În 21 decembrie 1989 mă aflam în faţa sediului Comitetului Județean al P.C.R. Arad, în fruntea unei subunități de militari T.R. de la Lipova, pentru a apăra instituţiile statului de „huliganii” mânaţi de „agenturili” pe care Ceauşescu le acuza că vor să atenteze la „munca paşnică a poporului, la independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a României socialiste”.
Atunci am auzit pentru prima oară de pastorul reformat ungur Tökes Lászlo de la Timişoara, de protestul lui şi de impactul pe care acesta l-a avut asupra redeşteptării demnităţii în Oraşul Martir. Chiar dacă atunci nu înţelegeam prea bine fenomenul, vedeam cu ochii mei că începuse şi la noi revolta anticomunistă care de câteva luni frământa Europa.
M-a impresionat gestul lui Tökes de a se opune „instituţiilor democratice” ale statului comunist, dar şi mai mult m-a impresionat susţinerea pe care a avut-o de la oamenii simpli – maghiari, dar și români sau de alte naţionalităţi – care şi-au riscat libertatea sau chiar viaţa pentru a-l apăra pe el şi, odată cu el, principii pe care le credeam de mult stinse: libertate, democraţie, religie, solidaritate umană.
În după-amiaza aceleiaşi zile de 21 decembrie 1989, actorul Valentin Voicilă (liderul manifestanților anticomuniști din Arad) anunţa la microfon că pastorul Tökes a fost executat de Securitate. Un fior rece şi un murmur de groază au străbătut piaţa. Mulţimea a îngenuncheat, într-o rugăciune pentru sufletul lui. Fără să-l cunosc, mi l-am imaginat pe Tökes ca pe un Crist al României, menit a trezi conştiinţe şi a muri strivit de un aparat statal obtuz şi violent. Văzând oamenii plângând în jurul meu, am simţit cum o lacrimă mi se rostogoleşte fierbinte pe obrazul îngheţat şi m-am ferit de ochii soldaţilor, în acea clipă de slăbiciune emoțională.
Anii au trecut şi evoluţia social-politică a lui Tökes Lászlo a devenit una tot mai controversată. Martirul de ieri a devenit un iredentist activ, care readuce în prezent teme pro-ungare care încalcă adevărul istoric şi demografic şi sapă la temelia statului unitar român. Oricine poate constata că el nu militează neapărat pentru nişte drepturi civile, de bun simţ, ale cetăţenilor români de etnie maghiară, lucru care ar fi de înţeles, el are în plan (din proprie iniţiativă sau impusă de alţii) o rupere de România, întâi de ordin administrativ (şi pe urmă probabil chiar de nivel statal) a zonelor locuite majoritar de unguri. Pericolul susţinerii şi proliferării acestui greşit ideal a fost înţeles până la urmă chiar de entitatea politică reprezentativă a maghiarilor din România, U.D.M.R., care l-a exclus pe Tökes din rândurile sale. Ba chiar s-a vehiculat că era plătit de serviciile secrete ale statului maghiar, care-l foloseau ca să-şi atingă obiectivele specifice în România.
Rămas fără sprijin politic, Tökes a primit ajutor de unde se aştepta mai puţin: de la preşedintele de atunci al României, Traian Băsescu, care l-a folosit pentru a rupe unitatea politică a ungurilor, sprijinind înfiinţarea unui alt partid, Partidul Civic Maghiar. Apoi Băsescu a impus alegerea lui Tökes ca europarlamentar în anul 2009 şi l-a decorat cu una dintre cele mai înalte distincţii ale României. Nu se ştie însă cine pe cine a folosit: Băsescu pe Tökes sau Tökes pe Băsescu, pentru că Tökes a continuat să-şi ducă propriul război cu România, mai vehement şi de pe o poziţie mult mai importantă decât până atunci.
Nu ştiu cum este privit Tökes Lászlo de cetăţenii români de etnie maghiară, dar pentru români a devenit un om detestabil, cu două feţe şi cu mai multe (şi ascunse) interese. Percepându-l ca ostil românilor şi României, la presiunea opiniei publice, președintele Klaus Iohannis i-a retras acea decoraţie prin decret prezidențial, demonstrând astfel că organele statului român dezavuează orice tendinţă şi atitudine duşmănoasă, chiar dacă acestea provin de la oameni care au fost cândva simboluri.
Pe când se părea că s-a retras din lupta politică, dedicându-se plenar altarului și amvonului, iată că Tökes Lászlo revine în prim-plan printr-o nouă (și în același timp veche) agresiune la ordinea de drept din România.
Într-o recentă conferință de presă ținută la Cluj-Napoca, el îi cere imperativ lui Kelemen Hunor (vicepremier și președinte al U.D.M.R. – organizație aflată în coaliția de guvernare a României) să „ia poziţie în favoarea autonomiei Ținutului Secuiesc”. Totodată, pastorul reformat acuză statul român de „discriminarea economică a secuimii”, de „ignorarea cetățenilor secui și maghiari”, de „exodul transilvănenilor și secuilor” iar pe președintele țării de „discurs antimaghiar”.
Unde-o fi găsit el aceste fapte, nu știu! Pot doar să spun că eu, trăitor în Ardeal fiind, nu văd nicăieri ca maghiarii (sau alte etnii minoritare) să aibă o viață mai rea (sau mai bună) decât românii.
E atât de scurt drumul de la erou la demon!
Dorin Ocneriu, U.Z.P.R. Arad
(foto: ziare.com)
Un comentariu pentru “În 1989 am plâns pentru Tökes Lászlo. Acum…?”
Felicitări domnului Dorin Ocneriu pentru această mai mult decât corectă recunoaștere, fără rezerve și eschive, a teribilei amăgiri numită teroarea regimului ceaușist împotriva libertății de credință! Din păcate, asta nu este decât o anumită parte a lucrurilor și sper să vină și ziua în care, cu voia Domnului, voi putea să povestesc despre cum, prin 1984, Scânteia tineretului nu a putu publica un articol critic despre un pastor protestat care făcea propagandă în favoarea dezmembrării Transilvaniei. Prilej cu care veți afla și despre ce sinistră figură a binomului conducător a interzis categoric apariția articolului și a cerut sancționarea reporterului.Până atunci vă citez replica argument:Cum își permite autorul să calomnieze un eminent fiu al prietenul român? (Tată lu Tokes fiind deputat în MAN din anii Marii Adunări Naționale). Pe curând!