default-logo

În slujba istoriei neamului Gheorghe Rancu – Bodrog

Dacă m-ar întreba cineva de când îl cunosc  pe învățătorul Gheorghe Rancu, nu aș putea da un răspuns corect. Am impresia că îl știu dintotdeauna. A pătruns în conștiința mea și a satului pe nesimțite, ca și când ar fi fost ceva de la sine înțeles,  datorită felului firesc de a fi , omenos, prietenos, fără aere de superioritate.

Legătura conștientă cu el mi se relevă a fi prin anii 80 ai secolului trecut, când eu și familia mea am fost invitați la Bodrogul Nou. Aici stăteau părinții lui după ce viitura apelor Mureșului din 1970 le-a luat casa din vechiul Bodrog. Oficialitățile au interzis reconstrucția caselor în acea zonă cu risc, satul supraviețuind  prin gospodăriile rămase nedărâmate. Din scurta vizită, mi-a rămas cu pregnanță în minte „ muntele de lubenițe” din curte, producție proprie a familiei. Fiul meu, Cătălin, a fost invitat de nenea Ghiță să–și aleagă una bucată. Bineînțeles că, în lipsa cenzurii la cei cinci ani ai săi și a dorințelor exagerate, a ales-o pe cea mai mare, cu imposibilitatea de a o putea ridica! Luând un cuțit pe măsură, Ghiță ne-a servit cu felii de pepene gustoase, iar noi, nesățioși, nici nu am observat zeama dulce care ne șiruia pe barbă. Atunci am văzut, în premieră, secționarea  transversală a pepenelui și nu longitudinală cum o știam și o făceam. Și acum, când efectuez asemenea manopere, gândul îmi zboară la acel moment și încerc să-l reeditez.

Au trecut de atunci vreo 30 de ani și iată-ne, cu același Cătălin în frunte(ajuns medic dentist), traversând Mureșul cu bacul, ochii fiind cuceriți de frumusețea locului. Grupul, constituit ad hoc, cu Vasile Barbu în frunte, ajunge la ce a mai rămas din Bodrogul Vechi. Înainte de aceasta, am îngenunchiat în Mânăstire Hodoș Bodrog, vechi stabiliment al ortodoxiei, să ne exprimăm credința, să mulțumim lui Dumnezeu că existăm. Zeci de prieteni ai lui Gheorghe Rancu, în majoritate din Valea Almăjului și Banatul Sârbesc, au venit să-i fie alături, acum , când satul său își cheamă fiii. O dovadă maximă de prețuire. S-a situat și el la înălțimea așteptărilor în tot ce a făcut, și nu au fost puține: primirea invitaților, așezarea la mesele unde vor servi  țuică șopoteană și un gulaș, întreținerea atmosferei sărbătorești prin muzică, discursuri, vizitarea unor obiective istorice, lansări de cărți. Cărțile puse în circulație au fost două. Prima, Scurtă monografie a sătulețului milenar Bodrogul Vechi, a lui Petre Ugliș Delapecica, Editura Hoffman, Caracal 2015, îngrijită de Gh. Rancu-Bodrog. A doua, Hodoș Bodrog, Bodrogul Vechi- satul care își strigă fiii (monografie) Editura Hoffman, Caracal, 2015. Aici scrie capitolul Istoricul așezării Bodrogu Vechi, cartea având alți trei autori. Am vrut să arăt, prin cele scrise mai sus, că „almăjanul” Gheorghe Rancu nu și-a uitat niciodată originile care îl însoțesc mereu chiar și prin supranumele pe care-l poartă în scrieri, de Rancu- Bodrog.

În 1966, când avea la 20 de ani (n. 02.04.1946), a absolvit Institutul Pedagogic din Arad și a primit prin Decizie Ministerială postul de învățător la școala din Stăncilova (com. Șopotu Nou).  Nu și-ar fi imaginat că va rămâne în acest capăt de țară pentru tot restul vieții.

Cum fiecare are în viață un moment de răscruce major, al lui Gheorghe Rancu a fost acela, când a cunoscut-o și s-a îndrăgostit de Elena Andrei, tot cadru didactic în zona Văii Almăjului. Era una din frumoasele satului Șopotu Vechi, curtată de mulți juni locali. Dar iată că, acest arădean cu figura lui de actor, desăvârșită de părul cârlionțat de peste urechi, ochi pătrunzători și vorba cuceritoare, a reușit să o ducă în fața altarului. Pasul următor a fost transferul la Școala Generală din Șopotu Vechi, în anul 1969, unde va dezlega tainele abecedarului cu micuții școlari până la pensionarea din 2010. Aici a avut ca model pe învățătorul Iosif Brezoiu, cel care a ridicat ștacheta învățământului din localitate la cote înalte. Consider că acel nivel a fost menținut, chiar îmbunătățit.

De-a lungul timpului, mi-am dat seama cât de mult și-a iubit meseria aleasă, cum s-a implicat în desăvârșirea ei. A știut să lucreze cu copii, să-i înțeleagă, chiar să învețe de la ei. A avut și întâmplări hilare, amuzante, care i-au dispersat monotonia. Un exemplu ar fi mirarea, chiar stupefacția lui asupra unui episod din primii ani, de la Stancilova. A observat că unul dintre elevi întârzia sistematic la oră, după pauza mare. Intrigat de acest fapt, l-a pus sub observație și ce a constatat? În recreația de 20 de minute, mama copilului venea la gardul împrejmuitor al școlii, strecura sânul printre șipci și-i dădea să sugă. Când dascălul l-a apelat, a întors ușor capul, l-a privit indiferent și a continuat să-și ia gustarea.

Gheorghe Rancu a devenit un reper în lumea învățătorilor, mai ales după ce a obținut în 1988 gradul I în învățământ. De atunci  a fost numit metodist pe zonă al Inspectoratului Școlar Județean și responsabil al Cercului Pedagogic Almăj, până la pensionare. Mai mult, a fost membru în Comisia Națională de elaborare a programei școlare de educație civică și de elaborare a manualelor alternative pentru clasa a IV-a.Experiența sa bogată, îmbinată cu lecturi permanente în domeniu, i-au dat posibilitatea și probitatea de a veni în ajutorul colegilor prin volumul „ Predarea istoriei în școala primară”, Editura Radical, Drobeta Turnu Severin, 2003.

Recunoașterea majoră a întregii sale activități didactice o primește din partea Președintelui României prin„ Medalia pentru învățământ clasa I” în 2004. 

Dar, ca să încheiem cu partea profesională a lui Gheorghe Rancu, cred că cel mai bine i-a rezumat activitatea Asociația Învățătorilor Bănățeni din Timișoara, când i-a înmânat în 2016 placheta Învățătorul zilelor noastre, întru cinstire și recunoaștere a cărărilor de lumină și învățătură ascunse cu iscusință în suflete de copil.

Revoluția din 1989 a dus la descătușarea totală a energiilor clocotitoare ale lui Gheorghe Rancu, care au luat-o spre direcții deseori imprevizibile. O să enumăr câteva din zecile de inițiative:

  • Între 1995-2004 va fi director cu probleme de învățământ, strategie, reformă la Universitatea„ Dacia Hercules” din Băile Herculane. Profită de ocazie și-și completează studiile, absolvind în 2003 Facultatea de Sociopedagogie, iar în 2004 Facultatea de Drept.
  • Participă la săpăturile arheologice din zona Mârvilă, Șopotu Vechi, coordonate de prietenul său, regretatul arheolog Dumitru Țeicu, directorul Muzeului Banatului Montan din Reșița.
  • Este fondator și redactor șef al revistei de cultură Almăjul cu sediul în Șopotu Vechi, de când semnează cu Gh. Rancu-Bodrog.
  • Procură, montează și dezvelește 23 de plăci comemorative în Banatul Istoric.
  • Participă la o serie de simpozioane, festivaluri cultural-științifice, expoziții, colocvii, congrese, unele fiind înființate și organizate de el, cum ar fi: Școala comunitară și valorile tradiționale ale satului românesc, în nouă ediții; Festivalul satului bănățean, desfășurat la Șopotu Vechi în 2012; Festivalul internațional de colinde și cântece de stea, din 2010; programul Dunărea, liant între români etc.
  • Deschide o brutărie în satul de domiciliu, cu mare succes la început, dar repede trecută în postura de duioasă amintire. 
  • Membru mirean în Consiliului eparhial al Episcopiei Caransebeșului între anii 1996-2000, participând la alegerea a doi episcopi, Emilian Birdaș și  dr. Laurențiu Streza. Are un cult pentru cel mai important fiu al Șopotului Vechi, episcopul Iosif Traian Badescu, pentru care a scris articole, a colaborat cu cei care au scris despre el, a pus placă comemorativă la locul nașterii, i-a rezervat un colț special în muzeu etc.
  • S-a implicat și în politică, fiind consilier comunal din 2012.

A mai avut multe altele, având în vedere neastâmpărul său, uneori cu spirit de aventură. Chiar dacă la orizont i se părea că sunt obstacole, mergea înainte. Și-a însușit temeinic zicala din popor„ cine nu riscă nu câștigă”. Un banal exemplu: deși știa că mașina o să-l lase în pană, a plecat la Reșița. Așa s-a și întâmplat pe la 15 km de Reșița. Dacia lui  a trecut la odihnă. Dar băiatul s-a descurcat, m-a sunat pe mine, care eram cumva în temă, fiincă fusesem la Șopot și mi-a spus că motorul îi cam tușește și a ajuns în capitala județului tractat de mine!

Din paleta lui bogată în activități, pe care nu știu cum de a avut timp și putere mentală să le desfășoare, o să mă refer mai mult la cele care îl vor fixa sigur în posteritate.

În toamna anului 1995, făcând o plimbare prin sat spre a încărca bateriile cu imaginile de suflet ale peisajului natal, l-am întâlni pe Ghiță Rancu. Avea o figură sobră, de om hotărât, care mi-a alungat zâmbetul de pe buze. Întrun mod aproape oficial, mi-a întins o revistă subțirică, de vreo opt pagini, ce se numea Almăjul, pe care era inserată și o dedicație. Concomitent mă invita să colaborez și eu. Răsfoind-o, am fost surprins să-mi aflu numele la Colectivul de redacție și colaboratori. Era sigur că voi accepta. Așa a și fost, după vreo trei nopți de gândire i-am dat acceptul, venind și cu o ofertă de rubrică, intitulată „ Cum am devenit medic- file de jurnal”, în care să scot la lumină oameni, care mie și altora, ne-au jalonat drumul în viață. Așa a început activitatea mea ziaristică de peste 25 de ani, care, incredibil, s-a concretizat prin editarea în 2013 , la Editura Excelsior Art, Timișoara, a volumului cu același titlu, întregit cu articole din alte reviste.

Sigur că, revista Almăjul a avut și sincope, datorate mai multor cauze, decisive fiind banii și timpul. După pensionare s-a implicat mai mult astfel că, după un hiatus de vreo zece ani, apariția ei a devenit furibundă, devenind chiar lunară (la apariție era trimestrială), cu subiecte tot mai interesante, predominând cele de istorie.

A doua activitate majoră a fost și este „Colecția privată de arheologie și etnografie Almăjul”, deschisă în 2011 în propria locuință, cu peste 2000 de piese de o valoare inestimabilă. Ideea înființării unui muzeu sătesc îi venise cu mult timp în urmă. Prima locație a colecției de început a fost o sală de clasă și datează din 1987. Despre aceasta spunea doamna învățător-inspector Sofia Onețiu, care a fost la inspecția de grad I a lui Ghiță Rancu, că a fost „ momentul lui de nota 10”. A știut să capaciteze elevii săi în a aduce la școală obiecte aruncate, nefolositoare în casă. El însuși, când trecea pe lângă o piatră cioplită, șlefuită, sau alt obiect aruncat , nu era nepăsător ca noi, ceilalți, le dădea atenția cuvenită și puteau deveni exponate. 

Colecția „Almăjul” a devenit deja de notorietate, fiind un punct de atracție important pentru turiștii veniți în Țara Almăjului, de la elevi, studenți , până la profesori universitari, arhierei, academicieni. Speranța că are viitor stă în faptul că fiul cel mare, Dacian Rancu, este muzeograf și cunoaște adevărata valoare a exponatelor. Bine ar fi ca și cei din conducerea comunei să se implice, creșterea prestigiului așezării noastre fiind deja asigurat.

A treia faptă semnificativă a lui Gheorghe Rancu-Bodrog, cu implicații în dezvăluirea trecutului nostru, este publicarea de valoroase cărți în domeniu. Prima și cea mai valoroasă este „ Istoria bisericilor ortodoxe din Almăj”, în două ediții, 2007 și 2019. Aduce mai întâi în pagină o scurtă istorie a Văii Almăjului, cu datele cele mai sigure și esențiale. La fiecare localitate, pe lângă cele legate de biserică, face o minimonografie a acesteia. Este o carte reper în ortodoxia românească.

„Din panteonul Banatului Istoric”, Editura Hoffman, Caracal 2018, este volumul următor, în care aduce din lada trecutului nostru oameni care au marcat cu putere trecerea lor prin viață. Pe unii îi scoate din anonimat, pe alții îi pune acolo unde le este locul cu adevărat și asta o face cu argumente de netăgăduit, cu izvoare istorice inedite, multe localizate în muzeul său.

Ultima carte apărută, „Pribeag prin imperiu- protopop militar KuK Pavel Boldea”, Editura Hoffman, Caracal 2020, se înscrie pe aceeași linie, de recuperare a trecutului almăjenilor de seamă. Fiind structurată deosebit, cu pagini de jurnal originale și apoi transcrise de autor, cu documentate comentarii în josul paginii. Elementul care m-a surprins plăcut este acela că la personalitățile menționate în jurnal le face un portret amplu , detaliază evenimentele epocii, transpunându-ne în atmosfera de atunci. Pozele inedite întregesc și ele viața de locuitor imperial.

Așteptăm  și cartea despre  Șopotu Vechi, un fel de monografie a satului, aflată deocamdată în manuscris. Aici am bucuria să spun că mi-a solicitat colaborarea cu capitolul „Șopotu Vechi de ieri și de azi- oameni și locuri”, ce a apărut parțial, ca serial, în revista Almăjul.

Știm cu toții că Ghiță Rancu are cultul prieteniei. Oriunde merge lasă urme ale omeniei și este mereu dorit acolo. În acest sens aș vrea să remarc legătura sufletească ce o are cu românii de peste graniță, mai ales cu cei din Banatul Sârbesc. La câte manifestări organizate de el am participat printre  cei prezenți erau cel puțin 3-4 reprezentanți ai acestora. Bineînțeles  că și el era prezent la manifestările lor de orice fel, fiind ca la el acasă, cunoscut și apreciat de toată lumea, de la mic la mare. Dintre zecile de diplome, plachete primite am ales doar una, dar care rezumă personalitatea lui Gheorghe Rancu –Bodrog, așa cum o percep frații de pe malul celălalt al Dunării. Premiul Cultural „Casa Românească”, Uzdin, Serbia 2011 „ în semn de recunoaștere pentru faptul că lumina i se așterne pe chip ori de câte ori lucrează pentru neam cât și pentru răbdarea, perseverența, inspirația și înaltul profesionalism de care dă dovadă”. 

Parcurgând bogata activitate a omului de carte Gheorghe Rancu și știind că nu și-a neglijat familia, fiind familist convins, te întrebi cum și când a avut timp să le facă pe toate? Pe lângă puterea lui de muncă, cei de lângă el au avut un rol important.

Familia, în care a intrat prin căsătorie, era una de frunte în sat, cu o stare materială bună, casă mare, solidă, dovadă că a putut să facă și muzeu acolo. Socrii săi, Aurel și Valeria Andrei, erau oameni gospodari, bine organizați, vrednici, crescători de animale și cultivatori ai pământului. Aurel, care a trăit 96 de ani(soția doar 89) era unul dintre cei mai buni zidari ai zonei, printre puținii care puteau construi o casă de la fundație la acoperiș, fiind și dulgher. Deci partea materială și armonia din sânul familiei erau asigurate, asta fiind cel mai important.

Soția, Elena, învățătoare și educatoare, o fire blândă, înțelegătoare, iubitoare, i-a adus pe lume doi băieți, pe care i-a ocrotit  și îngrijit cu toată ființa ei. Băiatul cel mare, Dacian, a absolvit Facultatea de litere, istorie și jurnalistică a Universității „Lucian Blaga”din Sibiu și din 2010 a devenit doctor în istorie. A lucrat ca muzeograf la Muzeul Banatului Montan din Reșița, iar din 2019 ocupă scaunul de director la Muzeul Județean de Etnografie și al Regiunii de Graniță Caransebeș. E căsătorit cu Dalina, din Băbeni, Vâlcea. Am participat și eu cu soția la nunta lor, bucurându-ne de frumusețile zonei, de bucatele alese și de glasul frumos al Mariei Dragomiroiu. Dalina a absolvit Facultatea de Industrie Textilă din Sibiu. Au o gingașă domnișoară, Theodora. Adrian, băiatul cel mic al familiei, a absolvit Facultatea de Științe ale Educației din Arad. A rămas în zonă, căsătorit fiind cu Anișoara din Bozovici. La Bozovici locuiesc și muncesc ( ea ca asistent medical). Au o bijuterie de fată, Andrada.

Sigur că anii trec și cu cât înaintăm în ei o iau, parcă, la goană. Așa a ajuns și stimatul învățător la frumoasa vârstă de 75 de ani. A făcut multe de-a lungul anilor, dar credem că nu destul. De la o personalitate ca a lui, depozitară a atâtor lucruri mai puțin știute din istoria neamului nostru, așteptăm să le scoată la vedere fiindcă, altfel, se vor pierde. Îi dorim o viață lungă, liniștită, înconjurat de prieteni și de toți cei dragi lui.



                                                                       IOSIF  BADESCU

                                                           

                                                                                       

 

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.