Vorbitul în public, o acțiune umană fără de care nicio societate nu poate exista, constituie o preocupare a specialiștilor printre care se află și Claudius Dociu, absolvent al Facultății de Filozofie și Jurnalism, consacrat în ultimele două decenii drept realizator de emisiuni de radio și televiziune, dar și ca un specialist în comunicare, fiind unul dintre cei mai apreciați traineri din domeniu, fondator al unui Club de Public Speaking și autor al audiobook-ului „SPEAK SMART!”.
Prezent deseori în școli și licee pentru a le împărtăși copiilor și tinerilor din experiența sa de ziarist si vorbitor în public, desfășoară de mai mulți ani împreună cu Fundația Comunitară Prahova și Cerc Băicoi proiectul ”Keep Calm and Speak in Public” susținut de Compania OMV Petrom.
În cadrul acestui proiect, al cărui scop este de a îi ajuta pe tineri ”să stăpânească arta vorbitului în public, să le ofere acestora o serie de abilități utile pentru tot restul vieții, indiferent de drumul pe care vor alege să îl urmeze”, a aparut și volumul “Arta vorbitului în public”, utilizat drept suport de curs în sesiunile de pregătire a liceenilor participanți la aceste activități.
Cartea, cu un puternic caracter pragmatic, valorifică foarte buna pregătire de specialitate teoretică și practică și talentul autorului, cât și cunoștințele de cultură generală ale acestuia din diverse domenii: literatură, folclor, istorie, sport, religie etc.
Este structurată în 10 capitole, fiecare fiind alcătuit din mai multe subcapitole a căror prezentare sintetică o vom face în continuare.
Din capitolul I -”Oratoria, știință sau artă? aflăm că oratoria este deopotrivă știință și artă, că mecanismele unui bun discurs sunt gramatica, logica și retorica, care sunt obstacolele pe care le întâlnește un trainer și că pentru a deveni un bun trainer este nevoie de pasiune, tehnici și multă muncă. La acestea se adaugă formularea clară a obiectivelor, exersarea și perseverența.
Capitolul II – ”Publicul, oglinda vorbitorului.” Succesul unui bun discurs depinde și de o bună relaționare cu publicul, ceea ce presupune abordarea de teme foarte bine cunoscute de către vorbitor și de interes pentru public căruia trebuie să i se acorde atenție și respect. Vorbitorul în public trebuie să recurgă uneori la inversarea imaginară a rolurilor și să poată face față cu abilitate întrebărilor.
Capitolul III – ”Ai ceva de spus?” oferă informații despre relația dintre conceperea discursurilor și scopul acestora, criteriile de selectare a informației și de alegere a subiectului, motivația discursului, folosirea unui limbaj adecvat care să stârnească emoții și evitarea clișeelor verbale, folosirea de povești și exemple, tratarea publicului ca un prieten.
Capitolul IV – ”Stâlpii persuasiunii” se referă la modul de concepere a unui discurs, structura discursului, modalități de alcătuire a începutului, stilul discursului, structura unui discurs din oratoria antică, cantitatea de informație care trebuie transmisă și durata unui discurs, discursul informativ și discursul persuasiv, ajustarea discursului la public și adaptarea lui la context, studierea contextului prezentării, rolul statisticilor în convingerea publicului, recurgerea la fraze memorabile apaținând unor personalități, folosirea întrebărilor retorice, importanța cifrei 3 în susținerea unui discurs, revizuirea discursului înainte de a fi susținut.
Capitolul V – ”Copacul cu bani” prezintă relația dintre comunicarea verbală, comunicarea nonverbală și cea paraverbală. Recomandă folosirea verbelor de acțiune, a sinonimelor, a cuvintelor alese, frumoase, rostirea cuvintelor ”pe tonul potrivit, la volumul adecvat și în circumstanțele nimerite.” (pag. 59)
Capitolul VI – ”Spune-o cum trebuie!” oferă informații despre elementele paraverbale ale discursului: rostirea cuvintelor, voce, ton, timbru, ritmul vorbirii, pauzele în vorbire.
Capitolul VII – ”Ridică-ți privirea” atrage atenția asupra altor elemente care pot contribui la reușita unui discurs: privirea, evitarea ticurilor verbale și poziția corpului.
