Răspunsuri poetice la întrebări spirituale 

Cu toții știm că există o ordine cosmică la care suntem invitați să medităm chiar prin rugăciunea ”Tatăl nostru” când spunem : ”Precum în cer așa și pe Pământ”.

Magii de la Răsărit care au urmat traseul stelei Betleemului aveau cunoștință de acest lucru și credeau în semnele cerului. Așadar, oamenilor din vechime le-au atras atenția stelele mai luminoase, care grupate formează Constelații. După forma acestor grupări de stele, ele au primit nume: Berbec, Taur, Gemeni etc. Ce s-a mai observat analizând hărțile cerești desenate de-a lungul timpului? Că privite de pe Pământ, Constelațiile își schimbă poziția, se mișcă raportat la o stea fixă care în Emisfera nordică este Steaua Polară, iar în Emisfera sudică este Crucea Sudului.

Acum se afirmă că suntem sub influența Vărsătorului, intrăm în era Vărsătorului care se caracterizează prin armonie, aspirație spre înalt, când oamenii vor cunoaște  normele, noimele, ritmurile adecvate cu care vor intra în rezonanță.

Așadar, părăsim era Peștilor în care poate s-a vorbit prea mult vrute și nevrute – lucru neplăcut divinității – în timp ce omenirea ar fi trebuit să mediteze în tăcere la statutul și menirea ei pe Pământ. Dar ea ce a făcut? Vărsări de sânge, războaie nedrepte, crime abominabile, minciuni, vicleșuguri, trădări. Specia umană părăsește această eră –  prin cei care trăim acum – legați la gură, purtând măști, ca un simbol care ar trebui să ne pună pe gânduri, să ne trezim în al doisprezecelea ceas, noi care avem parte de această tranziție. 

În toate culturile mari găsim conceptul unei legături indestructibile cu o forță divină. De pildă, în budism se vorbește de Tao – un concept al filozofiei chineze care înseamnă „cale”, „metodă” și semnifică forța fundamentală care curge în toate ființele și lucrurile vii și aparent inerte din Univers. Este esența însăși a realității și prin natura sa, este inefabilă și indescriptibilă. În iudaism și creștinism avem conceptul unui Dumnezeu Creator al Universului, izvorul vieții. De-a lungul vremurilor teologi și filozofi, astronomi și ulterior, savanți din multe domenii ale științei încearcă să dea dea explicații pentru ca omul să ajungă la un stadiu de a înțelege, de a simți pe deplin esența vieții și a se bucura de darurile pe care le avem ca ființe de sorginte divină, înzestrate cu scânteia divină ” după chipul și asemănarea Sa”. Iată o observație fundamentală a lui Socrate: „O viaţă lipsită de conştientizare/autoexaminare/auto observare nu e trai de fiinţă umană”. În creștinism se vorbește de metanoia, de trezire, de nașterea a doua oară. De asemeni, în filozofiile orientale întâlnim termenul de trezie, trezire, eliberare din vechile tipare prin calea numită Spiritualitate, prin spiritualizare. Ce înseamnă Spiritualitatea?  înseamnă trezire… De ce este necesar acest lucru? Pentru că cei mai mulţi oameni, chiar dacă ei nu o ştiu, sunt ca niște adormiţi, fac lucrurile automat. Preiau totul ca atare, reflex, automat, încât s-a ajuns să se afirme că s-au născut adormiţi, trăiesc adormiţi fără să înţeleagă farmecul si frumusețea acestui lucru pe care îl numim existenţa umană.

Bun! Spiritualitate  înseamnă trezire, dar cum o obținem? Experimentând, trăind în prezent, fiind conștienți de clipa de acum, și urmând învățăturile oamenilor luminați care îndeamnă la: pace, la armonie, la înțelepciune și iubire. Oamenii se bucură de un dar minunat al divinității: se pot emoționa. Emoția fie ea pozitivă sau negativă este ca o șoaptă a inimii care nu te minte niciodată, de aceea se spune că trebuie să-ți asculți și să urmezi inima și nu rațiunea, care are scopuri care nu totdeauna te conduc la bine. 

