însemna și câteva mii de euro, s-au oprit brusc, s-au întors solidari înapoi, l-au luat pe colegul lor pe sus și au ajuns împreună la linia de finiș.

– Păcat, îmi spune cunoscutul meu. Pentru că ei n-au mai luat locul întâi, ci s-au situat, toți patru, pe locul doi.

– E pentru prima dată când niște învingători s-au situat pe locul doi, îi zic.

– De cine vorbești? mă întreabă marele sportiv, care în viața lui nu i-a recunoscut de învingători decât pe cei care se situează pe locul întâi.

– De discipolii tăi. Ei sunt adevărații câștigători ai maratonului, chiar dacă n-au ajuns la linia de finiș primii.

Niște tineri au dat dovadă de solidarizarea necesară unor învingători de destin, asta i-am spus celebrului antrenor, pe care l-am mai întrebat:

– Sau nu și asta i-ați învățat mereu pe elevii dumneavoastră?

Nu se așteptase la această întrebare, așa cum nu se așteptase nici la victoria cea mare a învățăceilor lui care câștigaseră competiția, deși se situaseră pe locul doi.

 

Nicolae DABIJA / UZPR

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *