default-logo

Ludovic Orban, mesaj la 103 ani de la Unirea Basarabiei cu România: Viitorul va face ca românii să se afle din nou împreună

Fostul premier al României, Ludovic Orban, a venit cu un mesaj dedicat împlinirii celor 103 ani de la Unirea Basarabiei cu România. În mesajul său, Orban remarcă faptul că principiile politice ale deputaților Sfatului Țării de atunci stârnesc admirație și respect. Totodată, fostul premier subliniază faptul că, chiar dacă România și Moldova astăzi sunt separate pe hartă, istoria și cultura oricum ne păstrează aproape, iar odată cu avansarea istoriei, avansează și națiunea română. Nu în ultimul rând, Orban menționează că viitorul va face ca românii să se afle din nou împreună. Redăm în continuare întreg mesajul lui Ludovic Orban.

„Ultimele zile ale lunii martie ne aduc întotdeauna în amintire momentele marilor decizii care s-au luat în 1918 la Chișinău, capitala Basarabiei de atunci, capitala Moldovei de dincolo de Prut. O mare bătălie a fost câștigată în acele zile: majoritatea deputaților din Sfatul Țării a decis Unirea cu România și alungarea bolșevicilor care încercau să instaureze regimul sovietelor.
 
Lupta lui Ion Ianculeț, Ion Buzdugan, Pantelimon Halippa, Constantin Stere și a altor patrioți unioniști a fost sprijinită în zilele de 26 și 27 martie 1918 nu numai de majoritatea românească, ci și de către mulți dintre reprezentanții minorităților naționale din Basarabia, dornici să trăiască într-o țară democratică, apărați de flagelul bolșevismului.
 
Principiile lor politice, atașamentul față de valorile democratice și liberale, de drepturile cetățenești la reprezentare, la expresie, credință și asociere, grija arătată pentru garantarea drepturilor minorităților naționale ne stârnesc admirația și respectul. Din păcate, România Mare nu și-a putut păstra integritatea decât timp de două decenii.
 
În 1940 alianța dintre cele mai brutale regimuri ale secolului trecut, Germania nazistă și Rusia Sovietică, a răpit din nou Basarabia și i-a deturnat destinul. Dar aceste două decenii au întărit legătura istorică dintre românii care trăiesc pe cele două maluri ale Prutului. Unitatea culturală, lingvistică, spirituală nu poate fi ruptă prin stabilirea unor granițe forțate.
 
Astăzi, chiar dacă România și Moldova sunt două state distincte, istoria și cultura comună ne păstrează aproape. Cu atât mai mare este bucuria noastră să vedem Republica Moldova făcând mari progrese democratice și apropiindu-se de Uniunea Europeană, în care sperăm să reușească să se facă acceptată cât de curând. Istoria avansează, iar națiunea română trebuie să avanseze odată cu ea. Destinul democratic și european al moldovenilor dintre Prut și Nistru poate nu va arăta exact așa cum l-au gândit și proiectat marii patrioți de la 1918, dar cu siguranță că el va fi împlinit, iar viitorul va face ca românii să se afle din nou împreună, în cadrul generos al Europei unite”.
 
Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.