default-logo

Despre femeile de pe frontul antipandemic

De mai bine de un an lumea este cufundată în una dintre cele mai perfide și mai nocive pandemii din istoria omenirii. Ultimele luni au adus speranța depășirii acestei restriști globale, prin punerea în circulație a vaccinurilor împotriva virusului SARSCoV-2. Orizontul de așteptare pentru ieșirea din criză este însă în continuare neclar, având în vedere atât ritmul relativ lent în care se desfășoară procesul de vaccinare cât și manifestarea încă vehementă a virusului atât timp cât o bună parte a populației nu va fi în afara oricărui pericol de contaminare. Maladia în sine a constituit însă doar o parte din răul care a afectat lumea întreagă. În afară de reculul economic grav, societățile au fost năpădite de o uriașă avalanșă de informații false, puse în circulație în beneficiul unor interese greu de identificat, preluate și răspândite din naivitate și ajungând să creeze un adevărat haos informațional, din cauza căruia mulți oameni nu au mai fost în măsură să distingă adevărul de minciună și să urmeze calea corectă pentru a se proteja. Mijloacele de informare în masă au contribuit, prin omniprezența și eficacitatea lor, cu vârf și îndesat la înstăpânirea infodemiei. Au fost mediatizate cu surle și trâmbițe stângăciile ocazionale ale sistemului de combatere a covidului, inexactitățile inerente sau accidentele, lăsându-se pe ultimul loc sau neglijându-se total reflectarea celui mai important segment al frontului antipandemic – efortul fără preget al corpului medical pentru salvarea vieții pacienților din spitalele și centrele dedicate luptei împotriva efectelor noului coronavirus.

Personal, am avut ocazia să constat, ca pacient, volumul, intensitatea și eficiența muncii pentru tratarea și vindecarea bolnavilor internați cu infecție de covid în unul dintre spitalele bucureștene. Depistat pozitiv în urma testului efectuat de către DSP, am început un tratament la domiciliu, în condiții de carantină. Întrucât însă starea sănătății mele se înrăutățea de la o zi la alta, m-am decis să apelez la serviciul de urgență. Sunând la 112, am fost surprins de faptul că legătura s-a realizat instantaneu, am precizat datele care mi s-au cerut și am primit răspunsul că voi fi contactat de ISU în cel mult trei ore. Nu am apucat însă să-mi organizez în minte un eventual comentariu negativ legat de această nouă perspectivă, pentru că după aproximativ zece minute am fost sunat de cineva de la ISU, care mi-a comunicat că, în maximum o oră, un microbuz special, care preia din mai multe locuri persoane aflate într-o situație asemănătoare cu a mea, se va afla în apropierea locuinței mele. ”Ora” respectivă a durat aproximativ 20 de minute. Pe scurt, în mai puțin de două ore de la apelul la 112 mă aflam, cu un set de prejudecăți despre sistemul de sănătate românesc invalidate, la camera de gardă dedicată bolnavilor de covid din incinta Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale Dr. Victor Babeș.

La camera de gardă, într-un antreu destul de mare în care era multă activitate, am fost așezat pe un scaun cu rotile lângă un tub uriaș de oxigen, la care am fost conectat printr-o sondă nazală, fapt ce mi-a permis să respir fără dificultate. Astfel am putut răspunde întrebărilor unei doctorițe tinere care, în picioare, completa formularul necesar pentru internarea mea. Într-un laborator din aceeași zonă a clădirii am fost supus primei radiografieri pulmonare, după care am fost instalat pe patul, devenit între timp liber, din camera de gardă, unde mi s-au prelevat probele biologice necesare analizelor medicale și mi s-a efectuat prima perfuzie. 

La jumătate de oră de la sosirea în incintă mă aflam deja într-un salon de la etajul III al Pavilionului A – Pneumologie. Diagnosticul stabilit era: pneumonie gravă, insuficiență respiratorie, infecție cu SARSCoV-2 în formă medie-acută. Nu voi intra în detalii referitoare la tratamentul ce mi s-a administrat. Menționez doar că a fost unul intensiv și s-a soldat cu refacerea stării mele de sănătate. Pe durata celor trei săptămâni cât am fost internat, am putut observa unele aspecte ce au determinat intenția prezentului articol.

În primul rând, spitalul este perfect adaptat, organizatoric, sub aspectul dotării și al specializării personalului, la necesitățile îngrijirii bolnavilor cu infecție de covid. Măsurile organizatorice sunt însoțite de o disciplină riguroasă, respectată de întreg personalul și impusă și pacienților. Curățenia exemplară, completată de dezinfectarea curentă zilnică și, mai profundă, săptămânală, creează un sentiment de încredere și confort.

În al doilea rând mi-a reținut atenția faptul că personalul medical și administrativ este alcătuit în proporție covârșitoare din femei. În cadrul unei activități fără preget, doctorițele stabilesc tratamentul adecvat pentru fiecare dintre pacienți și urmăresc efectele acestuia asupra stării de sănătate a acestora, asistentele medicale asigură aplicarea corectă a tratamentelor și țin evidența evoluției permanente a bolnavilor, infirmierele au sarcina de a face ca pacienții să dispună de maximum de confort pe timpul spitalizării, bucătăresele distribuie în saloane mâncarea, pregătită în conformitate cu tipul de tratament individual și eventualele comorbidități, îngrijitoarele sunt cele care răspund de ordinea, curățenia și dezinfectarea tuturor spațiilor cere au legătură cu actul medical aplicat pacienților.

Tot acest volum de muncă este prestat în schimburi de 12 ore (cu excepția personalului din serviciul de gardă, care este prezent în spital timp de o zi și o noapte), în condiții de maximă protecție a propriei persoane și a celor din jur împotriva infectării. Costumele speciale, realizate într-un design atractiv, nu spun unui privitor neimplicat nimic despre inconvenientul de a le purta. Ele sunt însă confecționate dintr-un material total impermeabil și astfel concepute încât să acopere corpul „din cap până în picioare”, prevenind orice contact cu mediul înconjurător. Doar ochii se văd prin vizieră și vocea se aude din spatele unei măști care protejează suplimentar nasul și gura. Stresul de a lucra și a transpira în interiorul unei astfel de cochilii care nu „respiră” justifică încadrarea activității în categoria condițiilor de muncă deosebite și/sau grele.

Pacienții sunt, la rândul lor, un factor care potențează complexitatea și dificultatea muncii personalului. Cei internați prezintă forme diferite de gravitate a infectării cu covid, ceea ce reclamă stabilirea de către medici a unor tratamente individualizate, cu durată diferită. Situația este mai complicată și mai sensibilă în cazul persoanelor cu comorbidități. Cel mai frecvent este vorba de diabet. Tratamentul cu care sunt obișnuiți pacienții „de acasă”, trebuie să fie strict separat de cel pentru combaterea covidului, orice interferență fiind extrem de periculoasă. De aplicarea corectă a măsurilor medicale stabilite se îngrijesc asistentele. Munca infirmierelor este „îmbogățită” de existența multor cazuri de neuropatie, persoanele afectate neputând sta în picioare sau măcar în capul oaselor, situație care creează, printre altele, probleme în legătură cu igiena corporală a acestora. În alte cazuri sunt afectate și mâinile, bolnavii respectivi având nevoie de ajutor pentru a putea mânca. 

Un element suplimentar de stres pentru personalul spitalului îl constituie comportamentul pacienților, în special al celor de sex bărbătesc. Regăsindu-se lesne în ipostaza de „cetățeni nemulțumiți” (de pildă de faptul că se află în spital, fără a le trece prin cap că vina le aparține și lor sau numai lor), de manifestările tovarășilor de suferință (care vorbesc prea tare sau „tușesc prea urât”), de orice mică disfuncționalitate, reală sau imaginară, de care s-ar face vinovate „femeile astea” (ca să folosesc o formulare eufemistică). Iar „femeile acelea”, fără a se arăta ofensate de injustețea sau reaua voință a nemulțumirilor și reproșurilor cu care sunt întâmpinate frecvent de cum intră în salon, dovedesc o admirabilă pricepere în a aplana nemulțumirile prin explicații răbdătoare, cuvinte de persuasiune sau alinare, prin glume care îi fac și pe cei mai morocănoși să-și piardă argumentul, eventual prin puneri la punct pe un ton bine temperat. 

Profesionalismul și responsabilitatea cu care aceste femei își îndeplinesc atribuțiile merită toată recunoștința noastră ca pacienți. Pentru a nu crea impresia că pierdem viziunea de ansamblu, precizăm că tot ceea ce am descris mai sus este doar o parte dintr-o implicare vastă și de mare complexitate ai cărei actori sunt conducerea și managementul spitalului, întregul corp medical și sectorul administrativ. Este o activitate ce se înscrie în efortul general al societății românești de combatere a pandemiei, ale cărui rezultate merită, dincolo de orice dubiu, o mai susținută aducere la cunoștința opiniei publice.

Un gând frumos de Mărțișor pentru femeile angajate în combaterea pandemiei nu poate lipsi, însă, ca încheiere a rândurilor de mai sus.

Nicolae Trandafir / UZPR




Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.