Moșii de iarnă / Pomenirea celor adormiți în Domnul

Cunoscutul profesor dr. Badea Cireșeanu, autor al unui prestigios tratat de Teologie liturgică: Tezaurul liturgic al Sfintei Biserici Creștine Ortodoxe de  Răsărit, tomul III, București, Tipografia „Gutenberg”, 1912, p. 351, scria: „Sfânta noastră Biserică, ca o maică duioasă, întâmpină pe fiii ei când, în stare de pruncie sosesc pe lume, îngrijește de creșterea lor religioasă, se veselește când ei se căsătoresc și le merge bine, le împărtășește cu blândețe misteriile (tainele n.n.) sale, se roagă pentru dânșii când sunt bolnavi și nenorociți, îi petrece cu rugăciuni și cântări până la mormânt, când ei încetează din viață, iar după moarte, se roagă lui Dumnezeu pentru iertarea păcatelor lor”.

Badea Cireșeanu menționează, de asemenea, că potrivit rânduielilor creștine și Constituțiunilor Apostolice, pomenirea celor adormiți în Domnul se face la 3, 9, 40 de zile după plecarea la ceruri, la 3 și 6 luni, precum și la 3 și 7 ani (p. 382).

Pe lângă soroacele amintite, Biserica a mai rânduit și alte zile pentru pomenirea credincioșilor care au „plecat din moarte la viața” veșnică, cum sunt sâmbetele din Postul Învierii Domnului sau Postul Mare.

Din rândul acestor zile de pomenire face parte și Sâmbăta lăsatului de sec de carne, cunoscută și cu numele de „Moșii de iarnă, pe care o cinstim, anul acesta, la data de 6 martie.

Profesorul dr. Badea Cireșeanu ne învață că Biserica, formată din preoți și credincioși, se roagă pentru iertarea păcatelor celor adormiți, întrucât mulți dintre ei nu au avut răgazul necesar de a se pregăti pentru „marea trecere”. Astfel, unii au murit pe neașteptate, de moarte năpraznică, în război, accidente, calamități naturale, așa cum sunt pomeniți în rânduiala pregătitoare a sfintei Liturghii, numită Proscomidie (trad. a aduce, a pune înainte, a oferi Cinstitele Daruri), fapt pentru care urmașii se roagă pentru ei.

Rugăciunea pentru cei adormiți înaintea duminicii când se lasă sec de carne, adică ultima zi când mai consumăm carne, până la Paști, o înălțăm către Dumnezeu ca, în perspectiva înfricoșatei judecăți, să aibă milă de sufletul lor și să-l așeze în „Cartea vieții”, în sânurile lui Avraam, în latura celor vii, în împărăția cerurilor și în raiul dreptății, unde drepții se odihnesc” (Molitfelnic, București, Ed. Institului Biblic și de Misiune Ortodoxă, 2019, p. 410).

În cadrul rânduielii oficiate la „moșii de iarnă, de vară și de toamnă” ne rugăm pentru strămoși, moși, părinți, frați, surori, fii și fiice, pentru toate rudeniile noastre care au adormit întru dreapta credință, dar și pentru ctitorii bisericilor, mănăstirilor, așezămintelor bisericești și filantropice, pentru slujitorii Bisericii: arhierei, preoți, diaconi, monahi și monahii, pentru eroii și martirii care și-au jertfit viața pentru apărarea credinței, a țării și a unității naționale.

Pomenirea moșilor și strămoșilor, a membrilor familiei noastre și a tuturor celor mai sus amintiți o săvârșim sâmbăta, pentru că aceasta este ziua în care Domnul nostru Iisus Hristos a stat cu trupul în mormânt și cu sufletul în iad, ca să-i ridice, să-i elibereze de acolo pe cei drepți, adormiți din veac. Sâmbăta este deschisă, totodată, spre duminică, ziua Învierii cu trupul a Mântuitorului Iisus Hristos, minune pe care s-a întemeiat credința noastră, așa cum rostim în Simbolul de credință: „Aștept învierea morților și viața de veci. Amin”.

Sâmbăta morților sau „moșii de iarnă” marchează începutul sâmbetelor din Postul Mare, Postul Sfintelor Paști, zile de reculegere și de rugăciune rânduite de Biserică întru pomenirea celor adormiți „din neam și până în neam”.

Pregătirea credincioșilor pentru această rânduială de pomenire este atât de natură spirituală cât și materială.

Din punct de vedere spiritual, înălțăm smerite rugăciuni către Tatăl ceresc pentru iertarea păcatelor și odihna sufletului celor adormiți, în dreapta credință, din neamul nostru, știuți și neștiuți, având credința că „mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului” (Iacov 5, 16).

Tradiția creștină ne învață, apoi, să însoțim rugăciunea cu fapta cea bună, cu jertfa de pomană pe care o oferim, din dragoste frățească, celor necăjiți, bolnavi și nevoiași, așa încât pomenirea să nu fie doar un act liturgic, ci și un binevenit prilej de a face milostenie în numele celor pe care îi pomenim.

Pe masa de pomenire, credincioșii așază, din vechime, colivă, colac de grâu curat, vin și lumânări, aceste elemente, fiecare în parte și toate la un loc având semnificația lor. Coliva simbolizează nemurirea sufletului, colacul și vinul simbolizează Trupul și Sângele Domnului vărsat pentru iertarea păcatelor noastre, iar lumânarea aprinsă îl simbolizează pe Hristos, „lumina lumii” și ne învață să trăim viața în lumina Evangheliei Sale.

Acestea sunt rânduielile noastre creștinești, cu ele ne-am născut, în ele trăim și prin ele ne înveșnicim, având în suflet credința în înviere și viața veșnică, magistral exprimată de către dreptul Iov: „Dar eu știu că Răscumpărătorul meu este viu și că El, în ziua cea de pe urmă, va ridica iar din pulbere această piele a mea ce se destramă” (19, 25).



                                                                          Preot Ionel Popescu / UZPR

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.