În zorii secolului XX, „Casandre” din toată lumea cântau prohodul cărților pentru că apăruse și se extindea revoluția numită radio. Acesta urma să sucombe, firește, câteva decenii mai târziu, în momentul apariției televiziunii. Și tot așa… Este adevărat că inteligența artificială schimbă jurnalismul din temelii, dar digitalizarea este departe de a însemna sfârșitul unei profesii care vine din timpuri imemoriale…
Automatizarea, intrarea roboților în breasla jurnalistică, imensa conectivitate dublată, paradoxal, de o uriașă „însingurare” a reporterilor, în special a celor de investigații, care se văd singuri în fața sistemelor sau a pericolelor de tot felul, sunt, toate, pe cale să transforme arta și creația din spatele meseriei într-un gigantic joc video, atrage atenția pressgazette.co.uk. Revoluția digitală este de dimensiuni apreciabile și prezicătorii, „Casandre” sau nu, abia fac față pasului schimbărilor, că despre estimări sau predicții cât de cât exacte asupra evoluțiilor viitoare nu mai poate fi vorba. Dar, la o privire mai atentă, alarmele nu stau în picioare în fața argumentelor. Dacă pe de o parte „conversia” spre digital a dus presa într-o lume a informației de neimaginat cu doar câteva decenii în urmă, pe de altă parte, cum spune un proverb, „cu cât mai mult se schimbă lucrurile, cu atât mai mult rămân neschimbate”.
Argumentele sunt simple, valabile pentru mass-media și în această eră de schimbări majore, ca, de altfel, și în celelalte. În primul rând, fundamentul profesiei este conexiunea umană. De la o simplă transmisiune prin Skype la reportaje de a Campionatul Mondial de fotbal, oamenii rămân interesați înainte de orice de alți oameni și de a vedea lumea prin ochii celorlalți. De asemenea, interviurile și mărturiile față în față care stau la baza reportajelor adevărate rămân, chiar și în vremuri în care toată lumea este mai tot timpul cu ochii pe smartphone, cele mai relevante căi de realizare a știrilor sau poveștilor.
Când celebrul ziarist William Howard Russell transitea pentru „The Times” de pe frontul din Crimeea în 1854, cei care au citit gazeta au tresărit de emoție, iar ziarul a intrat într-o nouă eră. În 2018, aceeași prestigioasă publicație își schimbă din nou formatul, adaptându-se estetic și funcțional, dar rămânând aceeași entitate bazată pe jurnalismul autentic care a fost întotdeauna. Iar regulile sunt mereu constante, urmate, de altfel, de toată presa care se respectă: informație de la fața locului, de la oameni pentru oameni.
„Casandrele” mai au (mult) de așteptat…
Roxana Istudor