◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro29.03.2024

COSR a încheiat parteneriate cu Societatea Română de Televiziune, Societatea Română de Radiodifuziune și Agenția Națională de Presă

În perspectiva participării Echipei Olimpice „Team Romania” la Jocurile Olimpice Tokyo 2020, Comitetul Olimpic și Sportiv Român a anunțat încheierea unor parteneriate de colaborare cu Societatea Română de Televiziune-STRV,  Societatea Română de Radiodifuziune-SRR și Agenția Națională de Presă – AGERPRES. Acestea au la bază promovarea sportului, a mișcării olimpice, a performanței, valorilor naționale, precum și susținerea reciprocă a acțiunilor și programelor comune.

Președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român Mihai Covaliu și secretarul general George Boroi au marcat momentul de semnare a parteneriatelor alături de Doina Gradea, președinte director general al SRTV,  Georgică Severin, președinte director general al SRR și Claudia Nicolae, director general al AGERPRES.

„Aceste parteneriate vor reflecta în primul rând eforturile Echipei Olimpice „Team Romania” ai cărei sportivi se pregătesc să participe la Jocurile Olimpice Tokyo 2020 dar vor asigura și promovarea altor competiții sportive care se desfășoară sub egida Comitetului Internațional Olimpic (CIO), a Asociației Comitetelor Olimpice Europene (EOC) și vor contribui la promovarea valorilor olimpice – Excelență. Prietenie, Respect – în rândul publicului la nivel național. Suntem conviși că împreună cu Televiziunea Națională, cu Radioul Public și alături de  Agenția Națională de Presă vom oferi societății modele de urmat,  mult spirit și mândrie națională!”, a declarat Mihai Covaliu, președintele COSR.

„Avem aceeași misiune, să promovăm valorile naționale și să continuăm seria poveștilor de succes din sportul românesc. Vrem să menținem în atenție gloriile sportului tricolor  ca sursă de inspirație pentru generațiile actuale, pentru a transmite încredere sportivior și pentru a  întări oamenilor ideea că sportul e o alternativă sănătoasă pentru orice societate, mai ales în vreme de pandemie. Onoarea, demnitatea, spiritul de echipă și fair-play-ul, de care dau dovadă cei care practică sport de mare performanță, fac din membrii Team Romania, veritabile modele”, a punctat George Boroi, secretarul general al COSR.

„Alături de Comitetul Olimpic și Sportiv Român, Televiziunea Română se va implica cu toată energia în promovarea sportului, a mișcării olimpice, a performanței și a valorilor naționale, în acord cu misiunea sa publică. Parteneriatul cu COSR ne onorează și ne determină să aducem sportul românesc și mai aproape de telespectatorii TVR, în perspectiva participării Echipei Olimpice ”Team Romania” la Jocurile Olimpice Tokyo 2020.” , a declarat Doina Gradea, președintele director general al SRTV.

„Sportul este o componentă importantă a programelor radioului public. Transmisiunile în direct ale marilor competiții sportive, vocile și acuratețea comentariilor sportive care reușesc să treacă dincolo de cutia radioului și să ne plaseze, pe fiecare dintre noi, direct în tribune sunt componente ale misiunii noastre publice. Consider că este de datoria noastră să educăm tinerii să practice sportul, mișcarea în general, iar exemplele de succes reprezintă cel mai bun argument în susținerea acestui deziderat. Să nu uităm că, prima transmisiune la radio a unor Jocuri Olimpice a fost în 1964, de la Tokyo, iar începând din 1980, Radio România a transmis în direct toate edițiile Jocurilor Olimpice. Simbol al comunicării universale, radioul susține spiritul olimpic, valoarea sportului ca element de dialog între comunități, de promovare a păcii şi de încurajare a competiției corecte dincolo de orice fel de discriminare – când Jocurile Olimpice încep, armele tac!

Semnarea parteneriatului de colaborare cu COSR, parteneriat început acum 21 de ani, vine într-un moment extrem de dificil – după un an de privațiuni și suferință, sportivii de pe întreaga planetă vor fi din nou împreună la Jocurile Olimpice de la Tokyo, prima ediție a jocurilor olimpice moderne amânată în timp de pace, din cauza unei pandemii. Și alături de ei, prin intermediul radioului și al televiziunii vom fi noi toți, ascultătorii și telespectatorii din intreaga lume.”, a declarat Georgică Severin, președintele director general al SRR.

„Performanţa o fac sportivii, iar rolul nostru, al presei, nu este doar acela de a prezenta rezultatele, de a scrie despre poveşti de succes, ci şi de a promova fiecare efort al sportivilor, de a arăta publicului întregul traseu, cu suişuri şi coborâşuri. Este important să susţinem fiecare sportiv şi, mai ales, să înţelegem că în spatele unui rezultat stă munca unui om şi a echipei sale. Acest parteneriat ne onorează, suntem alături de o echipă care, sub steagul României, ghidată de fair-play, va lupta pentru performanţă. Munca este a sportivilor români care vor merge la Tokyo, dar acasă, în România, AGERPRES le va fi alături şi va face cunoscute lupta şi drumul lor spre succes. „, a declarat Claudia Nicolae, directorul general al AGERPRES.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *