◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro28.03.2024

Mircea Miclea: Directorul școlii trebuie să poată selecta profesorii, pentru reușita elevilor / Autonomia școlii se poate realiza dacă școala își alege singură conducerea

Directorul de școală nu are în prezent nicio putere în selectarea resursei umane, care este critică. „Tu, ca manager de școală, trebuie să poți selecta profesorii, dacă vrei să ai o calitate bună a elevilor”, pentru că „factorul esențial în reușita elevilor este calitatea profesorilor”. Avertismentul vine de la profesorul Mircea Miclea. Dacă revenim la forma inițială a legii educației, „principiul rămâne acela că școala trebuie să fie actorul principal în sistemul de educație, școala condusă în primul rând de Consiliul de Administrație”, a declarat fostul ministru al Educației.

În prezent, „pentru că profesorii nu sunt angajații școlii, ci profesorii sunt angajații sistemului național de educație, degeaba părinții semnalează că un profesor este incapabil, directorul nu poate decât să ridice din umeri. Nu e angajatul lui”, a explicat Mircea Miclea.

În cadrul dezbaterii „Profesionalizarea și depolitizarea funcției de director școlar” organizată de senatorul USR PLUS Ștefan Pălărie, fostul ministru al Educației a explicat cum a gândit și transpus în Legea educației din 2011 procesul de conducere a școlii și ce poate făcut în prezent.

Miclea a declarat că directorul ar trebui să încheie contractul de muncă cu Consiliul de Administrație al școlii din care fac parte și părinții și autoritatea locală, nu ca în prezent cu inspectoratele școlare județene. „E singura modalitate de a învăța comunitățile să aibă grijă de școlile lor. E un proces de învățare și, ca orice proces de învățare, o să aibă erori. O să apară și situații neplăcute, dar în final vom învăța comunitățile să aibă grijă de propria lor școală. Ele o să simtă că școala e a lor. Altfel, o să considere școala ceva în exteriorul lor. De aceea, mereu e ușor să dai vina pe școli, să spui mereu că școala e de vină, pentru că nu simt că școala e a lor. Simt că școala e undeva separată de ei ca comunitate, le prestează un serviciu, ei nu o controlează în niciun fel și acum nici nu au control asupra școlii. Dacă tu ca părinte te duci la școală și ai toate dovezile că profesorul respectiv nu-și face datoria și nu poți face nimic, ce control? E o gargară să spună că controlează”, a susținut Miclea.
Mircea Miclea, cele mai importante declarații:

“În continuare susțin că modul în care am gândit atunci [la conceperea Legii educației nr. 1 din 2011, în vigoare și astăzi, dar cu foarte multe modificări – N.Red.] era mult mai viabil decât ce s-a făcut, din păcate, prin modificările ulterioare. Ideea de bază a fost de a apropia cât mai mult decizia de locul unde are loc procesul, adică de a apropia decizia la nivelul directorului de școală, nu la nivelul inspectoratului, și ca jucătorii principali în educație să fie școlile, nu inspectoratele. Inspectoratele pot să aibă o anumită numire, poate inspectorul general să facă politica unui guvern în teritoriu.    

Mecanismul pe care l-am gândit și pe care în continuare îl susțin este acesta: autonomia școlii se poate realiza dacă școala își alege singură conducerea. Am spus atunci în lege că Consiliul de Administrație al școlii era, potrivit Legii, format jumătate plus 1 din oameni din afara școlii reprezentând părinții, adică beneficiarii actului educațional, și reprezentanți ai comunității locale. Ideea era așadar de a descentraliza conducerea, de a nu lăsa puterea în interiorul școlii, ci a da-o în primul rând în mâna beneficiarilor. Acest Consiliu de Administrație organiza concursul, nu așa cum s-a făcut prin modificările ulterioare că inspectoratele organizează concursul, pentru că aici începe totul: Inspectoratul Școlar poate să facă un audit, găsește o greșeală, dintr-o dată directorul respectiv e demis sau demisionează pentru că i se spune că o să i se găsească alte greșeli, iar concursul este organizat de inspectorat care este numit politic. Și aici se rostogolește totul așa cum dorește un anumit factor politic la un moment dat.

În logica aceea era altfel: Consiliul de Administrație (CA) organizează concursul pentru ocuparea funcției de director, pe baza unei metodologii stabilite la nivel național. Metodologia trebuie să fie unică, chiar dacă unele lucruri pot să fie lăsate la cheremul școlii sau al CA, dar esența metodologiei trebuie să fie unitară. Pe baza acestei metodologii care era stabilită de Ministerul Educației prin ordin de ministru al Educației se constituia comisia de concurs, compusă dintr-o persoană din partea inspectoratului, o persoană din partea cadrelor didactice, reprezentantul consiliului local și alți membri – urma să se stabilească mai precis în această metodologie. Dar ideea era de a lăsa această comisie să fie formată în primul rând de oameni care erau asociați cu școala respectivă. Ei organizează potrivit metodologiei concursul. În urma concursului era stabilit directorul, directorul încheia un contract de management cu reprezentantul administrației locale. Am presupus și faptul că uneori iese un director care nu este pe placul administrației locale, de aceea era prevăzut că în termen de 30 de zile, dacă primarul nu semnează contractul cu directorul de școală, se socotește că concursul este valabil. Cu semnătura sau fără semnătura lui, directorul începe să decidă.

Am gândit această organizare a ocupării funcției de director într-o logică mai generală, în sensul că directorul acela avea și putere. În logica inițială a Legii educației, angajarea forței de muncă era la nivelul școlii. Altfel spus, un cadru didactic era angajatul școlii, astfel încât dacă Consiliul de Administrație – părinții prin intermediul CA semnalau că un profesor este incapabil, întrucât el este angajatul școlii, atunci școala îl putea demite. Or în momentul de față, și înainte de lege, și după ce s-a modificat din nou legea, practic acest director este fără prea mare puterePentru că profesorii nu sunt angajații școlii, ci profesorii sunt angajații sistemului național de educație. Degeaba părinții semnalează că un profesor este incapabil, directorul nu poate decât să ridice din umeri. Nu e angajatul lui. Asta aș vrea să subliniez: era o logică atunci. Dacă noi revenim la forma la care am gândit atunci legea, poate cu amendamentele de rigoare că poate sunt și alte idei mai bune acum, însă cred că principiul rămâne acela că școala trebuie să fie actorul principal în sistemul de educație, școala condusă în primul rând de Consiliul de Administrație care e descentrat ușor, nu e lăsat la nivelul școlii, și acest director de școală este independent de orice imixtiune politică. În această logică, inspectoratul are un reprezentant în comisia de concurs, dar nu aprobă, nu face nimic, ci pur și simplu este un membru în comisia de concurs și noi nu putem avea o imixtiune a politicului la nivel național prin intermediul inspectoratului, dar nu putem avea nici o imixtiune a politicului la nivel local prin intermediul primarului șamd, pentru că era foarte clar specificat acolo: dacă primarul nu semnează contractul de management în 30 de zile, atunci era contractul de management era by default aprobat și omul își făcea datoria. Era un director cu putere asupra resursei umane. Or acuma intrăm într-o logică în care el nu are putere. Dacă celelalte aspecte ale legii rămân în forma aceasta actuală, care e o modificare a formei inițiale, nu are putere și e greu să faci o selecție riguroasă a resursei umane. Știm cu toții: factorul esențial în reușita elevilor este calitatea profesorilor. Asta înseamnă că tu ca manager de școală trebuie să poți selecta profesorii, dacă vrei să ai o calitate bună a elevilor. Dar tu nu poți, nu ai nicio putere.

Mai era încă un filtru de control asupra calității directorilor: apartenența lor la acel corp al experților în managementul educațional. Logica inițială era ca după ce stabilești un curriculum de formare a directorilor de școală, un curriculum care să conțină elemente de antreprenoriat, elemente de economie, elemente de managementul resurselor umane, elemente de analiza procesului educațional, treptat să intri în acest corp al experților pe baza unei astfel de formări, care se putea face la nivelul universitar prin masterate, nu neapărat cu prezență fizică, se putea face online, ideea era să fii format. După ce ești format, să dai un examen și prin acel examen tu intri în acest corp al experților în management educațional. Ideea era, așadar, să fie selectați cei care au trecut prin acest proces. Deci aveai o garanție că cel care se prezintă la concurs are niște cunoștințe, deprinderi, aptitudini care sunt formate printr-un proces. Din păcate, au trecut 10 ani [de la implementarea Legii educației – N.Red.], s-a constituit acest corp al experților în management educațional, dar după o metodologie complet greșită și acum avem o mulțime de experți dintre care puțini sunt cu adevărat experți sau au competențele, asta înseamnă knowledge, skills, attitude și alte aspecte necesare pentru a face un management performant.

Aici sunt două probleme pe care le văd: una este de a forma resursa umană care este implicată în managament. Aici trebuie neapărat stabilită o metodologie și un curriculum de formare. Universitățile pot să se implice în formare, dar nu numai universitățile, pentru că ele sunt atât de centrate! Eu cunosc din propria experiență de la mine din universitate. Sunt o grămadă de oameni care predau lucruri pe care nu le-au făcut în viața lor. Să luăm psihologia școlară: predau psihologie școlară, dar în viața lor n-au stat într-o cancelarie să vadă cum e să stai acolo să lucrezi. Prin urmare, trebuie o formare, dar o formare exclusiv academică este falimentară. Trebuie o formare în care o parte să fie făcută de cei care efectiv lucrează în domeniu și care știu.

Ștefan Pălărie: Corpul acesta al experților în management școlar are acum în jur de 33.000 de membri.  

