◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro29.03.2024

Rațiune și simțire. Despre echilibrul presei în pandemie

Rațiune SAU simțire?

Dilema personajelor de secol XIX (rațiune sau simțire?) se rezolva, în celebrul roman al lui Jane Austen, după îndelungi frământări, printr-o formulă conjuncțională – rațiune și simțire –, capabilă să exprime echilibrul perfect al umorilor interioare care făcea să funcționeze destinul unui om, dar și al societății engleze de epocă victoriană. Înțelepciunea căpătată de surorile Marianne și Elinor Dashwood, în urma unor experiențe de viață dureroase, le maturiza și le făcea posibilă existența într-o lume în care falsul, ipocrizia și formalismul subjugau adesea mintea și inima trăitorilor vremii. Lumea contemporană rămâne, din păcate, supusă acelorași tare, partajată încă între rațiune și simțire, dar eșuând în concilierea lor, cea care definește, de fapt, omenescul. „Criza spiritului american” contemporan, despre care vorbea, într-un eseu recent Allan Bloom, nu surprinde doar o filosofie politică locală, ci una globală, adâncită de criza sanitară mondială, care a făcut să iasă dureros la vedere vulnerabilități social-umane pe care, cu goală mândrie și plini de prejudecată, credeam că le-am depășit – rezistența în fața bolilor, în fața naturii și a limitelor omenești.

Mândrie și prejudecată

Tot ca în geopolitici, criza se reflectă și în presa noastră, la fel de divizată de aceeași dilemă austiniană. Suspendată între animus și anima, între gândire și sentiment, ea ratează uneori esența omenească și umanitară a nevoii de a ști în vremuri grele, alegând să impresioneze mai mult decât să informeze, ori să informeze, dar să nu impresioneze, când ar putea să impresioneze prin informație și să informeze producând impresie. De aici și alunecările alarmiste de ton gazetăresc și imagine, care generează adesea efectul invers, al neîncrederii și al respingerii din partea consumatorului de produs diaristic. E, probabil, mândria jurnalistică ori prejudecata diverselor concerne de presă și televiziune, în termenii aceleiași vizionare Jane Austen, care dictează politici editoriale subordonate altor interese decât ale publicului. Astfel, teoriile conspirative, mărturiile luate în situații tensionate pentru subiect (clișeicele întrebări de tipul „Ce-ați simțit când….?”) sau imaginile „de la telespectatori”, surprinse imperfect cu telefonul, „nu fac o presă”, cum ar spune Kogălniceanu la 1840. Excesul, în goana după rating, poate prejudicia jurnalismul la fel ca schisma dintre minte și suflet în actul de presă. Experimentul generării informației jurnalistice de către roboți cu hard de computer, dar fără inimă, realizat la începutul anilor 2000 în America (o încercare de „presă-fractal”) a produs dezinteres public pentru articolul de ziar obținut, fiindcă el omitea tocmai fondul sufletesc uman al textului și al imaginii. În sens invers, un articol/reportaj subiectivizat, puternic amprentat emoțional, poate fi manipulatoriu, inducând publicului o stare interioară prestabilită, cu ajutorul emoției. Prin urmare, numai o horațiană aurea mediocritas, ca măsură în toate, o cale de mijloc și un echilibru al celor două elemente – minte și suflet – pot asigura îndeplinirea misiunii presei, mai cu seamă în vremi de restriște. 

Rațiune ȘI simțire!

Deși pare un produs de laborator, în condiții sterile, de învățământ jurnalistic universitar, acest echilibru între cele două componente este (mai) greu de găsit. El implică dăruire și efort din partea creatorului de presă, făcând diferența între jurnalismul autentic și cel de fațadă, cu interese canalizate diferit – primul, către receptor, al doilea, către autor. „Justa cumpăn-a gândirii” și a simțirii, cum își dorea în toate Eminescu, dă și măsura excelenței în articolul ori relatarea de presă (scrisă și audiovizuală), mai ales atunci când evenimente tragice, precum boala sau moartea, le generează. O și mai mare provocare o reprezintă însă prelungirea acestora, fapt care naște, inevitabil, rutina în percepția publică și, implicit, în audiență, de unde și căutarea unor noi forme de transmitere, dar și pericolul alunecării în exces de sentiment. Pentru evitarea unor derapaje afective, cumpăna dintre rațiune și simțire se dovedește din nou eficientă, informația și fundalul ei emotiv rămânând formula cea mai aproape de adevăr și marcă a maturității jurnalismului unei societăți care a pornit ea însăși spre o dureroasă, dar necesară maturizare, ajungând acum la o tragică răscruce de drumuri. Quo vadis?

Corina POPESCU

 

(Revista UZP nr. 20/2020)





Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *