La comemorarea de anul acesta a martiriului lui Horea și Cloșca de pe Dealul Furcilor de la Alba-Iulia, din 28 februarie 1785, organizată de Societatea Avram Iancu, la grupul statuar al răsculaților din Cluj-Napoca, opera sculptorului Ion Vlasiu, istoricul Tudor Sălăgean a ridicat în cuvântarea sa omagială o problemă de periodizare a istoriei românilor, provocată de eroii țăranilor din Munții Apuseni. Istoricul susținea că sunt voci istoriografice care consideră răscoala lui Horea începutul de fapt al epocii moderne a României, nu revoluția lui Tudor de la 1821. El a evidențiat în excursul său, importanța ecoului răscoalei moților de la 1784 pe plan internațional, atât în presă, cât și în cancelariile lumii. Sigur că, în acest sens, revoluția lui Tudor Vladimirescu din 1821 a fost doar o mică ”zaveră” (conform cronicarilor munteni) și o ”anexă” a răscoalei grecilor eteriști pentru independență în presa și opiniile diplomaților epocii. Cred că o nouă incursiune făcută cu curaj, de cercetare a revoltei moților de la 1784, ne va lumina, astfel: nu mai este veșnica dilemă și polemică a istoriografiei române David Prodan versus Ștefan Pascu din anii `80 ai secolului trecut: răscoală sau revoluție, ci o problemă de periodizarea a istoriei românilor. Încă din perioada interbelică lucrurile erau clare pentru istoricii momentului. Din titlul cărții ”Revoluțiunea lui Horia în Transilvania și Ungaria 1784-1785”, Nicolae Densușianu a ales calea revoluționară a mișcării moților pentru libertate și emancipare socială. ”Declarația de la Deva” a răsculaților este un program revoluționar pur în climaxul epocii, avant la lettre față de revoluția franceză de la 1789. Insistența lui David Prodan din monumentala lucrare în două volume ”Răscoala lui Horea” are în subsidiar sechele marxiste de interpretare a evenimentului, doar ca o ridicare socială a țăranilor oropsiți, în realitatea mișcarea lui Horea, Cloșca și Crișan este mult mai complexă și profundă cu legături ascunse avute în interiorul curții imperiale, masonerie și servicii secrete ale țarinei ruse Ecaterina a II-a. Știu că în epoca comunistă, opinia lui Ștefan Pascu, care considera revoluție ridicarea moților de la 1784 era interpretată doar ideologic în empatie cu dictatura lui Ceaușescu, care se dorea tot revoluționară. Paradoxal, Ștefan Pascu în lucrarea ”Revoluția populară de sub conducerea lui Horea” (1984) avea dreptate și sublinia cu acribie documentele revoluționare ale mișcării lui Horea, care în fondul ei a fost și una religioasă de resurecție a ortodoxiei conduse de preoții din ”religia veche”, cum spun actele cancelariei austriece, sub influența lui Sofronie de la Cioara.
În 1976, după studii frecvente în Occident și cercetări exhaustive la arhivele din Bruxelles, istoricul clujean Nicolae Edroiu în cartea ”Răsunetul european al răscoalei lui Horea (1784-1785)” a dezvăluit ecoul uriaș pe care l-a avut în conștiința europeană, elitele intelectuale occidentale, cancelarii și presa mondială, până în SUA și America latină, insurecția revoluționară a lui Horea, Cloșca și Crișan. Acest ecou nu putea avea o așa de mare importanță și răspândire fără un lobby ocultat de istoriografie, a sprijinului subteran a unei asociații secrete pan-europene de care Horea s-a folosit sau a fost folosit. În comparație, revoluția lui Tudor de la 1821, care isotriografia epocii a numit-o doar răscoală, nu s-a bucurat nici pe sfert ca influență europeană și mondială. Sigur că pe principiul naționalității și emancipării ”partidei naționale” din Valahia și Moldova, istoricii Bălcescu, Xenopol, Giurescu sau Iorga au pus revoluția de la 1821 ca dată jalon a începerii perioadei moderne. Consider că printr-o nouă cercetare a documentelor de arhivă și conexiunile internaționale ale revoluției lui Horea s-ar putea reconsidera anul 1785 debutul epocii moderne în istoria românilor. După momentul Horea, puterea austriacă, prin Iosif al II-lea, desființează iobăgia, iar pe plan național se năștea Supplex Libellux Valachorum, care este cel mai modern program al partidei naționale înainte de revoluția munteanului Tudor. De asemenea, Școala Ardeleană se naște ca urmare a revoluției lui Horea, cu un program cultural modern în spiritul francez al egalității, libertății și fraternității, încă de la 1791, care nu are nicio legătură cu era medievală. Deci epoca modernă a românilor poate fi recreionată, începând cu revoluția lui Horea din 1784, ale căror consecințe sociale, politice, economice și cultural-naționale s-au observat imediat și percepute ca atare de elita în formare a românilor de pe ambele versante ale Carpaților. Epoca modernă a românilor începe în 1785. Este o provocare la care istoriografia română trebuie să răspundă și să reevalueze etapele istoriei noastre. Ar fi și o reechilibrare a influenței robuste ardelene față de Muntenia, ca centru al ”partidei naționale” de la începutul secolului XIX.
Ionuț Țene UZPR