default-logo

Întâlnirile online ale conducerii UZPR cu membrii Consiliului Național Consultativ – dezbatere, decizie, acțiune

O nouă serie de întâlniri ale conducerii Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România cu șefii de filiale, care fac parte din Consiliul Național Consultativ al UZPR, s-a derulat în trei serii și a permis ca întregul Consiliu să participe activ la activitatea curentă de la centrul Uniunii și să se adopte hotărâri importante.

Punctând succint realizările de anvergură din ultima perioadă ale organizației – seria de succes „Săptămâna presei românești. Pagini luminoase de istorie”, care a fost puternic mediatizată în țară și peste hotare, și filmul „Odă lui Brăncuși. Pe calea eroilor” – președintele UZPR, Doru Dinu Glăvan, a anunțat că producția UZPR va fi difuzată de numeroase televiziuni la 19 februarie și ulterior. În ce privește seria „Săptămâna presei românești. Pagini luminoase de istorie”, aceasta va continua cu prezentări despre publicații emblematice – „Lumea”, „Magazin istoric”, „Tribuna economică”, „Gazeta sportuilor” etc., – prezentate de unii dintre cei mai reputați jurnaliști, membri ai UZPR, cu o activitate legată de aceste nume de referință. 

La întâlnirea cu conducerea centrală a UZPR au participat coordonatorii de filiale Sorin Blada (Deva), Mircea Pospai (Craiova), Nicolae Dinescu (Vâlcea), Dorina Sgaverdia (Caraș-Severin), Adina Andrițoiu (Gorj), Claudius Dociu (Prahova), Gheorghe Coandă (Dâmbovița), Dragoș Bako (Sibiu), Sorin Blada (Hunedoara), Paulian Buicescu (Olt), Nicolae Băciuț (Târgu Mureș), Vasile Filip (Arad), Maria Stanciu (Galați), Emanoil Dobrescu (Brăila), Cornel Cepariu (Bacău), Anca Dincă (Alba Iulia), Radu Comănescu (Radio România), Elena Câmpan (Bistrița), Firiță Carp (Editura Detectiv literar), Șerban Cartiș (Bihor), Dumitru Țimerman (Satu Mare), Silvia Pintea (Cluj). 

Întâlnirile au abordat în format extins tema Adunării Generale cu caracter ordinar care va avea loc în luna martie și pentru care a fost votat în majoritate formatul de întâlnire online, dată fiind situația pandemică încă pronunțată, care nu permite reuniuni față în față. „Oricât de mult mi-aș dori să ne vedem, va trebui ca pentru această Adunare Generală să ne adaptăm cerințelor timpului și să ne organizăm activitatea în deplină siguranță”, a punctat Doru Dinu Glăvan, care a reamintit, totodată, șefilor de filială că înscrierile pentru concursul „Sens și contrasens în mass-media”, cu materiale de presă publicate în anul 2020, se încheie la 1 martie.

De asemenea, în cadrul sesiunilor online de întâlniri cu membrii Consiliului Național Consultativ al UZPR s-a lansat pentru reprezentanții jurnaliștilor din organizație, cu o îndelungată activitate în breaslă, propunerea de a creiona reperele și cadrul profesional care vor trebui să stea la baza acceptării viitoare ca membri ai Uniunii a jurnaliștilor care activează în presa online.

 

Departamentul Comunicare 

 

  

Despre autor

Articole asemănătoare

Posted On 26 ian. 2021
, By
  1. stefan melinte Reply

    D-le Președinte UZPR DORU DINU GLĂVAN! Apreciez că, UZPR are în componența sa oameni de presă, radio și televiziune, care prin experiența lor îndelungată pot contribui în spațiul online, la îmbunătățirea imaginii UZPR, în relație cu opinia publică și de asemenea, la creșterea încrederii românilor în actul de informare, prin presa online ȘI REȚELELE DE SOCIALIZARE. Cred că, UZPR se poate regrupa masiv în spațiul online și poate deveni un influencer de forță în ciber-spațiul ROMÂNIA!

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.