default-logo

Aniversări. Evocări 2021. Octavian Goga si Caragiale la Arad

Argument 

Indubitabil, despre Ion Luca Caragiale  și prietenii absorbiți în literaturi, precum Prietenii literare, putem scrie foarte mult.

Am ales pentru Serialul „Evocări. Aniversări 2021”, acum, Octavian Goga și Ion Luca Caragiale (legând totul despre Aradul și pelerinii acestuia).

Prietenii literare. Evocări 

Se știe că Ion Luca Caragiale (în anul 1910) a vizitat, însoțit de parintele Dr. Vasile Lucaciu, la Budapesta, Societatea Petru Maior (fiind cazat la Hotelul Saskor, unde au fost prezenți cam 200 de studenți  români). De altfel, la semicentenarul acesteia, Caragiale (1912) a publicat un Almanah jubiliar.

Se cuvine să consemnăm cu fervoare că  președintele Societății Petru Maior era Sabin Evuțianu (n.1885, Pecica, Arad), care, la Serata studențimii române, a vorbit, precum distinsul Caragiale, despre iubirea de neam. Se poate prea bine înțelege cum Caragiale prefera în drumul său  spre Berlin să  își reverse cu avânt sufletul, oprind și în Ungaria, la Budapesta. Iar pentru cei care îl ascultau, era un deliciu  stilul  limbii sale împestrițate.

Despre aceste prilejuri, în care Societatea Petru Maior era sprijinită și promovată, sunt concludente strădaniile unor mari personalități (prof. Weigand, Emile Picot sau tipograful Dimitrie Birautiu).

Întâlniri de Temniță! De Taină! Amintiri!

„Și neamul înainte de toate” sunt cuvintele Maestrului Conu Iancu. 

„Prostia, suverana prostie, e totdeauna mai tare” sunt alte cuvinte rostite de Caragiale în 1912, când l-a vizitat pe Octavian Goga în temnița de la Seghedin din Ungaria. 

„Toată viața n-am putut să sufăr prostia”. își continuă Maestrul  pledoariile (conform Octavian Goga, Două morminte, București, 1916).

Mustrările lui Caragiale pentru Octavian Goga au rămas astfel întipărite și nu numai în conștiința unui trecut.

Paradoxal sau nu, în anul 1909, apare volumul semnat de Octavian Goga „Ne cheamă pământul” (an în care este arestat pentru un proces de presă și întemnițat la Budapesta). Cu toate acestea, va fi spiritual, prezent la Arad, scriind la Tribuna: „A murit un om. Ioan Slavici”.

Apoi, în 1912, este condamnat la Seghedin, ca urmare a publicării unui articol cu anumită tentă politică.

Așa se face că Ion Luca Caragiale „îl urechează” părintește și, fără a-l dojeni, îl îmbie „Am venit, băiete, am venit să văd cum o duci la pension (…) Uite, ți-am adus niște merinde și două sticle de șampanie”. Goga, însă, nu a cedat, iar în inchisoare a continuat să scrie: „Eu știu un basm” și „Poetul”.

Au fost mari cumpene în viața și creația lui Octavian Goga (anul acesta se împlinesc  140 de ani de la naștere ).

E foarte binecunoscut Crezul lui Goga despre condiția scriitorului de a fi „un deschizător de drumuri”.

Se mai cunosc și desele Întâlniri literare de la  Berăria „Gambrinus ”, din București, unde Goga a fost „citit” printr-un volum adus de Nerva Hodoș, timp în care Coșbuc juca șah cu Caragiale, iar acesta exclama jovial: „Mă, al dracului!… Da știi că are talent? Să bem câte o halbă în sănătatea lui!”

Această consacrare a lui Goga ca poet la Gambrinus (cf. Amintiri. O. Goga, semnat O. C. Taslauanu), precum și alte aspecte mai puțin știute, sunt acum demne de a fi scoase din umbră cu atât mai mult cu cât abundă în detalii despre prietenia dintre cei doi scriitori.

Magistrale sunt și rămân aceste evocări și aniversări și ce păcat că după alt Moment magistral (1944), Goga a fost îndepărtat din viața publică, iar mănunchiul său de cărți a fost ars în gropile de gunoi (Ion Dodu Bălan). Și  Rășinariul lui Goga a fost vizitat de Caragiale ca un însemn al prieteniei literare care i-a legat (e fapt, pe Goga chiar îl cunoaște tocmai la Berlin în 1904, sosit aici în scop de a-și continua studiile postuniversitare dar care, pentru Caragiale, s-a recomandat a fi student la Academia de Arhitectură!! Aici  a scris poemul „Oltul”, fără să  fi fost văzut râul (cf. documentar și foto Maria Berenyi). Dar, de fapt, și la Arad cei doi au participat pentru aplanarea conflictului iscat între redacția ziarului Românul și gruparea de la Tribuna.

De asemenea, între cei doi, permanența relațiilor se concretiza prin scrisori și vizite. Una dintre acestea (1910) îi prilejuiește lui Goga la Berlin de a-i mulțumi lui Nenea Iancu pentru sprijin și încurajări. Ultima întâlnire pe pământ românesc a celor doi a avut loc în 1911 în Zilele de Crăciun, iar la despărțirea definitiv-pământească de Caragiale (1912), Goga scrie în revista Luceafărul: „A murit Caragiale” (publicat ulterior și în volumul „Precursorii”). Prezent la funeralii, cu sufletul îndurerat (e vorba de 22 nov.1912, când trupul neînsuflețit al lui Caragiale este adus pe Aleea Scriitorilor București, în țară), Octavian Goga a depus o coroană, în numele Asociatiunii ASTRA. 

Au circulat și mai circulă multe și fermecătoare slove despre cei doi.  La vestea morții lui Caragiale, Goga scrie: „La Seghedin, în închisoare, unde ispășeam o pedeapsă, acolo l-am văzut ultima oară. (…) Când o carte poștală, când o telegramă, când un pachet cu cărți nemțești (…) venea zi de zi să-mi aducă mângâiere și să alunge urâtul. Marele Meșter atingea toată claviatura sufletului omenesc”.

Dar să consemnăm, ca amuzament, și epigramatice slove: „Cu ironia ta amară, / Amice Goga, ne înveți / Că tu ești Cântec fără țară / Noi… Țară fără cântăreți…” (Cincinat Pavelescu) „A scris, desigur, Manolache / Un fel de șlagăr, c-așa-i voga/Dar tu compari  pe orice… Lache / Cu un nemuritor ca Goga” (Sorin Beiu).

Concluzii

În primele decenii ale secolului XX, Aradul a fost locul de emancipare al personalităților culturale românești care au fost pelerini pe aceste meleaguri. Ziarul Tribuna Poporului își schimbă denumirea (1904) în Tribuna, iar în anul 1911 (110 ani, anul acesta) apare ziarul Românul, care avea redacția în casa lui Vasile GoldiȘ, de pe strada care și azi îi poartă numele. Printre colaboratorii de atunci, i-am regăsit și pe Caragiale și Goga care, în Muzeul Memorial „Vasile Goldiș” din prezent, au expuse documente, acte și o bogată corespondență.  Am dori, însă, să dăm timpul cu mult înapoi (1840) când a fost construit Hotelul Crucea Albă, azi Ardealul, un reper în viața Aradului și renumit nu numai pentru găzduirea unor concerte susținute aici de Franz Liszt, Johann Strauss, fiul lui Johannes Brahms, Pablo Casals, dar și pentru Serbările literare care au reunit nume ilustre ale vieții culturale românești și maghiare (Octavian Goga, Caragiale, Iorga, Coșbuc, Ady Endre, Moricz Zsigmond, Krudy Gyula ș.a.). 

 

Florica R. Cândea / UZPR Arad

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.