În Capitolul VII – ”Codul bunelor maniere” sunt sistematizate trăsături și recomandări anterioare: concentrarea asupra audienței, eliminarea textelor în exces, simplitatea, concizia, inserarea poveștii în discurs, atenția acordată deopotrivă conținutului, cât și felului în care este transmisă informația, naturalețea, modestia, respectul, adoptarea unei atitudini adecvate cu publicul, punctualitatea, poziția corpului, zâmbetul, evitarea cabotinismelor. Cititorul ia cunoștință însă și de noțiuni noi, precum: ”cei 3 P”, ”cei 3 C”, ”triunghiul cerințelor”, ”litera magică.”
Capitolul IX – ”Nimeni nu e perfect” oferă soluții de învingere a timidității și de obținere a unui discurs de succes.
Capitolul X – ”Prezentări de succes” îl ajută pe cititorul-vorbitor în public să învețe cum să-și învingă timiditatea, cum să își prezinte calitățile în fața publicului, cum să iasă din încurcătură când i se pun întrebări la care nu știe să răspundă, care sunt avantajele statului în picioare și ale mișcării în timpul susținerii unui discurs.
Sunt menționate, explicate și motivate multe alte aspecte legate de practica susținerii unui discurs: folosirea microfonului, pregătirea materialelor, crearea și utilizarea notițelor, necesitatea umorului, legile persuasiunii, fondul muzical, calitățile power point-urilor, planul B, discursul de rezervă, evitarea scuzelor la început, pregătirea sălii, folosirea flip-chart-ului, recurgerea la trucuri magice, tehnici de stimulare a atenției publicului, specificul vestimentației, rețeta lui Cassius Clay, regula de 4 etc.
În prezentarea succintă făcută de noi, cartea lui Claudius Dociu poate părea o înșiruire aridă de idei.
În realitate nu este așa. Autorul își conduce cu abilitate discursul, pe care îl însuflețește cu adresări directe către cititori: ”Cine vă oprește?, ”Nu fugi de statistici!”, face referiri la persoane și personalități renumite în arta vorbitului în public, relatează povești ale căror protagoniști sunt oameni sau animale.
Expune, întreabă, motivează, exclamă, compară cu elemente din mediul înconjurător, reale sau imaginare, reușind să capteze atenția cititorului și să ofere credibilitate spuselor sale.
Speakerul este asemănat cu vrăjitorul din Oz, cu un pion de pe tabla de șah, cu un scriitor, jurnalist, pictor sau sculptor, chirurg etc.; alcătuirea unui discurs, cu construirea unei case al cărei fundament este experiența vorbitorului, pereții sunt clădiți din informații al căror liant sunt poveștile, anecdotele, acoperișul – încheierea etc; începutul și sfârșitul unui discurs, cu decolarea și aterizarea unui avion etc. Cartea abundă de comparații, dar nu lipsește nici metafora: ”… poți folosi o tehnică împrumutată de la actori și care constă în a-ți imagina că ești un … copac! Exact, un copac! Un copac înalt, bătrân de peste o sută de ani, ancorat zdravăn în pământ cu rădăcinile sale…” și textul continuă într-un fascinant stil literar.
Are grijă în permanență de învățăcelul său pe care îl pregătește și pentru situații neprevăzute: ”Ce faci dacă videoproiectorul cedează în timpul sau înaintea prezentării? Ori, nu se strică, dar îi lipsește un cablu?” etc.
Ce este, în fond, cartea lui Claudius Dociu? Un amplu discurs concentrat, logic, încurajator, construit ”cărămidă cu cărămidă,” metodic și inteligent, care ar putea fi introdus între copertele unui minitratat al vorbitului în public, accesibil și util oricărui vorbitor de limba română, fiindcă nu există om care măcar odată în viața lui să nu fi vorbit în fața unui grup.
Îl poți citi ca pe o lectură, poți lua notițe, poți face exerciții de aplicare fragmentar sau în totalitate a celor învățate, încât la sfârșit te poți considera un vorbitor instruit.
Elena TRIFAN / UZPR Prahova