CĂRĂȘENI DE NEUITAT VOL. 41

Teribilă trudă și necontenită pasiune se găsesc cu prisosință în cele 41 de volume cu titlul sugestiv ”Cărășeni de neuitat” ale neobositului profesor universitar doctor Constantin C. Falcă, a cărui operă a apărut la aceeaşi prestigioasă editură Eurostampa din Timişoara, în condiţii grafice remarcabile de la prima serie antologică și până la acest volum.

 Domnul Prof. Dr. Constantin Falcă, cu o reputaţie aparte in lumea ştiinţelor şi a catedrei universitare, a devenit de zece ani un real și generos promotor al valorilor cărășene, a personalităților cu care acest spațiu cultural se mândrește și care merită o bună aducere aminte. Întreaga operă a Prof.Dr. Constantin Falcă este o restituție a memoriei celor care au fost piloni de nădejde ai culturii și istoriei bănățene.

Imi aduc aminte de o discuție avută cu dl Falcă după apariția vol XV, când mi-a arătat două agende pline de nr. de telefon a celor cu care a vorbit căutând informații biografice pentru elaborarea medalioanelor în volumele ”Cărașeni de neutat” și atunci am conștientizat ce muncă titanică a reușit acest om, modest, dar în care se simte vâna de țăran și acea tenacitate benefică de a duce lucrul până la capăt.

Seria a XLI-a, în cele 190 de pagini cuprinde, după tipicul obişnuit, o prefaţă bine ticluită a dlui Alexandru Stupariu-Șirianu, după care urmează 64 medalioane și multe completări la medalioanele apărute.

În  multitudinea medalioanelor ce apar în noul volum al cărăşenilor vreau să menţionez măcar în treacăt, numele unor reputaţi oameni de cultură, cu care Banatul se mândrește ca: Alexandru Atnagea, Petru Belu,Nicolae Bogoievici, Ioan Budescu, Nicolae Cenda, Traian Constantin, Nicolae Corneanu, Doina Bogdan Dascălu, Gheorghe Doran, Pavel P. Filip, Traian Lalescu, Ion Marin Almăjan, Paul Miclău, Emil Novacovici, Petru Oallde, Iosif Iuliu Olaru, Ioan Opruț, George Popovici, Traian Trifu Căta și mulți alții.

Opera dlui Constantin Falcă fragmentată până acum în cele 41 de părți este și folositoare și necesară, fiind un instrument de lucru adecvat cercetătorului culturii și istoriei bănățene, operă pe care eu o doresc continuată și nutresc vii speranțe că așa va fi.

 

Ioan Traia

Președintele Asociației Publiciștilor Presei Rurale din Banat

 

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.