DESPRE CUVÂNT

Au fost timpuri când nume GRELE în cultura românească au rostit cuvinte GRELE care au rănit . Cu bună știință. Din interes personal.

Au fost timpuri când nume ONESTE nu au vrut  avantaje materiale sau poziții sociale, mai pe românește, compromisul, și au preferat să piardă TOT, și s-au retras în carapacea lor personală. Închiderea acestora a fost diferită. De la caz – la caz. Unii, vinovați ori ba, la Canal, Aiud, Gherla etc…; alții – cu domiciliu forțat (cazul lui Brătescu-Voinești), alții – pe la vreun schit sau mănăstire (a-l numi aici, cel mai cunoscut exemplu, Alexandru Lascarov-Moldovanu); alții – în cuibul familial (chiriași ambulanți, sau, căsătoriți la bătrânețe, precum Teodor Al. Munteanu); alții – ascunși în propriul cuib, cu frica-n sân etc. Unii dintre aceștia, cu foste simpatii politice, se temeau pentru pielea lor, săracii! Dar Alexandru Lascarov-Moldovanu nu s-a implicat deloc în politică. Singura lui înclinație, respectarea tuturor preceptelor morale și teologale. Dar a pătimit. Pentru credință, nu pentru implicare politică!

Concluzia? Pe scurt?

Cei care au rostit cuvinte grele în legătură cu marele sculptor Constantin Brâncuși, George Enescu etc. sau la Primul Congres al Scriitorilor din R.P.R (cel din 1956), au rămas, și peste, decenii, adică și în mileniu al treilea – nume grele. Laude postume? Cât cuprinde. Și există o motivație, corectă și justă (veți zice, și nu contest, în totalitate), opera. 

Pe de altă parte, acele nume care s-au dorit pierdute în neant – asta e! – au rămas, și rămân, nume mici/minore sau, și mai grav, INEXISTENTE. Această ușurință de a eticheta viața și activitatea unui intelectual român se face cu REA-CREDINȚĂ. 

Și deloc de neglijat, acum, adică, la acest timp prezent, nu mai vorbim de chingile vreunui partid (asemuit celui comunist). Nu! Acum e vorba de REA-CREDINȚĂ și crasă IGNORANȚĂ?! Posibil?!

Ba și mai și! Observăm, unele nume, dimpotrivă, sunt așezate, cu bună-știință, pe un trepied, pe care… nici nu vreau să continui, atâta timp cât citim frazări atât de elogioase, cam… de tipul… multilateralul talent… Ce putem citi ceva mai elogios de-atât?! 

Altora, ignoranță, până la etichetarea … Inexistent!

Poli și… poli!

Despre reflecție? Ce să mai zic?

Trimiți la vreo redacție vreo carte despre viața și opera vreunui UITAT de secol al XX-lea și… NIMIC! Ignoranță totală. Oare de ce?! Nu credeți că e o mare nedreptate să ignori opera unui scriitor?! NU vorbesc de cel care a trudit pentru a aduna materialul documentar. El nici nu mai contează. Contează NUMELE aceluia despre care se scrie.  E posibil ca să ajungă la o redacție o monografie – și să o ignori?  Cu regret, spun, se scrie preferențial. Mare păcat!

Domnilor redactori de reviste, ignoranța este un păcat față de un confrate de-al dvs. – de la timpul trecut. 

Un cuvânt de apreciere – sau de negare – s-ar cuveni. 

Întotdeauna. 

Nu aruncați cărțile la coș! 

E mare păcat!

Oare nu aveți coșmaruri, mai ales când e vorba de un confrate de-al dumneavoastră, care a trăit într-un alt timp, într-o altă epocă, într-o conjunctură nefavorabilă?!

Aplecați-vă, domnilor redactori de reviste, asupra tuturor monografiilor, pe care le primiți pe masa dvs. redacțională! 

Ar fi un gest nobil. 

Numele SCRIITORULUI despre care se face CETIRE merită o cât de mică atenție. Merită! 

Și dvs. veți ajunge … la timpul trecut. Să nu uităm!

 

Livia Ciupercă/UZPR



Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.