Mircea Miclea: Dar a fost oare vreo persoană respinsă de la a intra în acest corp sau pur și simplu au intrat toate persoanele care au dorit să facă parte?

Ștefan Pălărie: Pe baza metodologiei modificate, dosarul care conținea niște documente necesare, inclusiv un curs de management educațional cu o diplomă de absolvire, însemna de fapt capacitatea de a intra. Am făcut o analiză, o treime din acest corp de 33.000 au intrat în acest corp în 2014, la începutul formării lui, asta însemna deja acum 6-7 ani. Încercăm să analizăm câte din persoanele din acest corp au ajuns la pensionare.

Mircea Miclea: Ideea unui astfel de corp este corectă. Era o modalitate de a controla calitatea profesională a celor care exercită funcția de director de școală. Modul în care însă a fost realizată această selecție cred că este extrem de problematic. Și formarea a fost iarăși problematică. Eu mă întâlnesc adesea cu profesori din învățământul preuniversitar care doresc să vorbim pe diverse teme. Nu-mi aduc aminte ca cineva să fi fost extaziat de cunoștințele dobândite într-o astfel de formare. Sigur, nu exclud să existe, însă cred că trebuie stabilit un curriculum adecvat. Ca în MBA de exemplu, în adevăratele MBA-uri majoritatea cursurilor sunt predate de oameni care au funcții în afară și care țin și cursuri pentru MBA-ul respectiv. Deci nu este o formare strict academică a celor care doar stau în universitate și care se ține pe bază de texte și nu pe bază de experiențe practice, n-au stat cu picioarele în apă, formări de genul acesta. Și atunci cred că trebuie stabilit un curriculum care să fie în funcție de cerințele actuale, care poate să cuprindă, mai ales acum, după pandemia asta, elemente de cunoștințe despre tehnologiile online șamd. Un curriculum adecvat, o formare printr-un mix de mediu academic și de practicieni de experți de foarte bună calitate din domeniu, pentru că ei sunt, puțini, dar ei sunt, un examen la final și atunci ai o selecție riguroasă a experților. Asta este o problemă care cred că s-ar putea rezolva. Nu știu dacă se poate rezolva vara aceasta. Nu cred. Sincer, în ritmul în care se mișcă lucrurile în țară, mă îndoiesc. Dar haide să mergem cu ideea că se va rezolva.  

Altceva este problematic: este problematică puterea pe care o au directorii de școală. Dacă ei nu au puterea de a face selecția resurselor umane, puterea lor este extrem de limitată. Nu mai știu dacă ei mai au puterea de a schimba liniile bugetare, adică să facă în mod real o gestiune a bugetului, nu doar să semneze. Ideea este de a vedea: au autonomie acum în varianta aceasta a legii în gestionarea bugetului? Nu au niciun fel de autonomie în recrutarea resursei umane, care este critică.

Ștefan Pălărie: Cine ar trebui să astăzi fie cel mai bun responsabil al încheierii acestor contracte de muncă cu directorii de școală: Consiliile de Administrație ale școlilor sau, așa cum se întâmplă acum, Inspectoratele Școlare Județene?

Mircea Miclea: Consiliul de Administrație al școlii, chiar dacă vor apărea sincope și probabil că vor apărea într-o primă fază. E singura modalitate de a învăța comunitățile să aibă grijă de școlile lor. E un proces de învățare și, ca orice proces de învățare, o să aibă erori. O să apară și situații neplăcute, dar în final vom învăța comunitățile să aibă grijă de propria lor școală. Ele o să simtă că școala e a lor. Altfel, o să considere școala ceva în exteriorul lor. De aceea, mereu e ușor să dai vina pe școli, să spui mereu că școala e de vină, pentru că nu simt că școala e a lor. Simt că școala e undeva separată de ei ca comunitate, le prestează un serviciu, ei nu o controlează în niciun fel și acum nici nu au control asupra școlii. Dacă tu ca părinte te duci la școală și ai toate dovezile că profesorul respectiv nu-și face datoria și nu poți face nimic, ce control? E o gargară să spună că controlează.  

(…)

Întâi trebuie să întărești școlile să poată prelua din funcții și abia după aceea poți să te gândești la desființarea sau reorganizarea inspectoratelor. Întâi trebuie să întărești școlile. Dacă nu întărești școlile și desființezi inspectoratele, e o greșeală majoră.

Mircea Miclea este psiholog, profesor la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației de la Universitatea Babeș-Bolyai, cercetător, fondatorul școlii cognitive în psihologia românească, a fost ministru al Educației în perioada decembrie 2004 – noiembrie 2005, a fost președintele comisiei prezidențiale în mandatul lui Traian Băsescu care a realizat Raportul pentru analiza şi elaborarea politicilor din domeniile educaţiei şi cercetării, diagnoză care a stat la baza Pactului național pe educație semnat în 2008 de toate partidele politice și apoi la baza legii educației nr. 1/2011.

edupedu.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *