◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro29.03.2024

Poeziile lui Eminescu izvor de inspirație pentru compozitori

            Încă din timpul vieții Poetului, unele poezii eminesciene, datorită muzicalității lor, au intrat în atenția compozitorilor.

            G. Călinescu remarca în Opera lui Mihai Emi­nescu” (vol. II): ”Sunt în opera de maturitate a lui Eminescu câteva poezii pe care prin forma şi con­ţinutul lor e nimerit să le numim romanţe. Cam aşa le-au numit şi contempo­ranii, căci junimiştii le socoteau cantabili şi le cântau în cor. Devenite populare (unele din ele pe calea melodiei), înjo­site chiar de prea multă frecare cu vulgul, ele au avut o înrâurire conside­rabilă, nu însă de mare soi, aşa de intensă în­râurire, încât poeţi mo­derni, venind în urma unei îndelungate tradiţii a romanţei, s-au arătat în sfârşit dezgustaţi de această latură a poeziei eminesciene”. Datorită ritmului și rimei perfecte aceste poezii eminesciene se cântă, practic, singure. Precum S-a dus amo­rul”, ”Când amintirile…”, ”Adio”, ”Ce e amorul?”, ”Pe lângă plopii fără soţ”, ”De-or trece anii”, ”Te duci”, ”De ce nu-mi vii?”, Situându-ne într-un aseme­nea context de analiză a poe­ziei eminescie­ne, rămâne de la sine înţeles că printre ro­manţele cele mai cunoscute se găsesc De-acuma nu te-oi mai vedea (Adio)” de Ionel G. BrătianuCând amintirile” de Vasile Popovici (autor şi al Dorinţei”), ”S-a dus amorul” de Victor Ceaikovski”Ce te legeni, codrule” de Gheorghe Scheletti, Și dacă ramuri bat în geam” de Guilelm Şorban (autor și al valsurilor ”Mai am un singur dor” și ”Pe lângă plopii fără soț „ compozitorul Guilelm Şorban s-a născut la Arad în 1876 și a decedat la Dej în 1923, a fost o personalitate prestigioasa a epocii, autor al romanțelor „Mai am un singur dor” (Eminescu), „Pe lângă plopii fără soţ” (Eminescu), „Numai una” (,,Pe umeri pletele-i curg râu” –George Coşbuc) ş.a.Descinde dintr-o veche familie nobiliara româneasca din Ardeal, atestata inca din 1266, printr-o diploma a regelui Bela al IV-lea. Mama provine dintr-o familie alsaciană și aduce cu ea zestrea genetica germana și franceza.Tatal moare tanar,la 47 de ani,se pare,  otravit de un adversar politic.), alături de ”Somnoroase păsărele” de Tudor Flondor (piesă corală), Mai am un singur dor” (populară) ș.a.

            Ionel G. Brătianu, publică romanța De-acuma nu te-oi mai vedea“, versuri de Mihai Eminescu, romanță  dedicată domnului D.G.Kiriac la Editura Magazinul de Muzică-ARTA-M. Brsaunstein. Pe fiul compozitorului Guilelm Șorban l-am cunoscut, este vorba de Raoul Șorban, scriitor, pe care l-am vizitat la conacul său de lângă Dej, cu care am discutat literatură și istorie.

            Pri­mele lieduri într-adevăr evoluate aparţin, la noi, unui muzician de şcoală germană, Gheorghe Dima (1847–1925), printre cele mai valo­roase numârându-se ce­le cinci creaţii pe versuri eminesciene, la sfârşitul veacului al XIX-lea: Dorinţa”, ”De ce nu-mi vii”, ”Peste vârfuri”, ”Şi dacă ramuri bat în geam”, ”Somno­roase păsărele”Prin ele, în cadrul întregii sale muzici vocale, compozi­torul realizează o primă sinteză între elementul popular romantic, cân­tecul popular şi romanţa orăşenească. După studiile de la Bucureşti, George Stephănescu şi-a desăvârşit pregătirea la Conservatoire Imperial de Musique din Paris, astfel și el  descinde, în creaţia de lied, din spaţiul german (similitudinile cu Hugo, Wolf sau Wagner fiind evidente). La steaua” de George Stephănescu este unul dintre cele mai sensibile lieduri pe versu­rile unei poezii atât de frecventate de compo­zitorii români, de la Mihail Jora la Tudor Ciortea, Nicolae Coman, Dan Constantinescu sau Aurel Stroe.

             În raport cu ver­sul eminescian, compozitorii care au abordat creața marelui poet, au  realizat acea plas­ticitate sonoră (muzicală) care nu lasă nici un mo­ment impresia tautolo­giei, a spaţiului melodic-armonic adăugat și ”rostit” în acest fel, poemul eminescian are acea transparenţă firească a discursului devenit o dată în plus creator de mister poetic și metaforă subtilă.

                                                                                             Al.Florin Țene / UZPR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *