Scârță, delatorul vremurilor și chingile omului în triunghiul existențial

Dacă tot am vorbit despre zeloșii poporului, trebuie să reamintim faptul că ei, turnătorii la securitatea politică, erau patrioții de serviciu, veniți parcă din primordii. Pe vremuri, îi vedeam la orice colț de stradă, în echipele de muncitori, în familiile mai numeroase, pe scara blocului, în asociațiile de proprietari, în școli, în universități, în biserică, la cârciumă, oriunde…  Oameni, cărora le puneai, astăzi, sufletul pe tavă, spunându-le despre un mare necaz al tău, până în scăpătatul soarelui sau cel mai târziu, a doua zi, în zorii dimineții, te vindeau celor cu ochi albaștri și negri în cerul gurii. Câteva ceasuri mai târziu, meseriașii te scărmănau până la demolare, apoi te aruncau în niște boscheți, la marginea orașului, bine îmbibat în alcool, pentru a atrage, desigur, și oprobiul societății.  Cam aceeași, însă o idee mai rebrenduiți sunt și cei din ziua de astăzi, numai că prezența lor este mai ales în interiorul și de jur împrejurul partidelor politice. Acolo e acum puterea. Ironia  sorții stă în faptul că mulți dintre ei, dintre zeloșii vremurilor, și-au pierdut cătarea, rostul și folosul. Într-o astfel de situație, în ideea că dacă nu curge, pică, tot pe la ușile unșilor cu pâra și „informații” despre cum scârțâie mai alert sau fără grabă, vreunuia patul, în te miri care apartament. Cică, din astfel de turnătorii, sociologii ar putea trage, științific, concluzii după concluzii, despre sănătatea poporului.  

Unul, Scârță, de pe scara blocului în care, de curând, m-am mutat și eu, prins în una din horele momentului, m-a rugat să-i citesc cele de el scrise cu câteva ceasuri în urmă,  când a tot tras cu urechea și a privit pe gaura  cheii de la ușă, la tot ce mișca în interiorul clădirii. 

,,Domne comandant, io, Scârţă, ăla cu  duşumeaua, în seara asta, treaz, adică negustat, am văzut cu ochii mei chestiuni împotriva partidului şi împotriva orânduirii. Aşa că vă aduc la cunoştinţă că l-am văzut pe pocitul ăsta de Fircă Capdegloabă,  investit de partid cu credinţă, să-i culturalizeze cu doctrina sau să-i belească pe ţărani, acum trădător de stat… Şi ar mai fi… În consecinţă, cobora pe scări cu ambele putori cu care o viaţă s-a distrat, dar cu care la sfat, neam! Din acest motiv zic, conform stătutului în partid, că e, după aliniatul al şaşelea, mai mult decât poligam, că a trăit, când cu una, când cu alta,  încât unul ca mine, cu origini sănătoase, neam! Acu, târziu, la ora asta, când latră câinii peste drum, nu ştiu. Sunt la Drincă, ce o face ei doi derbedei împotriva moralei la partid, cu două, iar nu ştiu. Io, Scârţă, propun să luaţi la cunoştinţă şi să-i băgaţi la temniţă vreo câteva luni, pentru binele poporului, că e pericol mare pentru scară şi pentru neam. Că poate atenta şi la Scârţa mea. De- aia io zic să fiţi fermi şi să-l tăbăciţi ca să opriţi toate aceste nenorociţi. Că după aceea, Tăsică al meu, pâinea lui Dumnezeu, şi cu Scârţa face ei cele de trebuinţă şi pomana. Şi pentru dumneata! Nu mai semnezi că mă ştiţi cât de serios şi cât v-am servit cu cauza. 

Pentru totdeauna, Scârţă.’’

             – Ce să zic, domn` Scârță, genial! Scârție dușumeaua, nu?! Genial! Așa e! Cine fură azi un ou,- că așa zice și poporul, păi nu,  mâine poate atenta la Scârța… Iar dumneata cu jalba, cu raportarea! Ăla cu dușumeaua, absolut  genial? 

            – Ce vorbești?…  La fel zic și eu, jenial! Păi cum, el cu două și io neam? Io, care… Ai să mă cunoști, domne! Și of, of!… Patriot, până în pânzele albe! Când ei, hai cu colectivizarea, io, hai! Jenial! În 89, când ei, hai cu… eu, hai!  Jenial, domnule, iar Fircă, acu, na, când cu una, când cu alta, în poligam,…iar io, neam!

 Lăsând gluma la o parte, în încercarea de a da un fel de rotund  tuturor celor discutate, reamintim faptul că pe parcursul întâlnirilor, am abordat, în genere, teme despre Om, despre Natură și Dumnezeu, teme din care, fără prea mult efort, relaționarea între acestea, a mustit la vedere. Din tot ce am discutat, sintetic vorbind, e de reținut ideea conform căreia, excesul, în varii forme, rupe echilibrul, scoate omul din matca sa și omenirea din firesc.  Rețineți că până și iubirea aproapelui, la propriu, poate însemna chin, aici, pe pământ, înaintea scoaterii acestuia spre ceruri. 

Ca să înțelegeți mai bine spusele mele, am să fac trimitere la unul din președinții USA, din secolul al XIX lea, Ulysses S. Grant, fost general în timpul războiului Nord-Sud, general căruia, o revistă din vremea respectivă îi publică, în semn de omagiu, în urma victoriei obținute în lupta cu armata unui alt comandant, Lee, o caricatură în care, pe vârful unui munte, Grant trage tacticos dintr-un trabuc. Americanii l-au considerat pe Ulysses S. Grant salvatorul lor, l-au împins în scaunul prezidențial, iar cei ce îl iubeau la propriu, din prea multă dragoste, în semn de recunoștință, i-au trimis, în dar, mii de cutii de trabucuri. Ulysses, în scurt timp, a devenit un fumător înrăit, iar fumul, nicotina, gudroanele etc., i-au provocat un cancer în gât și la baza limbii, iar boală l-a ucis la doar 64 de ani. 

Revenim pentru a repuncta și faptul că atunci când omul tinde a fi el însuși Dumnezeu sau deasupra acestuia, firescul, în istoria omenirii, a însemnat autodistrugere, a însemnat sfârșit,  cu șanse reduse de a o mai lua de la început fără pierderi, și fără chinuri. Amintiți-vă de parabola cu Lucifer, heruvimul din Vechiul Testament, devenit diavol, răul suprem, ce s-a infiltrat, prin vicleșug, până și în mintea și sufletul omului adamic, instabil, cu o conștiință de sine parcă de împrumut. Nu uitați nici de nimicirea Babiloniei sau a Cetății Tir, ultima, cetate în care Alexandru Macedon nu a lăsat nici măcar un suflet în viață, evident din cele 7000 găsite la căderea acesteia.

De asemenea nu trebuie uitate nici  pandemiile prin care a trebuit să treacă omul în perioada de dinainte de Cristos, molima hittită, sec XIV-sec XIII î.Hr., din Evul Mediu Timpuriu, secolul al II-lea, anii 164-166, Evul Mediu târziu, sec al XIV, începând cu anul 1347, an în care un număr de 12 corăbii comerciale, sub pavilion genovez, au intrat în portul sicilian Messina, cu oameni morți sau plini de bube negre, apoi, în plin Război Mondial, începând cu 1918, și, desigur, cea din zilele noastre. 

Așadar, în măsura în care ne dorim un echilibru al omului în micro și în macro universul său, în funcție de relațiile sale, concomitente cu Dumnezeu, Natura și Lumea, el, omul, trebuie să se plaseze, veșnic, în centrul de greutate al unui triunghi echilateral. Doar din acel loc va putea fi la o distanța egală față de latura manifestă a lui Dumnezeu, a Naturii și a Omenirii în același timp. Doar rămânând în acel loc, în centrul de greutate al unui triunghi echilateral,  va viețui pașnic, într-un rotund-micro univers al său, cercul înscris în triunghiul echilateral, și, repet, doar dacă rămâne în acel loc, va avea un macro-univers stabil, macro-univers creionat de cercul circumscris aceluiași triunghi. Fig. 2 

Fig. 1

  Pentru mai multă claritate: 

Punctul „C” – vârf al triunghiului = Dumnezeu – pol sau centrul existențial al divinității;

Punctul „A” – vârf al triunghiului = Natura – pol sau centrul existențial al naturii;

Punctul „B” – vârf al triunghiului = Lumea – pol sau centrul  existențial al lumii;

Latura BC, latura manifestă a divinității în raport direct cu B (natura) și A (lumea); 

AC,   latura manifestă a divinității în raport direct cu natura; 

AB, latura manifestă a Lumii, în raport direct atât cu natura cât și cu divinitatea;

Punctul M, ce reprezintă locul  în care trebuie plasat omul; centrul de greutate al triunghiului, precum și centrul cercului înscris și circumscris acestuia. 

Punctele A, B, C se găsesc pe cercul de centru M. Cu alte cuvinte punctul „M” este centrul celor două universuri existențial și de așteptare a omului, este locul ideal în care omul se află într-un echilibru existențial, cu toate celelalte forțe. Pentru a fi în această situație, omul trebuie să-și cunoască bine și locul, și menirea.

Unghiul A=B=C = 60 de grade 

Prin urmare, orice modificare a unuia dintre unghiuri, oricare mutare nefirească a omului, orbit, de cele mai multe ori, de forțe politice, de forțe obscure și de către el însuși, altfel spus, orice mișcare și manifestare utopică a individului, mai ales sub imperiul binelui comun, înseamnă, cum am spus, deformarea universului de așteptare, a universului existențial, apoi, pierderi și suferință umană de neimaginat. 

  Fig 2

 

  1. După cum ai văzut, viața poate fi complicată, dar și simplă, în măsura în care o consideri, pe de o parte, un dar unic, pe care trebuie să-l prețuiești, pe de alta, o sumă de norme în interiorul cărora, libertatea ta se sfârșește unde începe libertatea altuia. 

În altă ordine de idei, triunghiul despre care am tot vorbit mai sus, are, pe oricare latură, în interiorul celor două cercuri, în fiecare punct de pe suprafața sa, subiectivitate cât cuprinde și doar ici, colo, raționalitate de context, susținută atât de experiența intelectuală, cunoaștere teoretică etc, câștigată cu trudă, în timp, cât și de experiența de viață.  Dacă raționalitatea e atât cât trebuie să fie, iar tu, ca om, vei putea oferi cel puțin cât  ai să ceri vieții, drumul tău, de-a lungul ei, îți va fi fără prea mari poticneli. Însă fericirea ta va veni doar din dragoste, când vei putea dărui, ierta, ajuta, iubi, punând suflet în tot ce ai să faci, fără a cere ceva în schimb.

Pentru a putea trece chiar și prin foc, dacă va fi cazul, fără ca făcările să te atingă, prețuiește, înainte de orice și oricine, adevărul. El este singurul tău protector. Restul sunt umbre ce stăruie întru disperarea tuturora.

Nicolae Bălașa / UZPR

Despre autor

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.