◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro29.03.2024

Cezar Bolliac

„Mâine şi iar mâine; şi de mâine, mâine;
Astăzi e durerea, mâine fericirea:
Astfel crede-acela care n-are pâine,
Astfel şi bogatul: Toată omenirea
Crede şi aşteaptă mâine-ntr-ajutor!
Dar ast mâine oară când se isprăveşte?
O, ce rătăcire! Mâine, e vecia.
Astăzi, este viaţa, cât omul trăieşte:
Astăzi, e-ntristarea; Mâine, veselia:
Viaţa, este vrajbă; Moartea, e amor.”

Luată doar ca un exemplu, poezia Speranța în ziua de mâine reprezintă crezul politic al unuia dintre fruntașii revoluției din 1848, Cezar Bolliac, care speră într-o lume mai bună, însă important este, în opinia sa, prezentul care trebuie schimbat. În anul 1844, Cezar Bolliac sau Cesar Bolliac (23 martie 1813,București– 25 februarie 1881, București), poet liric protestatar, gazetar, promotor al studiilor arheologice, publică în „Foaie pentru minte, inimă și literatură”, articolul Către scriitorii noștri în care îi îndeamnă pe scriitori la angajare civică: „A trecut vremea Petrarcilor, domnilor poeți! Veacu cere înaintare, propaganda ideii cei mari, propaganda șarităței cei adevărate și care ne lipsește cu totul. […] Formați societăți, declarați, scriți, lăudați, satirați, puneți în lucrare toate restorturile intelectuale și morale, și robia cade, căci e căzută pe jumătate, și domneavoastră veți fi binecuvântați de generațiile viitoare ca niște adevărați apostoli ai misiei cerești, ai frăției și ai libertății”.

Cezar Bolliac este fiul doctorului Anton Bogliako (Bogliaco), de origine greco-italiană, și al Zincăi Kalamogdartis, recăsătorită ulterior cu stolnicul Petrache Peretz, care a avut grijă de creșterea și educarea viitorului poet. După ce a învățat carte în casă cu dascălul grec Neofit Duca, a fost elev la Colegiul „Sfântul Sava”, avându-l ca profesor pe Ion Heliade Rădulescu, care îl va ajuta să publice în ziarele sale, cum făcuse și cu poetul Grigore Alexandrescu. La numai 17 ani, în 1830, se înrolează cu gradul de iuncher în miliția pământeană, dar nu va rămâne mult în armată, pentru că își descoperă veleitățile literare. Mai târziu, la bătrânețe, scriitorul se va auto-caracteriza: „Am lăsat școala pentru armată, am lăsat armata pentru litere, am lăsat literele pentru publicistică”. Trei ani mai târziu face parte din „Societatea Filarmonică”, înființată de Ion Câmpineanu, H. Rădulescu și C. Aristia. Cezar Bolliac a scris opere literare, în versuri şi în proză, cronici dramatice şi muzicale, articole de critică literară, studii de arheologie şi geografie. Debutează în literatură cu un volum de proză intitulat Meditaţii (1835). Este autorul piesei Matilda, prima dramă din literatura noastră. Matilda, o prelucrare după un roman francez care, deşi s-a reprezentat de mai multe ori în anul 1836, n-a fost tipărită, iar textul ei s-a pierdut în urma unei percheziţii făcute în casa scriitorului.

În anul 1836 editează, împreună cu Constantin G. Filipescu, revista „Curiosul” o gazetă de literatură, industrie, agricultură și noutăți”, în care publică articole entuziaste despre Victor Hugo și Shakespeare, dar și sfaturi practice gospodărești. Publicația este însă interzisă după numărul 4, în ianuarie 1837, în care Bolliac publică „câteva satiri politice care îl aruncară de mai multe ori în închisoare”, așa cum aflăm din lucrarea Biografia oamenilor mari scrisă de un om mic de I. G. Valentineanu, apărută la Paris în anul 1859. Activitatea politică, paralelă cu cea literară, îl fac să fie anchetat și închis cu ocazia conspirației din 1840. În 1841 este surghiunit la schitul Poiana Mărului, de unde nu avea să fie eliberat decât în toamna aceluiași an. Activează, împreună cu Nicolae Bălcescu și Eftimie Murgu în „Societatea Secretă Masonică Frăția”, înființată în 1843, iar din 1859, în „Loja Steaua Dunării”, ambele în București.

