default-logo

O carte de colecție: Nicolae Băciuț, „Vă pup, ciocoflenderilor”

Această carte nu era în „plan”. Mi-a venit ideea ei, stimulat de ultimele telefoane primite de la Florin Piersic, în decembrie, legat de emisiunea realizată de părintele Constantin Necula și Dan Negru, difuzată și pe Doxologia.ro și pe Antena 3.

După o înregistrare făcută de nepoata Luminița Cotuțiu, pentru o emisiune de Revelion, m-a sunat din nou, ceea ce mi s-a părut un privilegiu, un gest pe care nu știu dacă să-l pun doar în contul acelei aprecieri făcută la Blaj în urmă cu trei ani sau mai e și altceva.

M-a împins spre materializarea gândului Răzvan Ducan, care a fost și el parte a întâlnirilor memorabile de la Blaj, cu Florin Piersic.

Voi face ce voi putea și cât voi putea, adunând referințe despre Florin Piersic, atât cât îmi permite Internetul și cât se vor solidariza cu ideea mea cei pe care îi voi provoca.

Va fi reverența mea pe care o fac marelui actor, la ceas aniversar.

Va fi un Florin Piersic al meu, al celor ce am gustat din darurile Piersic(ului) Florin. Noi suntem parte din acel public pe care l-a iubit, îl iubește și căruia i s-a dăruit cu toată viața sa, creând personaje memorabile, dar fiind el însuși un personaj veritabil, cu o popularitate greu de egalat, tocmai datorită firescului său existențial, cel căruia „nimic din ceea ce e omenesc nu i-a fost străin”.

Pentru a se întâlni cu publicul, dincolo de marele ecran, Florin Piersic a bătut țara în lung și-n lat, a traversat mări și oceane, jucându-și rolul, fiind mereu primit cu entuziasm, cu săli pline.

Spectacolul de pe scenă s-a continuat adesea cu cel din culise, unde actorul era așteptat pentru sesiuni de autografe, pentru fotografii. Cred că există un popor Florin Piersic, dacă am face o galerie cu cei cu care s-a fotografiat Florin Piersic, arătând uneori o familiaritate de parcă s-ar fi cunoscut cu orice necunoscut de când lumea.

Simțea că e iubit, adulat și nu-și refuza lui această bucurie și spectatorilor orgoliul de a se fi întâlnit, de a fi dat mâna cu actorul.

Dar Florin Piersic nu are doar firesc, ci e și o sursă inepuizabilă de umor, având o bonomie specific ardelenească, dar intrând cu ușurință în pielea oricărui personaj din bancurile/glumele/anecdotele sale.

Dacă nu vom avea destule cuvinte să ilustrăm acest rotund de ani, vom avea destule imagini, ele vor fi albumul în care fiecare fotografie va spune mai mult decât o mie de cuvinte.

Din opera lui Florin Piersic, dincolo de anecdoticul care prinde la foarte multă lume, rămân roluri esențiale și pentru cinematografia și pentru scena românească. Rămân peste șaizeci de filme în care-l regăsim pe Florin Piersic în roluri de mare complexitate, care i-au solicitat nu doar talent, ci adesea eforturi supraomenești, nu doar pentru filmări, ci și pentru a împăca platourile cu scenele de teatru, alergând de acolo-acolo, pentru a nu rata nicio întâlnire cu publicul.

Florin Piersic a fost pentru mine și Harap Alb sau Mărgelatu, dar și Lennie din „Oameni şi şoareci”, Peer din „Peer Gynt”, Lev Nicolaevici Mîşkin din „Idiotul” sau Pierre din „Străini în noapte”.

Disponibilitatea actoricească a lui Florin Piersic a fost extraordinar de mare. L-au ajutat talentul, fizicul, resursele sale de energie creatoare, capacitățile sale de a intra și în piele unor personaje de comedie, dar și a celor de dramă, de a excela în roluri de compoziție. Rolurile unor personaje istorice au făcut și ele carieră și pe micile/marile ecrane, în viață, fiind confundat adesea cu eroii interpretați (Pintea, de pildă), cerându-i-se să facă dreptate. E o instituție teatrală și cinematografică. E un actor dăruit profesiei până în ultimele fibre ale ființei sale. Pe deasupra, e un povestitor cu șarm, cu mult umor. El parcă joacă teatru și în viața de zi cu zi, interpretând rolul omului total, deschis pentru dialog, având replica inspirată, pentru orice situație mai mult sau mai puțin plăcută. Despre generozitatea sa vorbește susținerea pe care i-a asigurat-o (financiar) unei oșence, o Maria rămasă orfană de ambii părinți.

Dacă juca la Hollywood acum era miliardar. La noi e ca … la noi. E prezent pe scenă, pe ecrane (mari și mici), dar „contabila” casei, soția Anna Torok, nu cred că e copleșită de grija administrării unor câștiguri care ar trebui să vină din munca lui trecută și prezentă.

Ba chiar cred că e exploatat de televiziuni, care-și fac rating cu el. Pe Youtube, emisiunea din 19 decembrie 2020 avea în 4 ianuarie 2019 – 314.917 vizionări, dar după trei săptămâni a depășit milionul!

Pentru că am adunat între coperți de carte doar câteva mărturii personale, sub presiunea timpului, am mai completat „golurile” cu însemnări ale celor care l-au cunoscut în diverse împrejurări, apropiați mie (unii), dar și lui Florin Piersic, care au răspuns solicitărilor/impulsurilor mele.

Apoi, eu am o legătură tainică cu Florin Piersic. O profesoară din Brăila, Angela Olaru, cu care am realizat mai multe evenimente literare, inclusiv un concurs de creație, mi-a scris la un moment dat că eu sunt un „Florin Piersic al scrisului românesc”. Încă n-am reușit să traduc în limba mea această afirmație, dar îmi place. Înțeleagă cine ce-o vrea.

Eu obișnuiesc să spun la întâlnirile cu cititorii poeme, de autori români și trăini, dar poeme frumoase, cuceritoare.

Mereu, celor care apreciau recitările le spuneam că eu nu recit poezia, ci o rostesc așa cum o simt, nu ca actorii, care forțează uneori textele poetice, atenți la retorică, nu la trăirea poetică. Eu spun poezia… firesc, pur și simplu, cum ar spune Florin Piersic.

Recent, am ascultat un interviu al Andreei Esca cu Florin Piersic și am avut o revelație în povestea începuturilor sale actoricești.

Profesorul  de română din liceu, Scurtu, a întrebat, mărturisea Florin Piersic,  cine vrea să spună o poezie, iar  Florin s-a oferit el.

Mama lui (tatăl era arestat politic, ca fost liberal tătărescian!) i-a spus să recite „Nebuna” lui Coșbuc și tot ea i-a fost primul regizor și i-a cerut „Să n-o interpretezi,  s-o spui alb, așa cum o simți, poezia, s-o spui ca și cum tu ai scris-o”. Ca apoi să vină și regula /norma de recitare Florin Piersic: „Când spui o poezie, nu o spui ca și cum ai fi învățat-o, ci ca și cum ai scri-o atunci!”.

Probabil că aceasta face u, spun poezia ca și cum aș scri-o.

Poate că aici e întâlnirea mea tainică cu Florin Piersic și poate aici se regăsește și o nuanță a afirmației că aș fi un „Florin Piersic al literaturii române”.

Dacă aș vrea să lansez un titlu scandalos, la prima vedere, acesta ar fi „Pe Florin Piersic l-a făcut actor Nebuna!”

Drumul meu spre literatură a plecat tot prin Coșbuc, din carer am recitat, într-o dramatizare personală, la 10 ani, „O scrisoare de la Muselim Selo”, compensația pentru faptul că părinții nu m-au luat la Hordou, unde au plecat cu o mașină „Steagul Roșu”, la marea sărbătoare a centenarului nașterii celui cu a cărui poezie se confundau, în care se regăseau cu toată ființa lor.

Am recuperat tot ce am putut „pe repede înainte”, ca să pot tipări la timp cartea. Bucuria mea a fost că, pe ultima sută de metri, am găsit autograful primit de la Florin Piersic, la Suceava, când l-am întâlnit prima oară, prin 1971.

Actorul trăiește acum lângă Cluj, într-o „cabană”, cu soția lui, Anna Török.

Sigur, mi-aș dori să realizez un interviu cu Florin Piersic, chiar și în vremurile astea pandemice. Am multe întrebări să-i pun. Mai are multe lucruri de mărturisit!

I le-am transmis… nu știu ce șanse vor avea, pentru că sunt convins că, la ceas aniversar, trage multă lume de el, îl sună, îl vrea în emisiuni TV. L-am sunat și eu, pe finalul pregătirii cărții pentru tipar, cerându-mi scuze că îndrăznesc să-l deranjez (duminică, 10 ianuarie, la prânz). „Mă sună sute, îți dai seama că nu răspund la toți, dar am văzut numele tău, și mă așteptam și mă bucur că m-ai sunat”.

Așa am ajuns să trimit întrebările pregătite pentru Florin Piersic doamnei Cristina Muntean, care se ocupă și de imaginea actorului.

Ceea ce mă surprinde e că nu am găsit în spațiul internautic nicio lucrare monografică dedicată lui Florin Piersic, ori una circumstanțială, legată de numele său. Aș vrea să mă înșel și să existe astfel de lucrări.

Miza acestei cărți, la ceas aniversar, se vrea o reverență făcută actorului Florin Piersic, menită să completeze, în câteva nuanțe, biografia artistică a unui actor despre care toată lumea are impresia că știe totul, deși, în realitate, mai sunt atâtea lucruri care merită să fie cunoscute…
 
NICOLAE BĂCIUȚ
 
 
 
Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.