Autori Ioan Carol Opriș, Alexandru Rațiu
Vineri, 13 iulie 2018, începând cu ora 14:00, la sediul Muzeului Național de Istorie a României (Calea Victoriei nr.12, sector 3, București) va avea loc lansarea volumului „CAPIDAVA II. Building C1 – Contributions to the history of annona militaris in the 6th century”, avându-i ca autori pe conf. univ. dr. Ioan Carol Opriș – Prodecan al Facultății de Istorie din cadrul Universității din București și dr. Alexandru Rațiu – muzeograf și arheolog în cadrul Muzeului Național de Istorie a României.
În cadrul evenimentului vor lua cuvântul: Acad. Răzvan Theodorescu – vicepreședinte al Academiei Române, prof. univ. dr. Mircea Dumitru – rector al Universității din București și membru corespondent al Academiei Române, dr. Cornel Ilie – director adjunct al Muzeul Național de Istorie a României, dr. Ovidiu Țentea – cercetător științific în cadrul muzeului, și autorii volumului.
De aproape un secol de la debutul cercetărilor arheologice (1924), Capidava (com. Topalu, jud. Constanța) reprezintă una dintre cele mai cunoscute, intens cercetate și masiv păstrate cetăți ale Dobrogei antice. Ea se alătură astfel, vechii colonii milesiene din Pontul Stâng de la Istros (Histria) care dăinuie până în sec. VII p.Chr. sau cetății de la Tropaeum Traiani(Adamclisi), acolo unde Traian obține o răsunătoare victorie împotriva dacilor și aliaților acestora, construind mai apoi un oraș și un monument comemorativ. Prin specificul său militar, Capidava poate fi considerată cetatea iconică pentru secțiunea dobrogeană a limesului Dunării de Jos. Ea va străjui vadul de trecere al Dunării din apropierea cetății din perioada războiului dacic al lui Traian (101-102, 105-106) și până la începutul sec. VII p.Chr. Locuirea va fi reluată, după două secole de hiatus, între sec. IX și până la jumătatea sec. XI, când fortificația bizantină este definitiv distrusă de o invazie atribuită pecenegilor sau uzilor (în 1036, 1046, ori poate din anul 1064).
Monografia este rodul unei cercetări desfășurate de către autorii volumului (între anii 1993-1996 și apoi în campaniile 2006-2011, 2014) asupra unui edificiu de cca 10 x 11 m, a cărui suprafață totală depășește în plan cu puțin limita a 100 mp. Edificiul se află în partea sudică a cetății de la Capidava, pe via principalis, în imediata apropiere a unicei porți directe. Acesta a fost funcțional în cursul secolului al VI-lea, până în ultima sa parte, când va fi distrus în cursul unor devastatoare atacuri avaro-slave (cândva după 582). Cu această ocazie, întreaga zonă de Sud-Est a Capidavei – curtinele G și H, împreună cu turnul de poartă nr. 7 și marele antrepozit (horreum) – au fost distruse în urma unui incendiu.
Prin coroborarea caracteristicilor arhitecturale și de planimetrie urbană cu materialul arheologic, a putut fi stabilită funcționalitatea edificiului, care a avut un evident rol comercial. Aici erau distribuite produse strategice (ulei de măsline, vin, sosuri din pește etc.) trimise ritmic de către autoritatea imperială prin annona militaris, tocmai pentru întreținerea trupelor care apărau frontiera nordică a provinciei Scythia. În acest sens, la 18 mai 536 împăratul Iustinian înființaquaestura Iustiniana exercitus, o entitate administrativă care unea provincia dunăreană amintită, cea vecină (Moesia Secunda), Caria, Insulele Ciclade și Cipru. Analiza tipologică a amforelor descoperite în edificiul amintit și în marele antrepozit învecinat confirmă arheologic această situație cunoscută prin intermediul surselor literare antice. Mai mult, unele amfore cipriote și levantine descoperite în cercetarea publicată acum, ne indică faptul că în edificiul studiat se mai comercializa și vin de calitate superioară din Cipru sau chiar faimosul vinum Gazetum (Gazetina, Gazeticum) din Gaza –Palaestina Prima.
Lucrarea, redactată integral în limba engleză, este însoțită de trei anexe, reprezentând analiza numismatică a unui tezaur ”de circulație” de folles din bronz descoperit in situ (Andrei Gâdilă – Univ. of Alabama in Huntsville) și care oferă elemente importante de datare a momentului distrugerii edificiului; analiza dendrocronologică asupra elementelor componente ale acoperișului, care indică un incendiu care a avut loc după anul 582 p. Chr. (Tomasz Ważny, Peter I. Kuniholm, Charlotte L. Pearson, Univ. of Arizona in Tucson); în sfârșit, analiza materialului organic descoperit într-una dintre amforele pontice din clădire, care a indicat rășină de pin – cel mai probabil folosită pentru impregnarea/ impermeabilizarea bărcilor/ corăbiilor care circulau pe Dunăre (Adriana Rizzo and Choi Mak, Metropolitan Museum of Art, New York).
Volumul a fost publicat în cadrul seriei Frontierele romane din România susținută de Comisia națională LIMES, în cadrul programului Național Limes, an 2017, finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale.
MUZEUL NAŢIONAL DE ISTORIE A ROMÂNIEI [THE NATIONAL