Iubirea și conectarea (legătura) emoțională reprezintă totul. Suntem făcuți să iubim și să ne conectăm cât mai profund și mai intim unul cu celălalt. Suntem nefericiţi în relaţii dacă nu reuşim să iubim, să ne deschidem și să ne conectăm profund cu semenii noștri.  Când ne simțim deconectați, când simțim că nu mai există acea legătură specială, ne simţim singuri și nefericiți. Deconectați de la ce ? De la iubire desigur… De aceea am scris poate acest îndemn:

  • Trezește-te inimă-n iubire

 

În vârf de munte  însorit, binecuvântat

Înaintașii tuturor neamurilor au creat

După închipuirea minții și  puterea lor

Temple și ritualuri închinate zeilor.

 

Dar s-a auzit un zvon  din  om în om

De nașterea Prea iubitului  nostru Domn

Întruparea salvatorului sufletelor Iisus

Cum fost-a stabilit de Tatăl Luminii, sus.

 

Să vină aici, între oameni să-i învețe

Cum să se poarte, să le dea povețe

Să-și găsească a mântuirii lor cărare

Prin iubirea de Adevăr,  prin adorare.

 

Însă, omenirea subjugată de instincte

N-a luat seamă la a Lui învățăminte

Deși El oferă mângâiere și tămăduire

Oamenii nu sunt interesați de mântuire.

 

Merg în turmă spre desfrâu și îmbuibare

Uită de a Domnului sfântă chemare 

Apoi se miră că trăiesc însingurați

Suspinând după iubirea ca-ntre frați.

 

De aceea-ndemn: 

Viața să ne fie închinăciune

Trăită-n armonie și prin fapte bune

Să ne rugăm în răsărit ca și la adormire

Deschide-te inimă! Trezește-te-n iubire!

 

Atunci când suntem conectați la Sursa Iubirii, viața este mai bună, culorile mai vii. Am auzit, știm că Dumnezeu este Iubire, prin urmare când suntem îndepărtați de Dumnezeu ori mai rău, când rupem legătura cu El suntem ca niște rătăciți. Când această legătură este trainică ori se reface dacă a fost slăbită vremelnic, stările proaste dipar, depresia dispare, la fel și anxietatea. Conștientizăm micile bucurii, îi apreciem cu ușurință pe cei din jur, simțim un alt nivel de satisfacție și de fericire. Natura devine generoasă pentru noi, ni se deschid ochii lăuntrici, îi putem vedea măreția, frumusețea, îi receptăm mesajele. Ca schimburile de energie cu Universul să poată să se înfăptuiască fără opreliști – care de multe ori înseamnă boală – ca energiile să poată să curgă liber, să fie interschimbate, trebuie să nu ne baricadăm în spatele închistării, respingerilor, necunoașterii, zidurile personale de apărare trebuie să cadă, să oferim dragoste în primul rând pentru ceea ce este în jurul nostru: natură, vietăți oameni pentru ca la rândul lor, cei de aproape să poată să ne cunoască cu adevărat. Cu siguranță gândeam la acestea toate atunci când, aflându-mă la munte, într-o dimineață după ce ninsese toată noaptea, mergeam pe zăpada imaculată și am scris:

Împărtășire cu lumină

 

Miroase a alb şi a văzduh nuntit

In mine Doamne cu lumini ai miruit

Tot freamătul şi toată căutarea

Adormite în sămânţa lor, ca floarea.

 

Aici vin Îngerii Stelari să se adape

Din fluviu de lumină, nu din ape

Vor revărsa apoi întremător lumina lor,

Din Sfânt Potir, asupra stelelor.

 

Arhangheli veghetori grăbit aleargă

S-ajute ordinea ce veşnic se reîncheagă

De aceea, cu cap plecat să te închini

Ambasadorilor ce ne aduc lumini!

 

Vin heruvimii să săvârşeasă liturghie

Cât Dumnezeu va-ngădui să fie

Viaţă, bucurie, sub acest albastru cer

Plin de miracole şi mişcător mister.

 

Miroase a alb şi a văzduh nuntit

Tu, Doamne cu lumini ai miruit

Din nemărginirea Ta toată ființa, 

Primește Bunule acum recunoștința!

În concluzie să nu uităm că ne aflăm SUB SEMNUL VARSATORULUI  și suntem aici pentru a permite scopului divin al Universului să se manifeste prin noi în toată splendoarea așa cum a fost gândit. Să ne bucurăm de acest privilegiu de a trăi într-o era marcată de elementul apă, care este unul din elementele vieții. Fie ca această era să fie a APEI PURIFICATOARE,  pentru a permite gândurilor lumină și inimilor trăiri prefăcute în adevărate poeme – chiar dacă ele rămân nescrise.

                                                                                                       Elena Armenescu

Despre autor

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.