Cunoscător şi admirator al folclorului, Cezar Bolliac atrage atenţia asupra însemnătăţii creaţiei colective în articolul Poezia populară (1844). Poetul foloseşte elemente populare în poezii ca Meşterul Manole şi Cântec oltenesc. Tot în revista „Foaie pentru minte, inimă și literatură” apare articolul Poezie (1846) în care accentul se pune pe misiunea poeziei sociale, poetul fiind influențat de ideile programatice ale lui Victor Hugo, ale Doamnei de Staël, dar și de la socialiștii utopici. Bolliac, un anti-clasic consecvent, dă prima definiție românească integral romantică a poeziei, pe care o vede înzestrată cu o misiune socială imediată. În 1847 apare volumul Poezii nouă, cu problematică socială (Muncitorul, Sila, Ocna, Carnavalul, Clăcașul) și de natură (O dimineață pe Caraiman, O dimineață pe malul lacului). Este unul dintre fruntașii revoluției de la 1848, participând la toate acțiunile ei importante: este prezent la citirea proclamației revoluționare; este însărcinat „să ridice tabacii și mărginații și tinerimea din București, să meargă gloată la Palat și să ceară sancționarea Constituțiunii”; (Ion Ghica, Scrisori); este secretar al guvernului provizoriu, vornic al capitalei, membru în comisia pentru dezrobirea țiganilor. După înfrângerea revoluționarilor, ia drumul exilului, mai întâi în Ardeal. În primăvara anului 1849 editează la Brașov ziarul politic Espatriatul, care are ca subtitlu „Dreptate, Frăție”. În toamna lui 1849 trebuie însă să părăsească Transilvania deoarece, împreună cu Bălcescu, i-a susținut pe revoluționarii unguri. Trece prin Constantinopol și ajunge la Paris spre sfârșitul anului 1850. Se stabilește la Paris împreună cu majoritatea revoluționarilor exilați. În 1851 era unul din cei trei membrii ai comitetului Societății studenților români din Paris. În 1857, apare la Paris poemul Domnul Tudor. Episode de la révolution roumaine de 1821 și revista „Buciumul”, care are mai mult un caracter politic, fără a lipsi literatura.

După 1857, interdicția de a veni în țară îi este ridicată și se întoarce pe la mijlocul verii lui 1857 și este propus candidat de Ilfov al Divanului ad-hoc muntean. Cu acestă ocazie publică în ziarul „Secolul” un fel de program politic rezumat: „De trebuie să mai spui și aici ceea ce crez despre proprietate, ca să astup cu desăvârșire gura calomniei, mărturisesc că am respectat și voi respecta proprietatea în temeiul căreia mă propune candidat de deputat și viu să cer voturile proprietarilor. Mă voi luptat totdeauna pentru întărirea proprietății, precum mă voi lupta și pentru întărirea familiei, ce s-a slăbit, și pentru întărirea religiei, ce se clatină”.

În 1858 întreprinde o nouă călătorie arheologică, fiind unul din premergătorii acestei științe în România. În anul 1865 apare „Trompeta Carpaților”, continuare a „Buciumului”, director fiind Cezar Bolliac. Un an mai târziu, apare volumul de poezii lirice sociale și protestatare Poezii umanitare, iar în 1869, face o excursie arheologică, poetul fiind și un pasionat în domeniu. Versurile lui Cezar Bolliac au fost publicate în timpul vieţii scriitorului în mai multe ediţii între care mai importantă este cea din 1857, purtând titlul de Collecţiune de poesii vechi şi noui. În anul 1839 apărea poezia Sonet, un portret tulburător al patriei îngenunchiate.

„Din zi în zi mai tristă, sărmană Românie;
De două veacuri jalea îţi creşte ne-ncetat!
Traian se miră, plânge, priveşte-a ta câmpie
Ce-o ştie câmp, odată de Acvil-apărat.
O! Tristă-i suvenirea la cei în agonie!
Amar e când te doare, să vezi ca-eşti împilat,
Să-neci a tale lacrămi; să vii, cu bucurie,
A săruta şi mâna ce ştii că te-a trădat!
Pe cine aştepţi oare s-aline-a ta durere?
Pe-acela ce te suge? te calcă în picere?
Pe cei carii te-ar vinde de mii de ori p-un tron?
Te amăgeşti!… Dar, află şi crede în tăcere:
Oricare slăbiciune în chinuri ia putere…
În fiare creşte iute vârtutea lui Samson!”

leviathan.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *